ICCJ. Decizia nr. 762/2006. Contencios. Anulare decizie M.F.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 762/2006
Dosar nr. 7590/2004
nr. 25387/1/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 mai 2004, reclamanta SC S.I. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 70 din 20 martie 2003 şi în parte, a procesului-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003 cap. III pct. 1a, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii, o diferenţă suplimentară de 667.932.358 lei, reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere de 873.587.434 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru perioada octombrie 1997 - februarie 1998, dreptul creditorului de a pretinde plata creanţei de 10.794.000 lei, s-a stins prin prescripţie.
Pe fond, reclamanta a învederat că organele de control au apreciat în mod greşit că intermedierea transportului de efecte personale, în şi din străinătate ar fi o operaţiune de export de mărfuri şi, deci, societatea a aplicat eronat cota 0 de T.V.A.
În realitate, aceste servicii sunt legate direct de transportul internaţional de persoane şi beneficiază de scutire la plata T.V.A., reglementările în vigoare necondiţionând ca această activitate de transport al efectelor personale să se realizeze concomitent cu transportul de persoane.
Prin sentinţa civilă nr. 1554 din 28 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele administrative atacate, pentru suma de 10.794.000 ei, reprezentând T.V.A., constatând prescris dreptul pârâtului de a solicita plata taxei pe perioada octombrie 1997 - februarie 1998.
Instanţa a respins cererea de anulare pentru restul sumei de plată cu titlu de T.V.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pentru intervalul octombrie 1997 - februarie 1998, pârâtul nu mai poate pretinde plata creanţelor, fiind depăşit termenul de prescripţie de 5 ani.
Instanţa a considerat ca neconcludent raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât societatea nu poate beneficia de prevederile art. 17 lit. c) din OG nr. 3/1992, art. 17 lit. b) din OUG nr. 17/2000 şi, respectiv, art. 11 din Legea nr. 345/2002, privind aplicarea cotei 0 la T.V.A., întrucât intermedierea transportului de bunuri ale unor persoane în străinătate nu intră în categoria prestărilor de servicii legate direct de transportul de persoane.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi reclamanta SC Ş.I. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a susţinut greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere plata creanţei de 10.794.000 lei, pentru perioada octombrie 1997 - februarie 1998, întrucât reclamanta a invocat acest aspect, şi în cuprinsul contestaţiei formulată la Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a analiza toate motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat contestaţia.
Reclamanta a criticat sentinţa, sub aspectul ignorării probelor administrate - acte şi expertiză contabilă şi al dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt.
Din aceste probe, a arătat reclamanta, rezultă faptul că transportul efectelor personale în şi din străinătate, precum şi intermedierea acestor servicii intră în categoria prestărilor de servicii legate direct de transportul internaţional de persoane şi beneficiază de cota 0, respectiv de scutire de T.V.A.
În acest sens, societatea a invocat dispoziţiile art. 11 lit. b) şi r) din Legea nr. 345/2002, art. 17 lit. b) din OUG nr. 17/2000, art. 17 lit. c) din OG nr. 3/1992, precum şi art. 266 alin. (2) şi (4) din HG nr. 626/1997, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal.
Reclamanta a susţinut că instanţa a greşit, hotărând că intermedierea transportului de bunuri în străinătate nu intră în categoria prestărilor de servicii legate direct de transportul de persoane şi că de cota 0 la T.V.A. s-ar beneficia numai în condiţiile exportului de bunuri.
Dispoziţiile legale în vigoare, respectiv art. 11 lit. b) şi r) din Legea nr. 345/2002 prevăd că sunt scutite de T.V.A., transporturile internaţionale de persoane în şi din străinătate, precum şi prestările de servicii legate direct de acestea, ca şi prestările de servicii efectuate de intermediari care acţionează în numele sau în contul altuia, atunci când intervin în asemenea operaţiuni.
Reclamanta a mai învederat că activitatea pe care a realizat-o în perioada 1997 - 2003, prestări servicii constând în transportul efectelor personale din România, atât pentru cetăţeni români, cât şi străini, a fost direct legată de transportul internaţional de persoane, având, astfel, dreptul de a beneficia de cota 0 de T.V.A.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul declarat de pârât este nefondat, în timp ce criticile aduse sentinţei de către reclamantă, sunt întemeiate, urmând a fi admisă acţiunea, în sensul anulării actelor administrative contestate şi al exonerării societăţii de plata sumei de 1.433.084.134 lei (ROL).
Astfel, este nefondată susţinerea pârâtului privind greşita constatare a intervenirii prescripţiei privind plata obligaţiilor bugetare în cuantum de 10.794.000 lei, în condiţiile în care nu se contestă depăşirea termenului de 5 ani pentru perioada octombrie 1997 - februarie 1998, iar instanţa era obligată ca şi din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită era sau nu prescris.
Sentinţa atacată este, însă, nelegală şi netemeinică cu privire la respingerea acţiunii pentru restul sumei reprezentând T.V.A.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a intermediat transportul efectelor personale în străinătate pentru români şi cetăţeni străini care au călătorit în trafic internaţional prin intermediul unor companii aeriene, facturând serviciile prestate, cu cota 0 de T.V.A.
În perioada controlată, regimul T.V.A. a fost reglementat succesiv de OG nr. 3/1992, OUG nr. 17/2000 şi, respectiv, Legea nr. 345/2002, toate aceste acte normative prevăzând cota 0 de T.V.A. şi pentru prestările de servicii legate direct de transportul internaţional de persoane, inclusiv cele efectuate de intermediari.
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că intermedierea transportului efectelor personale din România, în străinătate, constituie o operaţiune independentă de transportul persoanei fizice la aceeaşi destinaţie, supusă plăţii T.V.A.
Atât Codul vamal, cât şi regulamentul lui de aplicare prevăd că transportul efectelor personale - termen definit de art. 266 alin. (2) din HG nr. 626/1997, se poate efectua atât ca bagaj însoţit, cât şi ca bagaj neînsoţit, nefiind supus plăţii drepturilor de import, ce include şi T.V.A.
În cauză, expertiza a constatat că pe documentele ce atestă efectuarea serviciilor de transport aerian, în majoritatea cazurilor, expeditorul efectelor personale şi beneficiarul acestora sunt una şi aceeaşi persoană, ceea ce demonstrează legătura directă între călătoria persoanei şi transportul efectelor personale ale acesteia.
În aceste împrejurări, prestările de servicii beneficiază de cota 0 de T.V.A., astfel încât reclamanta urmează a fi exonerată de la plata sumelor de: 653.194.115 lei T.V.A., 735.489.987 lei majorări de întârziere aferente şi 44.400.032 lei penalităţi de întârziere aferente, conform completării la raportul de expertiză.
Întrucât aceste sume în valoare totală de 1.433.084.134 lei ROL au fost achitate de reclamantă, Curtea, admiţând acţiunea în parte, va dispune obligarea pârâtului la restituirea acestei sume.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât şi va admite recursul reclamantei, urmând a se dispune casarea sentinţei şi admiterea în parte a acţiunii, în sensul anulării parţiale a actelor administrative atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC Ş.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1554 din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite în parte acţiunea.
Anulează în parte procesul-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003, cap. III, pct. 1a, referitor la T.V.A. colectată, precum şi Decizia nr. 70 din 20 martie 2003, ambele acte administrative emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Dispune exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.433.084.134 ROL, reprezentând 653.194.115 ROL T.V.A., 735.489.987 ROL majorări de întârziere şi 44.400.032 ROL penalităţi de întârziere şi obligă pârâtul la restituirea sumei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2006. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
|---|
