ICCJ. Decizia nr. 738/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 738/2006
Dosar nr. 3531/2005
nr. 14502/1/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 1 august 2005, reclamantul D.T. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 17117 din 26 iulie 2005, emisă de pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantului, a calităţii de refugiat, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, împreună cu familia, a fost obligat să se refugieze din localitatea Rediu, judeţul Cluj, în urma persecuţiilor etnice, în localitatea Alba Iulia.
Prin sentinţa civilă nr. 625/2005 din 10 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.T., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din conţinutul declaraţiei reclamantului, precum şi din declaraţiile martorilor U.V. şi I.A., reiese că în perioada iulie 1944 - martie 1945, reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din satul Rediu, judeţul Cluj, în municipiul Turda, iar mai apoi în Alba Iulia, din cauza persecuţiilor etnice.
Din actele depuse în probaţiune de pârâtă rezultă că localitatea Rediu a rămas sub administrarea Statului Român în urma Dictatului de la Viena. De asemenea, din conţinutul adresei emise de către Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj rezultă că părinţii reclamantului nu figurează ca fiind refugiaţi în acea perioadă. Aşadar, nu motivul persecuţiei etnice a fost cel care a determinat schimbarea domiciliului, întrucât această localitate a rămas sub administrarea Statului Român, iar reclamantul de etnie română nu poate pretinde că a fost persecutat etnic de către autorităţile române, şi pe cale de consecinţă apreciază că hotărârea adoptată de comisie este legală şi temeinică.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamantul D.T., susţinând că este netemeinică şi nelegală, că dovada persecuţiei a fost făcută cu declaraţii de martori şi pe cale de consecinţă, îndeplineşte condiţiile menţionate în art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu completările şi modificările ulterioare, este beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Totodată, în conformitate cu art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localităţii de domiciliu, satul Rediu, judeţul Cluj, în municipiul Turda şi, apoi, în Alba Iulia, s-ar datora persecuţiilor etnice la care ar fi fost supus, persecuţia invocată trebuia, însă, probată.
Se reţine că schimbarea de domiciliu s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea Statului Român, într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea Statului Român, în condiţiile în care Statul Român nu şi-a persecutat etnic cetăţenii, indiferent de etnia acestora.
Aşadar, mutarea dintr-o localitate, în alta, din cauza apropierii frontului şi, deci, pericolul războiului nu poate fi asimilat persecuţiilor etnice, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
În dosarul de fond s-a depus în extras „Lucrarea Recensământului din 1941 - Transilvania - Presa Universitatea Clujana 2002", iar la pagina 137 din Dicţionar - „Planşa Turda", fiind înscrisă la poziţia VI 12 Poiana - Poiana - (Turda) dovadă a apartenenţei la Statul Român, a localităţii de domiciliu a reclamantului, neexercitându-se, deci, asupra reclamantului (şi familiei sale), persecuţii din motive etnice.
Mai mult decât atât, din adresa emisă de către Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, se constată că părinţii reclamantului nu figurează ca fiind refugiaţi în acea perioadă.
Aşa fiind, reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi nu poate beneficia de drepturile compensatorii acordate în temeiul acestei legi.
Pentru aceste motive, Curtea, constatând că motivele de recurs formulate sunt netemeinice, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă, făcând aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.T. împotriva sentinţei civile nr. 625/2005 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 72/2006. Contencios. Pensii Ministerul... | ICCJ. Decizia nr. 741/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
