ICCJ. Decizia nr. 741/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 741/2006
Dosar nr. 3536/2005
nr. 14521/1/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 28 septembrie 2005, reclamanta N.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16660 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare, se impune anularea acesteia, întrucât în urma Dictatului de la Viena, în Ardealul de Nord, rămas sub administrarea autorităţilor româneşti, au avut loc persecuţii împotriva etnicilor maghiari din Ardealul de Sud, în urma cărora reclamanta, împreună cu familia, a fost obligată să se refugieze din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, în comuna Apahida, judeţul Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 578/2005 din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta N.A., a dispus anularea hotărârii nr. 16660 din 10 martie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată pentru perioada 14 mai 1942 - 22 februarie 1945 şi ca urmare, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2004. Totodată, obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 400 RON, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe declaraţiile autentice ale martorilor B.A. şi V.V., din care rezultă că în urma cedării Ardealului de Nord, datorită Dictatului de la Viena, reclamanta, împreună cu familia sa, în perioada 19 mai 1942 - 22 februarie 1945, s-a refugiat din comuna Viişoara, judeţul Cluj, în comuna Apahida, judeţul Cluj şi apoi în localitatea Gyal, Ungaria.
Aşadar, instanţa de fond a apreciat că de prevederile art. 1 alin. (1) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile menţionate în art. 1 din Legea nr. 189/2000, deoarece intimata s-a refugiat din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, localitate aflată sub administraţia Statului Român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuţiei etnice.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Este adevărat că potrivit art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Dar, aşa cum rezultă, de altfel, în mod expres, acest refugiu trebuia să se fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.
În speţă, reclamanta, împreună cu familia sa, în luna iulie 1942, a părăsit localitatea Viişoara, judeţul Cluj, localitate care era sub administraţia statului român, astfel că nu se poate reţine ca motiv al schimbării domiciliului, persecuţia etnică. Acesta reiese şi din extrasul Lucrării Recensământul din 1941 - Transilvania, Presa Universitatea Clujeană 2002, cu privire la localitatea Viişoara.
Mai mult decât atât, din conţinutul adresei emise de către Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, rezultă că părinţii reclamantei nu figurează ca fiind refugiaţi în acea perioadă.
Aşa fiind, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi nu poate beneficia de drepturile compensatorii acordate în temeiul acestei legi.
Faţă de cele arătate, conform dispoziţiilor art. 312 şi 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa va fi modificată în tot şi pe fond se va respinge acţiunea formulată de reclamanta N.A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 578/2005 din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea reclamantei N.A., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 753/2006. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
|---|
