ICCJ. Decizia nr. 764/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 764/2006
Dosar nr. 3464/2005
nr. 14233/1/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 977/2005, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita - Direcţia de Control Fiscal Harghita, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa, în principal, să dispună anularea deciziei nr. 285 din 20 septembrie 2004, prin care a fost suspendată contestaţia formulată, ca nelegală şi netemeinică şi să constate că procesul-verbal nr. 588 din 2 iulie 2004, întocmit de inspectorii din cadrul Direcţiei de Control Fiscal Harghita, nu este un act administrativ fiscal şi nici titlu de creanţă, iar în subsidiar, să anuleze parţial Decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, de suspendare a soluţionării contestaţiei pentru sumele înscrise în procesul-verbal şi care nu sunt consecinţa faptelor cu care au fost sesizate organele de urmărire penală, sume ce sunt enumerate în cuprinsul acţiunii, în total 6.765.810.946 lei.
S-a solicitat şi suspendarea executării procesului-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, cu privire la suma de 6.765.810.946 lei, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la sumele înscrise în procesul-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală, să se constate că nu poate fi emisă Decizia de impunere, decât după soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei penale şi să suspende executarea acestui proces-verbal cu privire la suma de 1.541.881.612 lei reprezentând sumele reţinute în sarcina societăţii şi care fac obiectul urmăririi penale.
În motivarea acţiunii, reclamanta precizează că în perioada 20 aprilie 2004 - 5 iulie 2004, inspectorii fiscali ce au efectuat inspecţia fiscală, au constatat obligaţii suplimentare ale societăţii în sumă totală de 8.533.213.636 lei, reprezentând impozit pe profit reţinut suplimentar, T.V.A. reţinută suplimentar şi accize reţinute suplimentar, dobânzi şi penalităţi aferente, toate acestea fiind consemnate în procesul-verbal cu nr. 588 din 5 iulie 2004.
Pentru o parte din faptele reţinute în procesul-verbal, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita a sesizat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Harghita, prejudiciul produs fiind în sumă de 1.541.881.612 lei, la care se adaugă dobânzi, în sumă de 172.990.836 lei şi penalităţi, în sumă de 52.530.242 lei.
La data de 20 septembrie 2004, pârâta a emis Decizia cu nr. 285, prin care, soluţionând contestaţia referitoare la suma totală contestată, de 8.533.213.636 lei, a dispus suspendarea soluţionării cauzei, potrivit art. 183 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, în cauză existând indiciile săvârşirii unor infracţiuni.
Reclamanta susţine în motivare că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 183 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, pentru sumele înscrise în procesul-verbal, care nu sunt consecinţa faptelor pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală, pârâta trebuind să soluţioneze contestaţia, prin admitere în totalitate ori în parte sau prin respingerea acesteia, suspendarea caracterizând numai suma de 1.541.881.612 lei şi obligaţiile accesorii acesteia.
Întrucât sumele reprezentând obligaţii suplimentare înscrise în procesul-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, sunt obiectul deciziei nr. 1 din 16 iulie 2004, de luare de măsuri asigurătorii de către Administraţia Finanţelor Publice din Miercurea Ciuc, în temeiul art. 125 C. proCod Fiscal, reclamanta consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru ca instanţa să dispună suspendarea executării, prevenindu-se producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei.
Se mai precizează că în ceea ce priveşte natura juridică a procesului-verbal, acesta nu întruneşte condiţiile noţiunii de act administrativ fiscal, potrivit art. 41 C. proCod Fiscal, pentru că el nu se regăseşte între documentele asimilate deciziilor de impunere, prin acesta nefiind stabilite sau modificate obligaţii fiscale, el neavând nici caracteristicile unui titlu de creanţă.
S-au administrat probatorii cu acte şi în urma analizării acestora, instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 1277 din 28 iunie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 285 din 20 septembrie 2004, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea procesului-verbal nr. 588 din 2 iulie 2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în perioada 20 aprilie 2004 - 5 iulie 2004, inspectorii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Controlului Financiar Mureş şi din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Harghita, au efectuat o inspecţie fiscală generală, constatând o datorie în sarcina societăţii, de 8.553.213.636 lei, reprezentând obligaţii fiscale stabilite suplimentar, în acest sens încheind procesul-verbal de control nr. 4773 din 6 iulie 2004, în care sunt menţionate defalcat sumele cu care societatea a diminuat baza de impozitare la calculul impozitului pe profit.
Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, sub nr. 342006 din 14 septembrie 2004, prin care a contestat întreaga sumă stabilită în sarcina sa, contestaţia împreună cu dosarul, fiind înaintată către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul art. 178 C. proCod Fiscal
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita - Direcţia Controlului Fiscal, cu adresa nr. 4788 din 6 iulie 2004, a sesizat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Harghita - Serviciul de investigare a fraudelor fiscale Miercurea Ciuc, pentru faptul că societatea reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada 1 iunie 2003 - 31 octombrie 2003, T.V.A. deductibilă, prin înregistrarea unor facturi fiscale emise de SC N.I. SA Miercurea Ciuc, care nu sunt probate de operaţiuni reale, majorând, astfel, T.V.A. deductibilă societăţii, cu 1.239.047.160 lei, sumă de care a beneficiat până în luna decembrie, când a efectuat operaţiunea de stornare, în cauză existând indiciile săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată şi a art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
În actul de sesizare al organelor de poliţie s-a mai reţinut şi faptul că în perioada ianuarie - februarie 2004, societatea verificată a înregistrat în contabilitate facturi fiscale emise de SC H.P. SRL Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în sumă totală de 27.981.325.861 lei, T.V.A. în sumă de 4.467.606.600 lei, fără să probeze legal operaţiunile efectuate şi faptul că tranzacţia a avut la bază operaţiuni reale, beneficiind, totodată, de T.V.A. deductibilă cuprinsă în totalul T.V.A. deductibilă din lunile respective, luni în care a înregistrat T.V.A. adăugată de rambursat, datorată în primul rând acestor tranzacţii.
Primul capăt de cerere privind anularea deciziei nr. 285 din 20 septembrie 2004, a fost apreciat de instanţa de fond, ca neîntemeiat, suspendarea soluţionării cauzei pentru întreaga sumă contestată de organele de control financiar, fiind legală şi pronunţată în concordanţă cu dispoziţiile art. 183 C. proCod Fiscal, care lasă la latitudinea organului de control, posibilitatea de a suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când sunt sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Cercetarea penală nu poate fi limitată la aspectele arătate în sesizare, ea putând fi extinsă şi la alte fapte sau persoane, şi în plus, faţă de administratorul societăţii s-a început urmărirea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Celelalte capete de cerere referitoare la constatarea faptului că procesul-verbal nu este act administrativ fiscal şi nici titlu de creanţă, şi cele privind anularea obligaţiilor suplimentare privind impozitul pe profit, T.V.A., accize şi suspendarea procesului-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, până la pronunţarea pe fond a instanţei, curtea de apel le-a considerat inadmisibile, operând excepţia de prematuritate, atâta timp, cât organul de soluţionare a contestaţiei nu s-a pronunţat pe fondul acesteia, ci a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, până la finalizarea cercetărilor penale printr-o hotărâre penală definitivă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o interpretare greşită art. 183 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, articol în baza căruia Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita îşi motivează soluţia de suspendare a cauzei referitoare la suma totală de 8.533.213.636 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Chiar dacă organele de control au sesizat organele de urmărire penală, suspendarea soluţionării cauzei nu era obligatorie, iar în situaţia în care aprecia că totuşi se impune suspendarea, aceasta trebuia să vizeze numai suma de 1.541.881.612 lei, pentru care s-a făcut sesizarea penală, şi nu întreaga sumă.
Criticile recurentei se referă şi la faptul că instanţa de fond, în mod eronat nu a constatat că procesul-verbal nu este act administrativ fiscal şi deci, pe baza acestuia nu se pot stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabilului, rezultatul inspecţiei fiscale putând fi concretizat numai prin emiterea unei decizii de impunere, care în cazul sesizării penale trebuie emisă numai după soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei penale.
Greşită este considerată şi reţinerea instanţei prin care a constatat că nu se impune suspendarea executării procesului-verbal de control sus amintit.
Recurenta a încadrat motivele de recurs formulate, în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin Decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, decizie a cărei anulare se solicită prin prezenta acţiune, s-a soluţionat contestaţia depusă de recurenta-reclamantă împotriva procesului-verbal nr. 4773 din 6 iulie 2004, întocmit de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Mureş şi ale Direcţiei Controlului Fiscal Harghita, contestaţia vizând suma totală de 8.553.213.638 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe profit de plată şi accize de plată, la care s-au calculat dobânzi aferente şi penalităţi de întârziere aferente.
Întrucât actul de control contestat a fost transmis de către inspectorii fiscali, organelor de urmărire şi cercetare penală, constatând că există indiciile săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată şi art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin procesul-verbal nr. 4773 din 6 iulie 2004 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite existând o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, organul de soluţionare a contestaţiei a decis suspendarea soluţionării cauzei referitoare la întreaga sumă contestată, de 8.553.213.636 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 183 C. proCod Fiscal, conform cărora organul de soluţionare competent poate suspenda prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control, a sesizat organele în drept, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs de către reclamanta-recurentă, hotărârea luată de organul ce a efectuat controlul, este legală, chiar dacă măsura suspendării nu este obligatorie şi este lăsată la latitudinea acestuia, deoarece potrivit şi celor reţinute în sentinţa atacată, cercetarea penală nu se poate limita numai la aspectele cuprinse în sesizare şi care vizează prejudiciul de 1.541.881.612 lei, ea putând fi extinsă pentru alte fapte sau alte persoane, la dosar existând dovezi că împotriva administratorului societăţii reclamante s-a început urmărirea penală, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Este cert, deci, că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei, înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, aşa încât nu poate opera nici disjungerea şi soluţionarea contestaţiei pe fondul ei, pentru suma ce nu a făcut obiectul sesizării penale, aşa cum pretinde recurenta.
De reţinut faptul că prin soluţia dată, organul administrativ competent a soluţiona contestaţia nu a soluţionat fondul cauzei, nepronunţându-se asupra faptului dacă sumele reţinute în sarcina reclamantei-recurente, prin procesul-verbal contestat, sunt datorate sau nu, deci dacă procesul-verbal de control este legal sau nu.
Societatea reclamantă contestă procesul-verbal de control, nerecunoscându-i legalitatea şi nici calitatea de act administrativ şi fiscal, motivat de faptul că potrivit art. 106 alin. (1) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, rezultatul inspecţiei trebuie consemnat într-un raport scris, care dacă se modifică baza de impunere, va sta la baza deciziei de impunere.
Se consideră, însă, că, creanţa bugetară datorată trebuie concretizată printr-o decizie de impunere, şi nu prin însăşi procesul-verbal de control care este actul de control şi care nu este nici titlu de creanţă.
Asupra acestui aspect, cât şi asupra celorlalte capete de cerere subsidiare referitoare la anularea obligaţiilor suplimentare privind impozitul pe profit, T.V.A., accize, „corect a stabilit instanţa de fond că este prematur a se pronunţa, atâta vreme, cât contestaţia nu a fost soluţionată pe fondul ei, pentru a se vedea care este soarta acestui proces-verbal contestat".
Pe de altă parte, instanţa nici nu are căderea a se pronunţa asupra acestor aspecte, pentru că ar exista riscul influenţării organului administrativ în pronunţarea unei anumite soluţii.
Cât priveşte suspendarea executării procesului-verbal nr. 588 din 5 iulie 2004, cu privire la cele două sume: 6.765.810.946 lei, respectiv 1.541.881.612 lei, iarăşi este de observat că prima instanţă a dat o rezolvare corectă, faţă de prevederile Codului de procedură fiscală, conform cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificată a contestatorului. Concluzia este că această cerere trebuia formulată în prealabil organului de soluţionare a contestaţiei.
Nu subzistă, aşadar, nici unul din motivele de recurs invocate, hotărârea primei instanţe cuprinzând motivele pe care se sprijină şi fiind legală interpretarea dată legii, aplicabilă de către instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SRL Miercurea Ciuc împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 766/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
