ICCJ. Decizia nr. 767/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 767/2006
Dosar nr. 8623/2004
nr. 28036/1/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 12 mai 2004, reclamanta SC L.P. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând anularea deciziei nr. 032 din 29 aprilie 2004, prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal şi închiderea activităţii societăţii, până la plata sumelor restante reprezentând accize.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Decizia este nelegală, întrucât pentru suma de 1.009.214.060 lei, reprezentând accize datorate, a solicitat compensarea cu T.V.A. de rambursat de la bugetul de stat, pârâtul refuzând să procedeze la compensare, deşi a fost şi obligat să soluţioneze cererea societăţii, pentru rambursare, prin sentinţa civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2006, a Tribunalului Satu Mare.
Printr-o altă acţiune, introdusă la 17 august 2004, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 058 din 28 iulie 2004, prin care pârâtul a dispus revocarea aceleiaşi autorizaţii de antrepozit fiscal, reţinându-se faptul că societatea nu avea reconstituită garanţia financiară prevăzută de lege.
Prin încheierea din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus conexarea acelor cauze.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa nr. 473 din 8 noiembrie 2004, a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziilor nr. 032 din 29 aprilie 2004 şi nr. 058 din 28 iulie 2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în vederea stingerii creanţei sale fiscale, constând în accize aferente lunii decembrie 2003, în valoare de 1.009.214.060 lei, reclamanta a solicitat compensarea acestei datorii, cu T.V.A. de rambursat în sumă de 732.027.632 lei şi, respectiv, cu 297.678.805 lei, pentru care societatea a cerut restituirea accizelor aferente combustibilului folosit în scop tehnologic.
Organele fiscale au tergiversat în mod nejustificat soluţionarea acestor cereri de rambursare, procedând în schimb, neîntemeiat, la revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a reclamantei.
În timp ce prin prima decizie de revocare s-a reţinut ca temei neplata accizelor datorate bugetului de stat, în cea de-a doua, revocarea autorizaţiei s-a dispus pentru neconstituirea garanţiei financiare. Instanţa a constatat referitor la Decizia emisă la 28 iulie 2004, lipsa obiectului, întrucât actul administrativ-autorizaţia de antrepozit fiscal, fusese deja desfiinţat prin prima decizie.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenţii au învederat că instanţa a reţinut în mod eronat că organele fiscale nu au soluţionat cererile societăţii privind stingerea creanţei fiscale, cu sumele de rambursat sau de restituit.
În realitate, cererile au fost soluţionate, organele financiare procedând la efectuarea controlului fiscal pentru a stabili suma pentru care societatea are drept la rambursare.
Astfel, prin nota de constatare nr. 1418 din 25 februarie 2004, organul de control nu a aprobat rambursarea T.V.A. în valoare de 732.027.637 lei, reţinând că provine dintr-o sumă de rambursat pentru care fusese depusă cerere de restituire la 25 aprilie 2003, societatea reportând această sumă în deconturile lunilor următoare.
Având în vedere cererea de compensare cu accize aferente lunii decembrie 2003, societatea ar fi trebuit să achite la scadenţă, în 26 ianuarie 2004, suma de 277.186.423 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de rambursat şi totalul accizelor datorate, ceea ce nu a făcut.
Referitor la cererea societăţii de stingere a accizelor restante aferente lunii decembrie 2003, prin executarea garanţiei, pârâţii au arătat că au procedat la compensarea altor obligaţii reprezentând accize restante la bugetul statului, întrucât prin sentinţa civilă nr. 264/2004, sumele datorate pentru decembrie 2003 au fost suspendate la plată, astfel încât reclamanta avea accize neachitate cu depăşirea scadenţei, de 277.186.423 lei.
Cu privire la cea de-a doua decizie prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei, pârâţii au menţionat că reclamanta şi-a constituit o garanţie la 16 aprilie 2004, pentru ca la data de 7 mai 2004 să solicite executarea garanţiei, împrejurare în raport cu care se impunea măsura dispusă.
Prin întâmpinare, reclamanta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, în promovarea recursului, în raport cu faptul că actele atacate au fost emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Societatea a arătat că prin sentinţele nr. 208/2004 şi nr. 4/2005, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a fost obligată la restituirea sumei de 297.678.805 lei, reprezentând T.V.A. şi accize de rambursat, astfel încât nu se justifică susţinerea recurenţilor că ar mai fi accize restante.
Referitor la constituirea garanţiei, reclamanta a susţinut că aceasta trebuie depusă numai dacă se consideră necesar, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, întrucât de la data executării garanţiei, societatea nu a mai avut accize restante şi, deci, nu avea obligaţia reconstituirii garanţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Astfel, Curtea reţine că la data de 26 ianuarie 2004, reclamanta datora accize restante de 1.009.214.060 lei, cererea de compensare cu T.V.A. de rambursat nefiind aprobată de organele financiare.
Din actele dosarului rezultă că solicitarea reclamantei, ca în contul accizelor restante să se ţină cont de faptul că are dreptul la rambursarea T.V.A., în sumă de 732.027.637 lei, a fost iniţial suspendată, datorită declanşării urmăririi penale şi ulterior, respinsă prin procesul-verbal de control nr. 5296 din 13 august 2004, al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, contestaţia formulată de societate fiind, de asemenea, respinsă prin Decizia Ministerul Finanţelor Publice nr. 15711 din 30 decembrie 2005.
Oricum, diferenţa de 277.186.423 lei dintre totalul accizelor datorate şi suma solicitată a fi rambursată, ar fi trebuit să fie achitată de reclamantă, la scadenţă, respectiv la 26 ianuarie 2004, ceea ce nu a făcut.
Cât priveşte cererile de compensare a accizelor datorate, cu valoarea accizelor de rambursat aferente combustibilului utilizat în procesul de producţie, şi aceste solicitări au fost respinse de organele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu mare, prin deciziile nr. 7048 din 23 iulie 2004 şi, respectiv, nr. 14693 din 8 octombrie 2004, acte contestate de reclamantă şi anulate ulterior de instanţa de contencios administrativ, prin sentinţele menţionate în întâmpinare.
Oricum, valoarea totală a accizelor de rambursat era doar de 297.678.805 lei, inferioară sumei datorate cu titlu de accize neachitate, astfel încât pârâtul a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, în raport cu prevederile art. 244 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, potrivit cărora întârzierea la plată a accizelor cu mai mult de 30 de zile de la termenul legal, atrage revocarea autorizaţiei antrepozitarului autorizat şi închiderea activităţii până la plata sumelor restante.
Din actele dosarului a rezultat şi faptul că reclamanta nu a reconstituit garanţia prevăzută în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, după ce, la cererea societăţii s-a trecut la executarea garanţiei în sumă de 193.290.368 lei.
Aşadar, şi sub acest aspect, măsura revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal este justificată.
Cât priveşte susţinerea reclamantei privind lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare şi, deci, lipsa calităţii de a declara recurs, Curtea va constata că această apărare nu este întemeiată, cât timp instituţia a fost parte în proces şi sentinţa s-a pronunţat şi în contradictoriu cu ea.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea admiţând recursul, va casa sentinţa atacată şi pe fond, va respinge acţiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 473/CA-PI din 8 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de SC L.P. SRL Negreşti Oaş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 768/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
