ICCJ. Decizia nr. 787/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 787/2006
Dosar nr. 3761/2005
nr. 15416/1/2005
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 decembrie 2002, reclamanta C.N. C.F. SA Bucureşti - Regionala C.F. Iaşi a solicitat anularea deciziei nr. 561 din 30 noiembrie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a notei de constatare nr. 1/1402 din 21 octombrie 2002, încheiată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi - Direcţia Controlului Fiscal.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate, pârâţii au stabilit nelegal că lucrările de consolidare executate la clădirea Staţiei C.F.R. Iaşi şi care totalizează suma de 76.308.605.812 lei, sunt lucrări de modernizare. Reclamanta a susţinut că lucrările s-au executat pentru consolidarea structurii de rezistenţă a imobilului, calificat ca având un grad de risc ridicat în caz de cutremur şi în consecinţă, au avut ca scop restabilirea stării tehnice iniţiale a clădirii.
Prin sentinţa civilă nr. 38/CA din 17 martie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea, ca nefondată, dar această sentinţă a fost casată, ca urmare a admiterii recursului reclamantei prin Decizia nr. 1513 din 21 aprilie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ. Instanţa de recurs a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, cu motivarea că se impune verificarea înscrisurilor justificative şi completarea probatoriului, cu o expertiză tehnică de specialitate, pentru a se stabili dacă lucrările executate au fost de reparaţii şi de consolidare sau reprezintă lucrări de modernizare, care au mărit valoarea mijloacelor fixe.
În fond după casare, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 148/CA din 3 octombrie 2005, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 561 din 30 noiembrie 2002 şi nota de constatare nr. 1/1402 din 21 octombrie 2002, cu privire la măsura de înregistrare în evidenţă contabilă a lucrărilor în valoare totală de 63.519.127.198 lei, ca lucrări de modernizare şi de recuperare a cheltuielilor respective, pe baza amortizării calculate conform Legii nr. 15/1994.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost menţinută dispoziţia de înregistrare a cheltuielilor în sumă de 16.445.415.297 lei, reprezentând valoarea lucrărilor de modernizare, ca fiind cheltuieli care au sporit valoarea mijlocului fix, a căror recuperare se va face pe calea amortizării, în condiţiile Legii nr. 15/1994 şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată în sumă de 60.050.000 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat, pe baza înscrisurilor depuse de părţi şi a expertizelor tehnice de specialitate efectuate în cauză, că lucrările în valoare de 63.519.127.198 lei se încadrează în categoria lucrărilor de reparaţii, care pot fi înregistrate în contabilitate, ca şi cheltuieli curente de exploatare, conform pct. 9 din HG nr. 909/1997.
Instanţa de fond a anulat parţial actele de control întocmite de pârâţi, considerând că numai lucrările în valoare de 16.445.415.297 lei reprezintă lucrări de modernizare, care au modificat aspectul estetic şi au sporit gradul de confort şi de ambient al obiectivului „Staţia de călători Iaşi".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând casarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii reclamantei în privinţa întregii sume contestate.
Recurentul a susţinut că, potrivit expertizei tehnice şi proiectului întocmit de I.S.P.C.F. SA, reparaţiile efectuate de intimata-reclamantă la mijloacele fixe au prelungit durata de funcţionare cu încă 20 de ani şi au îmbunătăţit parametrii iniţiali, motiv pentru care, în condiţiile HG nr. 909/1997, întreaga sumă contestată prin acţiune sau cel puţin suma de 46.650.501.505 lei, trebuia considerată ca o cheltuială care se recuperează prin amortizare.
Recurentul a criticat şi măsura de obligare a sa la plata tuturor cheltuielilor de judecată, motivând că această obligaţie nu este justificată, în condiţiile admiterii parţiale a acţiunii, ceea ce impunea ca părţile să suporte cheltuielile respective în cote proporţionale, în funcţie de pretenţiile admise.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Printr-o analiză corectă a întregului material probator administrat în cauză şi a prevederilor HG nr. 909/1997, instanţa de fond a stabilit judicios natura lucrărilor executate de intimata-reclamantă, în perioada 1999 - 30 iunie 2001, la imobilul „Staţia de călători - Gara Iaşi" şi a anulat parţial actele de control în care lucrările în valoare de 63.519.127.198 lei au fost considerate lucrări de modernizare.
Suma respectivă a fost utilizată pentru lucrări de consolidare la structura de rezistenţă şi lucrări de reparaţii la elementele refăcute în urma consolidărilor şi la alte elemente constatate ca degradate.
Instanţa de fond a constatat corect că aceste lucrări nu sunt de modernizare, având ca scop restabilirea stării tehnice iniţiale a clădirii. Din acest motiv, s-a considerat că atât lucrările de consolidare în valoare de 46.600.132.276 lei, cât şi lucrările de reparaţii în valoare de 16.918.994.922 lei, au fost înregistrate în evidenţa contabilă a intimatei-reclamante, ca şi cheltuieli curente de exploatare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1994, ale HG nr. 909/1997 şi ale Normativului tehnic aprobat prin Decizia nr. 148/1977.
Recurentul a susţinut neîntemeiat că aceste lucrări sunt asimilate mijloacelor fixe şi se supun amortizării, potrivit pct. 7 lit. d) din HG nr. 909/1997.
Spre deosebire de bunurile menţionate în textul de lege invocat de recurent, lucrările executate de intimata-reclamantă au fost destinate restabilirii stării tehnice iniţiale, prin remedierea degradărilor şi deteriorărilor constatate la imobil, consolidarea sistemului structural în ansamblu, pentru siguranţa fondului construit, conform OG nr. 20/1994 şi Legii nr. 10/1995.
În consecinţă, aceste lucrări nu se încadrează în categoria celor prevăzute expres la pct. 7 lit. d) din HG nr. 909/1997 şi au fost corect calificate de instanţa de fond, ca fiind lucrările de reparaţii şi de consolidare, pentru care sunt aplicabile dispoziţiile pct. 9 din acelaşi act normativ, în sensul înregistrării cheltuielilor aferente în cheltuielile de exploatare.
De asemenea, recursul a susţinut neîntemeiat că şi în cazul aplicării prevederilor pct. 9 din HG nr. 909/1997, suma de 46.600.132.276 lei, reprezentând cheltuieli de consolidare, trebuie recuperată prin amortizare, pentru că au fost înlocuite componentele uzate.
Apărarea recurentului este lipsită de temei legal, dat fiind că textul de lege invocat nu cuprinde o asemenea dispoziţie şi prevede că recuperarea cheltuielilor privind reparaţiile de orice fel se face prin includerea în cheltuielile de exploatare, integral, la momentul efectuării sau eşalonat.
În privinţa cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a stabilit corect că recurentul datorează onorariile experţilor şi taxele judiciare de timbru, faţă de cuantumul pretenţiilor admise din acţiune şi de culpa procesuală stabilită în condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 148/CA din 3 octombrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 655/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 799/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
