ICCJ. Decizia nr. 802/2006. Contencios. Refuz nejustificat răspuns. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 802/2006
Dosar nr. 2838/2005
nr. 11736/1/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta B.G. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca instanţa să dispună obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să-i comunice rezultatul interviului la care a participat şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună validarea rezultatului şi să propună numirea în funcţia de procuror.
În motivarea cererii a arătat faptul că în anul 2002 a depus o cerere pentru numirea în funcţia de procuror, iar la data de 17 august 2004 a fost invitată la un interviu în legătură cu această solicitare.
La data de 2 decembrie 2004 a formulat o cerere prin care a solicitat comunicarea situaţiei privind cererea de numire în funcţia de procuror şi rezultatul interviului la care a participat, cerere la care nu a primit nici un răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 1010 din 27 mai 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată, în sensul că a fost obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să comunice reclamantei, rezultatul interviului la care a participat.
Pentru a ajunge la o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat petentei, rezultatul interviului la care a participat, deşi reclamanta a solicitat expres acest lucru.
Instanţa de fond a respins celălalt capăt al cererii de chemare în judecată privind obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, să dispună validarea rezultatului şi propunerea de numire în funcţie, reţinând faptul că această autoritate publică nu a fost sesizată în condiţiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamanta, care a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit i s-a respins cererea de obligare a Parchetului, să înainteze cererea de numire în magistratură, conform legii în vigoare la acel moment, pentru că interviul a fost organizat şi susţinut înainte de intrarea în vigoare a noilor dispoziţii cu privire la admiterea în magistratură.
Recursul este nefondat.
Din verificarea cererii de recurs, rezultă că recurenta-reclamantă este nemulţumită doar cu privire la soluţia dată cererii sale împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta susţinând că instanţa de fond trebuia să admită şi cel de-al doilea capăt al cererii şi să oblige acest organ să înainteze la Consiliul Superior al Magistraturii, cererea sa cu propunere de numire în magistratură, potrivit art. 65 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă.
Într-adevăr, potrivit art. 65 din Legea nr. 92/1992, republicată, în vigoare la data de 17 august 2004, când Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a organizat un interviu, pentru a fi numit judecător la judecătorie sau procuror la parchetul de pe lângă această instanţă, candidatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 46 şi să fi fost declarat reuşit la examenul de capacitate prevăzut de lege sau să fi ocupat cel puţin 5 ani, funcţia de avocat, jurisconsult, notar, membru al personalului didactic din învăţământul superior ori funcţie în administraţia publică, în aparatul Parlamentului, instituţiei prezidenţiale, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau Consiliului Legislativ.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanta care, în perioada anterioară, exercitase profesia de avocat, a participat la interviul organizat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar această autoritate nu i-a comunicat rezultatul acelui interviu şi nici motivele pentru care nu a propus Consiliului Superior al Magistraturii, numirea acesteia în funcţia de procuror.
În această situaţie, instanţa de fond în mod legal a obligat această autoritate să-i comunice reclamantei, rezultatul interviului organizat la data de 17 august 2004, comunicările făcute fiind ulterioare sesizării instanţei de contencios administrativ şi contradictorii.
Deci, în raport cu soluţia dată primului capăt al cererii, soluţia instanţei de fond cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere este legală, urmând ca acest aspect să fie rezolvat ulterior, în raport cu împrejurarea dacă recurenta-reclamantă va contesta sau nu, comunicarea respectivă şi refuzul de a fi făcut propunerea pretinsă.
În concluzie, recursul reclamantei va fi respins, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr. 1010 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 799/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 806/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
