ICCJ. Decizia nr. 875/2006. Contencios. Recurs la contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 875/2006
Dosar nr. 3568/2005
nr. 15005/1/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1949/COM/2005, la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.A.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei - Direcţia de Paşapoarte Bucureşti, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să anuleze actul administrativ emis de pârâtă, la data de 8 noiembrie 2004, prin care i-a fost suspendat dreptul de a folosi paşaportul până la data de 8 noiembrie 2006, cerând, totodată, a se dispune şi suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea fondului cererii. În subsidiar, a solicitat reducerea perioadei de suspendare, la minim un an.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a fost returnată din Belgia, în luna noiembrie 2004, măsura ce i-a fost aplicată, de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul, fiind nelegală, întrucât ea nu a comis fapte penale.
Intimata Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, dat fiind că reclamanta era la a doua returnare din străinătate.
Prin sentinţa nr. 326 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a redus perioada de suspendare a paşaportului, de la doi ani, la un an.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, într-adevăr, reclamanta a încălcat dispoziţiile Legii nr. 216/1998, fiind la a doua returnare din străinătate, însă a apreciat că faţă de situaţia concretă, individualizarea sancţiunii nu s-a făcut în mod corect, sancţiunea aplicată fiind prea aspră.
Procedând la reindividualizarea sancţiunii, instanţa de fond a redus perioada interdicţiei, de la doi ani, la un an.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că măsura de suspendare a paşaportului pe o perioadă de doi ani este corectă, dat fiind că reclamanta a fost returnată în mod repetat din străinătate - Olanda şi Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu aceste ţări.
La stabilirea perioadei s-au avut în vedere motivele pentru care a fost returnată (nu-şi justifica şederea pe teritoriul statului respectiv), fapte de genul celor săvârşite de reclamantă afectând regimul juridic aplicat cetăţenilor români, de către statele occidentale.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta L.A.M. a fost returnată, în două rânduri, din străinătate - la 1 octombrie 2002, din Olanda şi la 18 noiembrie 2004, din Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte ţări, şi ca urmare a acestor returnări, i-a fost suspendat dreptul de folosire al paşaportului pe o perioadă de doi ani, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit textului de lege enunţat, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului este lăsată la latitudinea organelor în drept a lua această măsură, durata acesteia fiind cuprinsă între 1 şi 5 ani.
Aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond, în raport cu situaţia concretă, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului pe o durată de doi ani este prea aspră, reclamanta fiind returnată pentru simplul fapt că a depăşit termenul legal de şedere.
Nu s-a reţinut în sarcina sa că ar fi săvârşit fapte de natură penală sau din sfera celor care să aducă atingere moralei ori drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
Este adevărat că şi reclamanta, ca toţi ceilalţi cetăţeni care călătoresc în spaţiul Schengen, este obligată să respecte condiţiile impuse pentru a călători în străinătate, altfel existând riscul reintroducerii obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, aşa cum susţine intimata, dar faţă de faptul că aceasta a fost returnată, numai pentru că a depăşit termenul de şedere legal, instanţa de recurs apreciază ca fiind corectă soluţia dată de prima instanţă, de reducere la minim a perioadei de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului.
În consecinţă, neexistând motive de casare sau modificare a sentinţei, în sensul celor prezentate de art. 304 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 336 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 867/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 879/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
