ICCJ. Decizia nr. 879/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 879/2006
Dosar nr. 3791/2005
nr. 15536/1/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1604 din 5 octombrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 2144/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de numitul Ş.I.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Poliţie Bucureşti, având ca obiect: anularea adresei nr. 150627 din 13 aprilie 2005, respectiv a dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 132/2004, care interzic acordarea sporului pentru activitatea desfăşurată sub acţiunea câmpurilor electromagnetice şi de radio pentru poliţiştii puşi la dispoziţie; obligarea pârâtelor la plata sporului sus-menţionat, retroactiv, precum şi obligarea la plata dobânzii legale la suma cuvenită, de la data introducerii acţiunii, la data achitării sporului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut:
- că reclamantul, poliţist în cadrul Ministerului de Interne, a fost suspendat din funcţie la 30 ianuarie 2002, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de el şi pus la dispoziţia Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti, la 6 decembrie 2004;
- că drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional, la nivelul de bază, sunt individualizate de art. 45 alin. (1) din OG nr. 38/2003, care prevede că poliţiştii cercetaţi penal şi puşi la dispoziţie, beneficiază de coeficienţii minimi de ierarhizare a salariului pentru funcţia îndeplinită (corespunzător gradelor profesionale avute), de salariul pentru gradul profesional deţinut, de gradaţii şi de sporul pentru misiune permanentă, până la definitivarea situaţiei;
- că art. 45 alin. (3) din OG nr. 38/2003 prevede că în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, poliţistul este repus în toate drepturile, dar aceste dispoziţii legale nu prevăd alte drepturi salariale, de care reclamantul să beneficieze, până la definitivarea situaţiei sale; că prin Ordinul nr. 138/2004 s-a stabilit doar metodologia de aplicare a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (3) din OG nr. 38/2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen, recursul în cauza de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
Recurentul critică sentinţa, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că art. 45 alin. (1) nu poate fi baza legală a refuzului de acordare a sporului special cerut prin acţiune, întrucât acest act normativ nu reglementează acordarea acestui spor nici pentru ceilalţi poliţişti.
Arată recurentul că temeiul acordării acestui spor special este art. 28 lit. a) din Legea nr. 360/2002, care se referă la „sporuri", iar art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 102/2004, vorbeşte de „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege", pentru poliţistul pus la dispoziţie, aşadar, inclusiv sporul pentru activitatea desfăşurată - acţiunea undelor electromagnetice şi de radio.
Susţine recurentul că neacordarea acestui spor, poliţiştilor puşi la dispoziţie, constituie o gravă discriminare, contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme recurentul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii nocive, ca şi ceilalţi poliţişti şi întrucât de acest spor beneficiază şi personalul civil şi cel administrativ (din poliţie).
Consideră recurentul că faptul că, în măsura în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, nu reprezintă un argument care să justifice refuzul acordării acestui spor special, deoarece, în cazul condamnării poliţistului, acest spor nu se mai restituie, deşi efectul nociv al undelor s-a produs asupra poliţistului.
Recursul nu se fondează.
1. Legea nr. 360/2002 reglementează activitatea poliţistului, ca funcţionar public civil, cu un statut special conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite pe care exercitarea profesiei le implică prin natura sa.
Dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi (4) din această lege reglementează situaţia specială în care faţă de poliţist s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate. Faţă de poliţistul aflat în una dintre aceste situaţii se ia măsura punerii la dispoziţie, conform art. 65 alin. (2).
Consecinţele acestei măsuri, sub aspectul sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu şi sub cel pecuniar, sunt prevăzute în art. 65 alin. (4): poliţistul beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege".
În speţă, recurentul susţine că sintagma ultimă a acestui text echivalează cu „toate celelalte sporuri" la care poliţistul are dreptul în condiţii obişnuite, astfel încât „punerea la dispoziţie", ca situaţie specială, nu este afectată de o înlăturare a sporurilor ori de o restrângere a lor.
Recurentul mai pretinde şi că aceste dispoziţii, în interpretarea mai sus arătată, se aplică cu prioritate, înlăturând aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din OG nr. 38/2003 care, pentru aceeaşi situaţie specială a „punerii la dispoziţie" a poliţistului, prevede doar sporul pentru misiune permanentă.
Susţinerile recurentului nu se fondează, interpretarea art. 65 alin. (4) (în formularea sa dată prin OUG nr. 102/2004) fiind alta.
Trimiterea acestui text, la „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege", se referă la drepturile poliţistului, pe care Legea nr. 360/2002 le enumeră în Secţiunea 1 „Drepturile poliţistului" din Cap. 3.
Art. 28 lit. a) prevede dreptul la salariul lunar care are cinci componente: salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, premiile şi primele.
Iar dispoziţiile art. 28 lit. b) - o) prevăd alte drepturi ale poliţistului, altele decât salariul lunar care include sporuri.
La aceste din urmă drepturi face trimitere art. 65 alin. (4), prin sintagma „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege", iar în ceea ce priveşte drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional, ele se acordă la nivelul de bază.
OG nr. 38/2003 (aprobată prin Legea nr. 353/2003), este cea care reglementează în mod special salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel încât dispoziţiile sale se aplică cu precădere, când se pune în discuţie acordarea sau nu a unor sporuri.
Similar cu Legea nr. 360/2002 şi acest act normativ reglementează, în art. 45 alin. (1), drepturile salariale ale poliţistului aflat în situaţia specială de „pus la dispoziţie", iar textul prevede că unicul spor care se acordă în aceste condiţii, este cel pentru misiune permanentă.
Textul este de strictă interpretare pentru că se include într-un act normativ care reglementează exclusiv drepturile salariale ale poliţiştilor, stabilind norme speciale, numai pentru unul dintre domeniile reglementate în mod general de Legea nr. 360/2002.
Coroborând dispoziţiile art. 45 alin. (1), cu cele ale alin. (3) din acelaşi articol, rezultă cu evidenţă că, pe durata cercetării şi judecării în stare de libertate, legiuitorul a înţeles să sancţioneze poliţistul, cu restrângerea unor drepturi băneşti, fără a ignora prezumţia de nevinovăţie, dar ţinând seama de prejudiciul adus prestigiului funcţiei de poliţist, prin cercetarea şi judecata penală, începută cu privire la acesta.
Din acest motiv, în cazul scoaterii de sub urmărire penală ori al achitării, poliţistul sancţionat pecuniar sub incidenţa dispoziţiilor alin. (1), este repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, sub incidenţa dispoziţiilor alin. (3).
Textul art. 45 din ordonanţă, în întregul său, este foarte clar, atât în ceea ce priveşte caracterul restrictiv al sporurilor acordate, cât şi scopul punitiv al acestei restrângeri, astfel încât precizările aduse prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 132/2004, nu pot fi considerate ilegale, întrucât nu exced limitelor actului normativ superior, în aplicarea căruia s-au emis, ci, la limită, inutile.
În măsura în care recurentul considera intenţia punitivă a legiuitorului, faţă de poliţiştii puşi la dispoziţie, ca injustă, discriminatorie şi de natură a încălca drepturi fundamentale constituţionale, avea posibilitatea să invoce excepţia de neconstituţionalitate, dar nu a uzat de această cale procedurală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.I.C. împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 875/2006. Contencios. Recurs la contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 887/2006. Contencios. Contestaţie în... → |
---|