ICCJ. Decizia nr. 859/2006. Contencios. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 859/2006
Dosar nr. 1848/2005
nr. 7787/1/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ la data de 12 martie 2004, reclamantul A.V. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând obligarea pârâţilor, la plata sumei de 650.000.000 lei, actualizată, reprezentând drepturile băneşti de care a fost lipsit în perioada destituirii sale nelegale din funcţia avută, până la data reintegrării sale efective şi suma de 900.000.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1176 din 8 iunie 2001, emis de Ministerul Finanţelor Publice şi a deciziei nr. 394 din 10 septembrie 2001, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, a fost eliberat din funcţia publică de director al Administraţiei Finanţelor Publice Mangalia, iar prin sentinţa civilă nr. 45/CA din 17 aprilie 2003, a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4365 din 3 decembrie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost anulate ordinul şi Decizia şi concursul interviu din 12 iulie 2001, cu consecinţa repunerii sale în funcţia deţinută anterior.
În perioada următoare destituirii şi urmare a destituirii, a fost lipsit de drepturi băneşti pe o perioadă de timp, împrejurare care l-a pus în situaţii de umilinţă, condiţiile de viaţă ale sale şi familiei alterându-se, fiind nevoit să împrumute sume mari de bani de la rude şi prieteni.
Înlăturarea nelegală din funcţie i-a afectat negativ şi participarea la viaţa socială, profesională şi de familie, ca şi participarea la viaţa politică.
Prin întâmpinare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că urmare a contestării Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1176/2001, de către reclamant, acţiunea acestuia a fost admisă şi ca o consecinţă a anulării ordinului, s-a dispus anularea deciziei nr. 394/2001, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi a concursului interviu din 12 iulie 2001.
În cauză s-a administrat proba cu expertiză.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 187/CA din 21 aprilie 2005, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.V.
A obligat pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului, suma de 561.394.820 lei, reprezentând daune (drepturi băneşti de care a fost lipsit, reprezentând salariul net, premii, al 13-lea salariu şi stimulente), calculate pentru perioada 2 iulie 2001 - 30 aprilie 2004.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere din acţiune privind plata de daune morale.
A obligat pârâţii, la plata sumei de 10.342.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că persoana lezată este îndreptăţită la plata despăgubirilor, ca urmare a luării unor măsuri abuzive, constatate ca fiind nelegale, împotriva acesteia, desfiinţate, ca atare, de instanţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, persoana prejudiciată fiind îndreptăţită să-şi primească toate drepturile salariale de care ar fi beneficiat pentru munca prestată, dacă nu s-ar fi luat măsura nelegală.
Astfel, prima instanţă a obligat pârâta, la plata către reclamant, a sumei de 561.394.820 lei, reprezentând drepturi băneşti de care reclamantul a fost lipsit pentru perioada 2 iulie 2001 - 30 aprilie 2004, constând din salariul net, premii, al 13-lea salariu şi stimulente.
Potrivit raportului de expertiză, suma s-a compus valoric din 203.685.367 lei, salariile de director, al treisprezecelea salariu şi 388.734.735 lei contravaloarea stimulentelor şi reprezintă suma actualizată cu coeficientul de inflaţie.
A fost respinsă cererea privind acordarea de daune morale, deoarece în fapt, deşi măsura luată împotriva reclamantului este cât se poate de deranjantă, acesta s-a angajat la scurt timp în funcţia de director executiv la o societate comercială, ceea ce demonstrează că prestigiul acestuia nu a avut de suferit, cu atât mai mult, cu cât măsura a fost înlăturată de instanţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, atât reclamantul A.V., cât şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Constanţa.
Reclamantul a criticat sentinţa, în ce priveşte cuantumul sumei acordate. A precizat că prin acţiunea formulată a solicitat obligarea pârâţilor, la plata sumei de 650.000.000 lei, reprezentând drepturi băneşti, de care a fost lipsit în perioada destituirii nelegale din funcţia avută, până la data reintegrării efective şi la plata sumei de 900.000.000 lei, reprezentând daune morale, sumă majorată ulterior la 200.000 Euro.
Cu toate acestea, instanţa de fond, deşi reţine prin considerentele hotărârii pronunţate, că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, obligă pârâţii, doar pentru suma de 561.394.820 lei drepturi salariale aferente perioadei 3 iulie 2001 - 30 aprilie 2004, fără să se poată deduce elementele ce compun această sumă.
Pe de altă parte, în mod nejustificat prima instanţă a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pârâţii, prin recursul lor, critică sentinţa astfel:
- în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 998, 999 C. civ.;
- în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâţilor, referitor la fapta ilicită şi la prejudicii, reclamantului fiindu-i păstrate drepturile salariale anterioare, cu excepţia indemnizaţiei de conducere;
- răspunderea angajatului pentru pagubele produse angajatorului, ca urmare a unor modificări ilegale a raporturilor de muncă, este o răspundere specială, reglementată prin art. 89 din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003, potrivit cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat din cauze considerate netemeinice şi nelegale, funcţionarul poate să ceară instanţei, anularea actului şi plata unor daune egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public;
- Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa nu are calitate procesuală pasivă, întrucât măsura eliberării din funcţie a fost dispusă de Ministerul Finanţelor Publice, iar direcţia, având personalitate juridică distinctă, poate răspunde doar pentru propriile ei acte;
- în mod greşit, prima instanţă a acordat şi stimulentele, întrucât acestea nu constituie element salarial şi nici un drept al salariatului, astfel că el nu poate fi acordat în temeiul art. 11 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 89 din Legea nr. 188/1999, nu au caracter cert şi nu au caracter de stabilitate;
- din proprie iniţiativă la data de 15 octombrie 2001, reclamantul a părăsit instituţia şi nu a mai desfăşurat activitate, astfel că repararea pagubei produsă prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1176/2001, nu poate fi avută în vedere şi pentru perioada ulterioară datei de 15 octombrie 2001, iar în perioada 2 iulie 2001 - 15 octombrie 2001 poate constitui prejudiciu, doar pierderea indemnizaţiei de conducere (având în vedre că în această perioadă, reclamantul a beneficiat de aceleaşi salarii de bază şi de aceleaşi sporuri).
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa atacată, a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând pârâţii la plata sumei de 561.394.820 lei, reprezentând drepturi băneşti de care a fost lipsit, reprezentând salariul net, premii, al 13-lea salariu şi stimulente, calculate pentru perioada 2 iulie 2001 - 30 aprilie 2004.
Analizând, însă, apărările formulate şi actele dosarului, se reţine că instanţa de fond nu a lămurit suficient de clar situaţia de fapt la care urmau a fi raportate drepturile salariale aferente.
Astfel, prin Ordinul nr. 1176 din 8 iunie 2001, al ministrului finanţelor publice, reclamantul A.V. a fost eliberat din funcţia publică de conducere deţinută în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Mangalia şi trecut pe funcţia publică de execuţie deţinută anterior, primind, totuşi, drepturile aferente funcţiei de conducere, deci şi a indemnizaţiei de conducere, de la această dată, până la data de 12 iulie 2001, când în urma susţinerii concursului, postul a fost ocupat de o altă persoană.
De asemenea, şi după această dată, reclamantul a continuat să lucreze la aceeaşi instituţie în funcţia de execuţie, până la data de 15 octombrie 2001, când din proprie iniţiativă s-a transferat în funcţia de director executiv la SC M. SA.
Cu toate acestea, instanţa de fond, pronunţând soluţia atacată, nu a avut în vedere aspectele învederate, incontestabile de altfel.
La acordarea despăgubirilor şi nici la calculul acestora, prin raportul de expertiză administrat în cauză, nu s-a avut în vedere că reclamantul a beneficiat de salariul funcţiei de execuţie în perioada 12 iulie 2001 - 15 octombrie 2001 şi de salariul funcţiei de conducere între 8 iunie 2001 - 12 iulie 2001 şi nici de împrejurarea că pentru perioada cât a funcţionat director la SC M. SA, la cererea acesteia, reclamantul nu este îndreptăţit la repararea prejudiciului.
Pe de altă parte, deşi apreciază prin considerentele hotărârii, că reclamantul este îndreptăţit la daune, constând în drepturi salariale, apreciază suma la 561.394.820 lei, pentru perioada 3 iulie 2001 - 30 aprilie 2004, fără să deducă elementele ce compun această sumă.
De asemenea, nu se pronunţă şi nu motivează capătul de cerere cu privire la acordarea drepturilor în perioada 30 aprilie 2004 - 15 octombrie 2004, deşi s-a dispus efectuarea expertizei pentru această perioadă.
Nu s-a pronunţat cu privire la apărările pârâţilor privind natura juridică a stimulentelor: dacă fac parte sau nu din categoria drepturilor salariale.
Or, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecării trebuie să aibă un rol activ, fiind datori să stăruie, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
Pentru motivele expuse mai sus, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, urmând a se suplimenta probatoriile, inclusiv raportul de expertiză, care să aibă în vedere calculul drepturilor băneşti, raportat şi la împrejurările de fapt învederate, respectiv perioada cât a primit salariul pentru funcţia de execuţie, perioada în care a funcţionat la o altă societate, precum şi acordarea drepturilor până la data reintegrării în funcţie.
Totodată, instanţa de fond rejudecând pricina, va avea în vedere şi celelalte apărări de fond formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice şi de A.V. împotriva sentinţei civile nr. 187 din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 844/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 860/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
