ICCJ. Decizia nr. 861/2006. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 861/2006

Dosar nr. 2918/2005

nr. 12056/1/2005

Şedinţa publică din 14 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 40 din 10 mai 2005, a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 102/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea SC P. SA Galaţi, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi având ca obiect: obligarea pârâtelor să treacă în proprietatea publică a Statului, imobilele supuse sechestrului, conform HG nr. 682/2001 şi a solicitării reclamantei nr. 724 din 12 august 2004 şi recunoaşterea dreptului pretins prin cererea nr. 20 din 10 ianuarie 2005, soluţionată nefavorabil de către Ministerul Finanţelor Publice, prin adresa nr. 280154 din 24 ianuarie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt:

- că reclamantei i-au fost indisponibilizate mai multe bunuri din patrimoniu (proces-verbal de sechestru nr. 2632 din 22 februarie 1999), pentru executarea silită a obligaţiilor bugetare faţă de debitoarea reclamantă;

- că, după instituirea sechestrului, societatea debitoare a solicitat, la 7 noiembrie 2001, ca imobilele sechestrate să fie trecute în proprietatea Statului, în contul datoriilor bugetare, trimiţând (organelor fiscale), documentaţia care i-a fost solicitată, dar nu a primit un răspuns favorabil;

- că, urmare a acestei situaţii, reclamanta a formulat o acţiune în contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galaţi obligând aceleaşi pârâte să rezolve cererea solicitantei, dar nici acest demers nu a fost finalizat;

- că, prin acţiunea de faţă, reclamanta solicită obligarea pârâtelor să preia imobilele sechestrate.

În drept a reţinut instanţa:

- că, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui drept protejat de lege, aşa încât se impune respingerea acţiunii ca atare;

- că, deşi bunurile reclamantei au fost sechestrate pentru asigurarea executării silite a datoriilor sale bugetare, dreptului său de a i se compensa valoarea bunurilor, cu datoriile, nu îi corespunde întru totul obligaţia autorităţilor pârâte de a le prelua;

- că, potrivit principiului stabilit de art. 1073 C. civ., creditorul obligaţiei este îndreptăţit să pretindă executarea ei, astfel cum ea s-a născut, neputând fi obligat a primi o altă prestaţie, decât cea care i se datorează;

- că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. b) din HG nr. 682/2001, trecerea unor bunuri în proprietatea statului este condiţionată de existenţa unor solicitări pentru obţinerea în administrare a unor bunuri care au soarta juridică a celor la care s-a referit reclamanta, dar în speţă nu au existat astfel de solicitări;

- că sentinţa nr. 19/2004 a Curţii de Apel Galaţi nu poate constitui izvorul unei obligaţii de rezultat pentru pârâte (preluarea în proprietatea Statului), întrucât ea a stabilit doar o obligaţie de diligenţă pentru ele (să rezolve chestiunea pusă în discuţie de reclamantă).

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recursul de faţă, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată că:

- prin acţiunea înregistrată sub nr. 235/2005, la Curtea de Apel Galaţi, reclamanta a formulat mai multe capete de cerere asupra cărora instanţa de fond, după conexarea ei la dosarul nr. 102/2005, nu s-a pronunţat prin sentinţa recurată;

- că cererii formulate de reclamantă, în temeiul HG nr. 682/2001, Ministerul Finanţelor Publice nu i-a răspuns printr-o decizie motivată, deşi avea obligaţia legală şi nu a îndeplinit această obligaţie, nici chiar după ce, prin sentinţa civilă nr. 19/2004, a fost obligată judecătoreşte să răspundă;

- nu reclamanta avea obligaţia de a dovedi că nu există solicitări de preluare a bunurilor pentru a opera trecerea în proprietatea publică a Statului, conform art. 5 alin. (3) lit. b) din HG nr. 682/2001;

- acţiunea din cauza de faţă a fost formulată, pentru că, nici după punerea în executare a sentinţei 20/2004, pârâtele nu şi-au respectat obligaţia de a soluţiona cererea şi nu a emis o decizie motivată.

Recursul nu se fondează.

1. În fapt:

Reclamanta, contribuabil - debitor al bugetului de stat a formulat prima cerere de trecere în proprietatea Statului, a imobilelor sale sechestrate, cerere întemeiată pe dispoziţiile HG nr. 682/2001 (M. Of. nr. 440/6.08.2001), la data de 7 noiembrie 2001.

Neprimind un răspuns la această solicitare, reclamanta a formulat prima acţiune la instanţa de contencios administrativ, obţinând sentinţa civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, prin care Ministerul Finanţelor Publice era obligat să soluţioneze cererea.

În executarea acelei sentinţe, Ministerul Finanţelor Publice a reluat analiza cererii, după data de 17 iunie 2004.

La rândul ei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi se conformează, solicitând debitoarei, la 5 iulie 2004, transmiterea unei noi documentaţii.

Recurenta este nemulţumită că, după trimiterea din nou a documentaţiei, Ministerul Finanţelor Publice nu a răspuns solicitării, iar pentru creanţa bugetară a cărei stingere se solicita, prin darea în plată a imobilelor sechestrate, se calculau în continuare dobânzi şi penalităţi a căror valoare a ajuns să depăşească însăşi creanţa de bază.

La 16 noiembrie 2004, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a restituit documentaţia debitoarei, indicându-i ca, după primirea unei solicitări, să o depună din nou, pentru a fi înaintată Comisiei speciale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Nemulţumită de această restituire, debitoarea formulează o nouă acţiune în contencios administrativ la 3 decembrie 2004, înregistrată iniţial sub nr. 1457/2004, la secţia comercială a Curţii de Apel Galaţi, iar ulterior sub nr. 102/2005, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.

La acest din urmă dosar a fost conexată acţiunea formulată la 4 martie 2005 şi înregistrată sub nr. 235/2005 la aceeaşi instanţă.

În maniera în care au fost formulate, ambele acţiuni se circumscriu proceduri stabilite de Norma aprobată prin HG nr. 682/2001, şi, în esenţă, reclamă:

- dreptul societăţii la stingerea obligaţiilor fiscale prin darea în plată a unor imobile din proprietatea sa, care să treacă în proprietatea publică a Statului;

- exonerarea societăţii de la plata majorărilor şi a penalităţilor calculate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, la obligaţiile fiscale, începând cu data de 7 noiembrie 2001;

- obligarea pârâtelor de a recunoaşte cele două drepturi mai sus pretinse ale reclamantei şi de a decide în consecinţă, inclusiv de a găsi, în prealabil, solicitantul care să ia în administrare imobilele preluate în proprietatea publică a Statului;

- refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Finanţelor Publice de a răspunde cererilor debitoarei printr-o decizie motivată.

Prima instanţă s-a pronunţat, în principiu, asupra tuturor capetelor de cerere din ambele acţiuni întrucât, raportat la dispoziţiile HG nr. 682/2001, a apreciat, în mod corect, că trecerea în proprietatea Statului, a bunurilor debitoarei este condiţionată de existenţa unor solicitări de luare în administrare a acelor bunuri.

Ca urmare, soluţia urmează a fi menţinută şi în considerarea următoarelor argumente:

1. Sub aspect formal:

Din analiza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (3), coroborate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Norma aprobată prin HG nr. 682/2001, rezultă că emiterea de către Comisia specială (numită prin ordin al ministrului finanţelor publice), a unei decizii, există numai în situaţia în care s-a constatat că cererea se poate soluţiona favorabil şi ea se comunică numai organului competent să aplice procedura de executare silită [art. 7 alin. (1)].

La rândul său, acest organ întocmeşte procesul-verbal de trecere în proprietatea Statului, a bunului imobil, iar acest act, abia, se comunică debitorului şi instituţiei publice solicitante.

2. Asupra fondului cererilor reclamantei se constată că:

- Norma aprobată de HG nr. 682/2001 nu prevede obligaţia necondiţionată a autorităţilor fiscale abilitate a aplica procedura (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene, Comisia specială din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice însuşi) de a dispune preluarea bunurilor debitoarei în contul obligaţiilor sale fiscale.

Comisia specială poate decide stingerea creanţelor bugetare prin preluare, numai dacă există o solicitare concretă a unei instituţii publice de a lua în administrare acele imobile.

- Norma nu prevede că organele fiscale implicate în procedură au şi obligaţia de a găsi solicitanţi, astfel cum pretinde debitoarea prin motivele de recurs.

- În ceea ce priveşte efectele unei cereri de preluare formulate de debitoare asupra dobânzilor şi penalităţilor care se calculează pentru întârzierea în plata obligaţiei la bugetul statului, în Normă nu se prevede că, de la data depunerii cererii, asemenea obligaţii accesorii nu se mai calculează. Dimpotrivă, potrivit art. 7 alin. (5) din Norme, la data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea Statului, a imobilului supus executării silite, organul competent trebuie să actualizeze nivelul majorărilor de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC P. SA împotriva sentinţei civile nr. 40 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 861/2006. Contencios