ICCJ. Decizia nr. 894/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 894/2006
Dosar nr. 1084/1/2004
nr. 4202/1/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 400 din 12 noiembrie 2003, a admis atât acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Fundaţia M.S., prin Comunitatea (Parohia) Ortodoxă Sârbă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Industriilor şi Resurselor, SC T. SA Timişoara, prin lichidator judiciar SC M.M. SRL Timişoara şi M.M., cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al municipiului Timişoara, şi-a anulat parţial, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 0459, emis la 9 septembrie 1993, de Ministerul Industriilor Bucureşti, respectiv Anexele nr. 2, nr. 4 şi nr. 5 la acest certificat, în sensul radierii suprafeţei de 2.186 mp teren, individualizată în C.F. nr. 61 Timişoara nr. top 250.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile formulate de pârâţii SC T. SA Timişoara şi M.M., s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea precizării de acţiune, ca şi de renunţarea a cinci societăţi şi, respectiv, agenţii, interveniente, la judecarea cererilor lor de intervenţie. În fine, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenientele SC R. SRL, SC C. SRL, SC A. SA şi C.S.U.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, examinând conform art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate de părţi, a stabilit că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, (i) excepţia de tardivitate a fost respinsă motivat de împrejurarea că reclamanta, potrivit dovezilor administrate în cauză, a luat în mod efectiv cunoştinţă de suprafaţa de teren şi de componenţa acesteia, cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 0459, emis la 9 septembrie 1993 (în suprafaţă totală de 13.566 mp teren), la data de 20 decembrie 1995, când i-au fost înmânate actele relevante, dată în raport cu care parcurgerea procedurii prealabile, ca şi formularea acţiunii judecătoreşti au fost realizate cu respectarea termenelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
(ii) Excepţia calităţii de administrator al Comunităţii Ortodoxe Sârbe Timişoara - Cetate şi a calităţii procesuale active a fost respinsă, de asemenea, în considerarea actelor depuse la dosar, ce atestă pe de-o parte calitatea acestei comunităţi de a introduce acţiuni în justiţie pentru redobândirea patrimoniului Fundaţiei M.S., iar pe de alta, înregistrarea reclamantei în Registrul pentru fundaţiile recunoscute ca persoane juridice, nr. 8197 din 22 noiembrie 1939, care nu a fost niciodată desfiinţată şi lichidată.
În ceea ce priveşte (iii) excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de aceeaşi pârâţi, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite în cauză cerinţele art. 1201 C. civ., în raport cu dosarul nr. 17981/2002 al Judecătoriei Timişoara, al cărei obiect l-a constituit rectificarea intabulării în C.F., conform art. 34 din Legea nr. 115/1938.
Referitor la fondul cauzei, ca şi la cererile de intervenţie, instanţa de fond a reţinut că în suprafaţa totală de 13.566 mp, menţionată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0459 din 9 septembrie 1993, emis de Ministerul Industriilor şi Resurselor, în favoarea pârâtei SC T. SA Timişoara, este cuprinsă şi suprafaţa de 2186 mp teren care reprezintă curtea imobilului înscris în C.F. nr. 61 - Timişoara nr. top 250, fostă proprietate a reclamantei.
S-a reţinut că emiterea certificatului de atestare în litigiu s-a realizat cu încălcarea prevederilor HG nr. 34/1991 şi a Legii nr. 15/1990, includerea terenului în discuţie, fiind patrimoniul reclamantei, apărând, astfel, ca nelegală, şi în consecinţă, acţiunea reclamantei, ca şi cererea de intervenţie în interes propriu a Consiliului Local al municipiului Timişoara, având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea SC T. SA Timişoara, numai în ceea ce priveşte imobilul situat în V.V.D., Timişoara, denumită „C.A.", au fost admise.
Pentru intervenientele în nume propriu care nu au parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanţa a dispus respingerea cererilor, ca inadmisibile, luând act de renunţarea la judecată, conform art. 246 C. proc. civ., în cazul intervenientelor care şi-au exprimat astfel de solicitări.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs, pârâţii M.M. şi SC T. SA Timişoara, prin lichidator SC M.M. SRL.
Recurentul M.M. a criticat sentinţa instanţei de fond, pentru a fi respinse nelegale, excepţiile invocate, respectiv tardivitatea, autoritatea de lucru judecat şi lipsa calităţii procesuale a Fundaţiei şi Parohiei. S-a arătat, astfel, că reclamanta-intimată a luat cunoştinţă de certificatul de proprietate în litigiu, la data de 15 octombrie 1995, când actul a fost depus în dosarul judecătoriei Timişoara nr. 17.981/1992, de către SC T.
S-a mai susţinut că, deşi prezenta cauză are un obiect diferit, faţă de cea anterioară, totuşi, întrucât se poartă între aceleaşi părţi, aceasta trebuia respinsă pentru autoritate de lucru judecat, în raport cu Decizia civilă nr. 11 din 16 ianuarie 1996, prin care a rămas irevocabilă sentinţa nr. 8035 din 3 iunie 1994, a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 17.981/1992 şi prin care s-a respins acţiunea aceleiaşi reclamante-pârâte împotriva Statului român, pentru anularea dreptului de proprietate al Statului asupra aceluiaşi imobil.
În fine, recurentul a criticat şi modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia vizând calitatea procesuală a Fundaţiei şi Parohiei, în condiţiile în care din actul constitutiv al Fundaţiei rezultă că în calitate de administratori ai fundaţiei au fost numite persoane fizice, şi nu Parohia Ortodoxă Sârbă, precum şi fondul cauzei, certificatul seria M 03 nr. 0459/1993, emis în favoarea pârâtei SC T. SA Timişoara, fiind legal şi având ca efect atestarea existenţei dreptului de proprietate născut din lege şi cuprinzând suprafaţa totală de 13.566 mp teren.
La rândul său, recurentul SC T. SA Timişoara, prin lichidator, a criticat sentinţa pronunţată, pentru că nu conţine motivele pe care se sprijină, precum şi pentru că cuprinde motive contradictorii, pentru a fi fost pronunţată cu greşita aplicare a legii şi pentru a fi ignorat anumite mijloace de apărare hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, invocând în drept motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul a criticat modul în care instanţa a soluţionat excepţiile procesuale invocate, cât şi fondul cauzei, evidenţiind, precum co-recurentul M.M., greşita respingere a excepţiei de tardivitate a introducerii cererii, în condiţiile încălcării termenelor prevăzute de Legea nr. 29/1990, actul administrativ atacat fiind luat la cunoştinţă de către reclamantă, la data judecării litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 17.981/1992.
S-a mai arătat că reclamanta nu a indicat şi nici nu a dovedit vreun drept recunoscut de lege care să-i fie vătămat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fiind, astfel, lipsită de calitate procesuală activă, aspect ignorat de instanţa de fond.
Examinând actele şi lucrările dosarului, pe întreg parcursul procesual, în raport cu actele şi cu prevederile legale incidente, ca şi prin prisma criticilor prezentate de cele două recurente, Înalta Curte reţine că recursurile formulate sunt nefondate şi urmează a fi respinse, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a hotărârii de fond atacate.
Analizând în ansamblu toate criticile recurentelor, mai cu seamă în considerarea caracterului similar şi comun pentru mare parte dintre acestea, Înalta Curte se va referi şi va avea, totodată, în vedere şi fondul cererii de intervenţie accesorii, înregistrată la Înalta Curte, la 8 aprilie 2005 şi formulată în favoarea pârâtei-recurente SC T. SA, de către SC I. SRL şi care, în substanţa sa vizează aceleaşi aspecte, ca şi recursul pe care îl sprijină.
Cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu la data de 4 noiembrie 2005 şi dată fiind natura sa, precum şi soluţia dată în recursul recurentei-pârâte SC T. SA, urmează a fi respinsă pe fond, ca neîntemeiată, fiind reţinute aceleaşi consideraţiuni în continuare prezentate.
În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantei/intimate, invocată de recurente, ca şi de intervenienta accesorie, Înalta Curte reţine, că în adevăr, în dosarul nr. 17.891/1992, al Judecătoriei Timişoara, având ca obiect acţiunea reclamantei Fundaţia M.S., prin comunitatea (Parohia) Ortodoxă Sârbă, Timişoara, îndreptată împotriva Statului român, şi a SC T. SA, prin care s-a solicitat anularea dreptului de proprietate al Statului, asupra imobilului situat în str. V.D., Timişoara, la termenul din 15 octombrie 1993, s-a depus la dosar de către pârâţi, copia certificatului seria M.03 nr. 0459, emis la 9 septembrie 1993, pentru suprafaţa de 13.566 mp, atestată în favoarea SC T. SA, împreună cu 3 referate ale Consiliului Judeţean Timiş, privind avizarea documentaţiei, în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Rezultă neechivoc, însă, astfel după cum a reţinut şi instanţa de fond, de altfel, că la acea dată, reclamantei nu i-a fost adusă la cunoştinţă nici structura şi nici configuraţia specifică suprafeţei totale, prin faptul că anexele la respectivul certificat nu i-au fost comunicate.
În raport cu aceasta, Înalta Curte apreciază că la data de 15 octombrie 1993, reclamanta nu a luat cunoştinţă, în sensul şi în spiritul Legii nr. 29/1990, de dreptul de proprietate atestat în favoarea recurentei-pârâte SC T. SA, astfel că termenele prevăzute de acest act normativ pentru parcurgerea procedurii prealabile şi introducerea acţiunii în contencios administrativ, nu pot fi calculate începând cu această dată.
Este corectă, aşadar, aprecierea instanţei de fond, în a calcula termenele legale prevăzute de Legea nr. 29/21990, având ca reper data de 20 decembrie 1995, la care în cursul soluţionării recursului de către Curtea de Apel Timişoara (dosar nr. 1873/C/1995), în acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 17.981/1992, SC T. SA a depus documentaţia completă, anexele certificatului seria M 03 nr. 0459/1993 cuprinzând desfăşurat componenţe şi descrierea suprafeţelor de teren cuprinse în titlu, dată în raport cu care în mod just apreciază Înalta Curte, că s-a respins această excepţie.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la respingerea excepţiei de autoritate de lucru judecat, câtă vreme, aşa cum, de altfel, a sesizat şi recurentul M.M., nu este îndeplinită cerinţa legală a triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi (art. 1201 C. civ.), neputând fi primit argumentul conform cu care, prima acţiune, întemeiată pe o cauză diferită, îşi extinde totuşi efectele şi asupra litigiului de faţă.
Înalta Curte reţine că şi excepţiile calităţii de administrator al Comunităţii Ortodoxe Sârbe Timişoara şi a calităţii procesuale active a reclamantei, au fost corect soluţionate de instanţa de fond, prin respingerea lor, întrucât Fundaţia M.S. nu a fost dizolvată niciodată, exercitându-şi continuitatea prin administratorul ei, Parohia (comunitatea) Ortodoxă Sârbă Timişoara.
Relevant în această privinţă sunt, de altfel, şi considerentele, intrate în puterea lucrului judecat, deciziei nr. 11 din 16 ianuarie 1996 a Curţii de Apel Timişoara, potrivit cu care simplele motive de natură politică care au constrâns Fundaţia M.S. să nu îşi mai desfăşoare activitatea, nu sunt de natură a echivala, din punct de vedere legal, cu dizolvarea sau desfiinţarea acesteia.
Actele depuse la dosar atestă calitatea de administrator al Comunităţii (Parohiei) Bisericeşti Ortodoxe Sârbe Timişoara, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Şi în ceea ce priveşte fondul acţiunii reclamantei-intimate, Înalta Curte reţine netemeinicia criticilor recurenţilor, întrucât instanţa de fond a dat o justă valoare şi interpretare actelor şi probelor dosarului, apreciind că în mod nelegal şi cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 03 nr. 0459/1993, şi suprafaţa de teren de 2186 mp teren, patrimoniu al reclamantei-intimate.
Este nefondată critica vizând valoarea probantă şi relevantă juridică acordată nelegal de instanţa de fond, adreselor emise de Primăria judeţului Timiş, câtă vreme, a rezultat din actele dosarului, pe de o parte că imobilul în discuţie a fost declarat monument istoric, încă din perioada interbelică, statut pe care îl are şi în prezent (adresa nr. 1870 din 22 septembrie 2005, a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, ce indică că imobilul este cunoscut sub denumirea „C.A."), iar pe de alta că avizul Consiliului Judeţean Timiş, chiar dacă retras ulterior emiterii certificatului, a fost dat pe baza unei situaţii ce nu a corespuns realităţii, astfel cum i-a fost prezentată de recurenta SC T. SA.
În fine, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, şi critica, de ordin formal juridic, în sensul că instanţa de fond în mod greşit a admis atât acţiunea principală a reclamantei-intimate, cât şi cererea de intervenţie în interes propriu, o astfel de soluţie fiind contrară logicii juridice.
Câtă vreme, astfel cum s-a indicat, ambele cereri au tins la acelaşi rezultat, Înalta Curte reţine că nu există nici o contradicţie între măsurile dispuse de instanţă, putând cel mult aprecia că cererea de intervenţie a fost în mod impropriu denumită „în interes propriu", ceea ce, însă, nu este de natură a afecta fondul cauzei şi coerenţa soluţiei pronunţate.
Pentru toate cele mai sus prezentate, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să fie respinse, ca nefondate, recursurile de faţă şi, totodată, şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentei-pârâte SC T. SA, formulată de intervenienta SC I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC T. SA Timişoara, prin lichidator SC M.M. SRL Timişoara şi de M.M. împotriva sentinţei civile nr. 400 din 12 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea recurentei-pârâte SC T. SA Timişoara, ca nefondată, de către intervenienta SC I. SRL
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 868/2006. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 896/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
