ICCJ. Decizia nr. 895/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 895/2006
Dosar nr. 3048/2005
nr. 12573/1/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1088 din 6 iunie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 31/2005, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei SC D.M. SA Bucureşti, formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. şi Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti şi având ca obiect, anularea titlului executoriu, emis de pârâte şi obligarea lor de a-i comunica reclamantei, un răspuns la cererile sale din 13 decembrie 2002 şi 18 septembrie 2003, precum şi obligarea lor la eşalonarea datoriilor reclamantei, în valoare de 13.934.321.315 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut: că reclamanta a depus un dosar pentru aprobarea reeşalonării şi înlesnirii la plata datoriilor către Fondul naţional unic de asigurări de sănătate,la C.N.A.S., sub nr. 411 din 16 ianuarie 2003; că pârâta, în urma analizei documentaţiei, a stabilit un punctaj de 18 puncte - pe baza criteriilor prevăzute de Anexa nr. 1 a OUG nr. 40/2002, ceea ce dădea reclamantei, posibilitatea de a eşalona integral, sumele stabilite prin procesul-verbal de control nr. 37755 din 11 noiembrie 2002; că dosarul de reeşalonare a fost returnat reclamantei, prin acordul părţilor, deoarece reclamanta nu a fost de acord cu condiţiile şi termenele stabilite prin convenţia şi graficele de eşalonare; că reclamanta urma să depună o nouă cerere şi un nou act de constatare a obligaţiilor, precum şi dovada plăţilor necesare, conform art. 12 din OUG nr. 40/2002, cerere depusă la 27 noiembrie 2003.
În drept, a constatat instanţa, că cererea reclamantei a fost depusă după data de 17 noiembrie 2003, când societatea nu mai avea un drept prevăzut de lege, pentru acordarea de scutiri sau eşalonări, întrucât, potrivit OUG nr. 95/2003, intrată în vigoare la 17 octombrie 2003 (M. Of. nr. 727/17.10.2003), transferul creanţelor bugetare restante existente în evidenţele C.N.A.S., la 30 iunie 2003, pentru care creditoarea deţine titluri de creanţă sau titluri executorii, trebuia făcut către A.V.A.B., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal recursul de faţă, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată că instanţa a ignorat petitul acţiunii, şi anume, obligarea pârâtelor de a emite un răspuns la cererile sale înregistrate anterior datei de 17 noiembrie 2003.
Susţine recurenta că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile legale, apreciind că, după data transferului creanţei către A.V.A.S., societatea nu mai avea un drept prevăzut de lege pentru acordarea de scutiri sau eşalonări, deşi, potrivit OUG nr. 40/2002, astfel cum a fost modificată prin OG nr. 86/2003, înlesnirile la plată s-au acordat până la 1 ianuarie 2004.
Arată recurenta că instanţa a interpretat eronat probele din dosar, făcând referire la un înscris care nu există: o nouă cerere de acordare de înlesniri, cu nr. 118833 din 27 noiembrie 2003.
Recursul nu se fondează.
În fapt, recurenta a depus la C.N.A.S., o singură dată, dosarul de aprobare a reeşalonării şi înlesnirii la plată, la 16 ianuarie 2003.
Intimata şi-a îndeplinit în termen legal obligaţia de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale, dovada fiind că s-a întocmit şi documentaţia care a stat la baza convenţiei dintre părţi, pentru acordarea înlesnirilor la plată şi graficele de eşalonare.
Recurenta este cea care provocat sistarea procedurii, prin refuzul reprezentantului său de a semna convenţia, întrucât nu a fost de acord cu condiţiile şi termenele stipulate.
Returnarea dosarului a fost consecinţa acestui refuz, dar părţile au convenit să reia procedura în baza unui nou act de constatare a obligaţiilor datorate şi a unei noi cereri.
Reclamanta a fost cea care şi-a manifestat intenţia de a face şi plăţile necesare pentru încadrarea în dispoziţia imperativă a art. 12 din OUG nr. 40/2002, în sensul că, dacă societatea, după depunerea cererii şi până la aprobarea ei, achită 30% din obligaţii bugetare datorate (exclusiv majorările şi penalităţile de întârziere), poate beneficia de eşalonarea la plată a diferenţei de 70% şi de scutirea la plată a majorărilor şi penalităţilor.
Dar, în intervalul 5 februarie 2003, când dosarul a fost returnat de comun acord, pentru completare - 27 noiembrie 2003, data înregistrării cererii nr. 1197 din 18 noiembrie 2003, a societăţii la C.N.A.S. (sub nr. 1188 din 27 noiembrie 2003), debitoarea nu a mai depus nici o altă cerere de înlesnire la plată, conform celor convenite cu C.N.A.S., la data returnării documentaţiei.
În acelaşi interval (5 februarie 2003 - 27 noiembrie 2003), reclamanta nu a făcut nici un demers de a achita cei 30% din debite, pentru a se încadra în cerinţele art. 12 din OUG nr. 40/2002, deşi numai îndeplinirea acestei obligaţii îi putea conferi vocaţia de beneficiară a înlesnirilor.
Pe de altă parte, creanţa bugetară restantă, înregistrată în evidenţele contabile ale C.N.A.S., până la 30 iunie 2003– şi existentă faţă de debitoarea-recurentă, a fost transferată către A.V.A.B., la data de 17 noiembrie 2003, ca urmare a dispoziţiilor OUG nr. 95/2003.
Or, debitoarea trebuia să depună cererea pentru acordarea înlesnirilor anterior acestei date, pentru că, ulterior, creanţele au fost preluate de A.V.A.B.
Consecinţa depăşirii acestui termen este că debitoarei nu-i mai pot fi aplicabile nici dispoziţiile art. 37 din OG nr. 86/2003 (M. Of. nr. 624/31.10.2003), potrivit cărora: cererile de acordare a înlesnirilor la plată, depuse la casele de asigurări de sănătate şi nesoluţionate în baza reglementărilor legale în vigoare până la 1 ianuarie 2004, se preiau de către Ministerul Finanţelor Publice, în vederea analizării şi soluţionării.
În concluzie, în speţă, refuzul recurentei de a semna convenţia rezultată în urma soluţionării primei sale cereri, are semnificaţia încheierii unui ciclu procedural prevăzut de OUG nr. 40/2002.
Ca urmare, recurenta trebuia să depună o nouă cerere înainte de data transferului creanţelor la A.V.A.B. şi numai în aceste condiţii C.N.A.S. putea fi legal învestită, pentru începerea unei noi proceduri care, în măsura în care ar fi rămas nesoluţionată până la 1 ianuarie 2004, ar fi fost preluată de Ministerul Finanţelor Publice, spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.M. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1088 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 887/2006. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 899/2006. Contencios. Conflict de... → |
|---|
