ICCJ. Decizia nr. 896/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 896/2006
Dosar nr. 2906/2005
nr. 12008/1/2005
Şedinţa publică din 15 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 aprilie 2005, reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 261 din 21 aprilie 2005, prin care s-a dispus sancţionarea sa, cu trecerea din funcţia de director executiv adjunct al D.T.R.S.V. Focşani, în aceea de consilier superior, pe o perioadă de un an, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale.
Reclamanta a susţinut că ordinul atacat este lovit de nulitate, întrucât procedura prealabilă sancţionării sale a fost nelegal îndeplinită şi, în plus, acuzaţiile care i-au fost aduse, constând în neimplicarea în activitatea specifică fişei postului, sunt nefondate.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 60 din 26 iunie 2005, a admis acţiunea, a anulat ordinul contestat şi a dispus repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite la zi; a obligat pârâtul să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, din verificarea actului atacat, a reţinut că în afară de descrierea sumară a faptei şi a sancţiunii aplicate, cerinţe prevăzute de art. 35 pct. 2 lit. a) şi b) din HG nr. 1210/2003, nici una din celelalte cerinţe nu au fost îndeplinite. Mai mult, din actele dosarului nu a rezultat dacă reclamantul a fost audiat, dacă a propus dovezi în apărarea sa sau dacă susţinerile acesteia au fost sau nu analizate.
În consecinţă, pentru motivele de nulitate prevăzute de art. 35 pct. 2 din HG nr. 1210/2003, instanţa a reţinut că acţiunea este fondată.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a declarat recurs, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale care, invocând în mod generic prevederile art. 299, 301-303 şi 312 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, ignorând faptul că reclamantul se face vinovat de săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina lui, ca temei al sancţiunii disciplinare aplicate.
Recursul este nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond, fără a mai trece la cercetarea temeiniciei sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului, a constatat incidenţa prevederilor art. 35 pct. 2 din HG nr. 1210/2003, privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, constatând că actul administrativ atacat este lovit de nulitate absolută.
Potrivit art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării prealabile;
d) temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care actul administrativ, prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară, poate fi contestat.
Or, în cauză, aşa cum în mod exact a reţinut instanţa de fond, actul administrativ de sancţionare - Ordinul nr. 261 din 21 aprilie 2005, emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, nu conţine elementele şi datele cerute de prevederile legale de mai sus, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului administrativ.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 60 din 26 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 894/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 897/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
---|