ICCJ. Decizia nr. 905/2006. Contencios. Suspendare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.905/2006
Dosar nr. 3498/2005
nr. 14369/1/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2005, reclamanta SC A. SRL Sibiu a solicitat ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în regim de urgenţă şi fără citarea părţilor, în temeiul art. 403 alin. (4) C. proc. civ., să se dispună suspendarea deciziei nr. 1 din 19 septembrie 2005, emisă de A.R.R. - Agenţia Sibiu, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei înregistrate la A.R.R.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 1/2005 i s-a anulat licenţa de traseu pe considerentul că în perioada 1 iulie - 4 iulie 2005 nu sunt înregistrate pe traseul Moldova Nouă - Timişoara şi apreciindu-se că în mod greşit sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 lit. f) din Ordinul M.L.T.P.L. nr. 1842/2001.
În opinia reclamantei, punerea în executare a deciziei ar aduce prejudicii imense societăţii, precum şi persoanelor fizice şi juridice care beneficiază de serviciile sale de transport.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a A.R.R. - Agenţia Sibiu, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R. - Agenţia Sibiu.
De asemenea, s-a invocat inadmisibilitatea acţiunii, dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., nefiind aplicabile în cauză.
Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere precizările reprezentantului reclamantei, privind obiectul cererii, încadrarea în drept şi persoana pârâtului (A.R.R. Bucureşti), făcute în şedinţa publică din 10 octombrie 2005, a constatat că excepţiile invocate prin întâmpinare au rămas fără obiect şi a soluţionat pricina, în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 256 din 10 octombrie 2005, aceeaşi instanţă a admis cererea reclamantei şi, în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea deciziei nr. 1/2005, reţinând, în esenţă, că sunt îndeplinite cerinţele textului de lege mai sus arătat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, pârâta A.R.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, A.R.R. susţine, pe de o parte, că în cauză nu sunt aplicabile art. 581 C. proc. civ.
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă susţine că, deşi s-a arătat în apărare că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, totuşi instanţa de fond a suspendat executarea actului administrativ.
Examinând cauza, în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs ce vizează pretinsa greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ., se constată că acesta nu poate fi reţinut, în raport cu precizările acţiunii reclamantei, pe care instanţa de fond le-a avut în vedere.
În ceea ce priveşte, însă, restul criticii formulate sentinţei atacate, se constată că acesta este pe deplin fondat.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poată să ceară instanţei competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond".
Prin urmare, Înalta Curte constată că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ, reglementată prin textul de lege mai sus arătat, reprezintă o excepţie de la regula executării din oficiu a actului administrativ, având o durată limitată în timp. În acest sens, legea prevede întrunirea a trei condiţii, pentru ca instanţa să poată suspenda executarea actului, respectiv existenţa cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi dovada că persoana a formulat recurs administrativ în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, se constată că în aceeaşi zi, 23 septembrie 2005, reclamanta s-a adresat autorităţii publice (pe calea procedurii prealabile) şi instanţei de fond (cu cererea de suspendare a executării actului).
Se mai constată, însă, că din probele dosarului nu rezultă întrunirea celorlalte două condiţii esenţiale necesare suspendării executării actului administrativ.
În plus, în şedinţa din 16 martie 2006, intimata-reclamantă a precizat că nici până în prezent nu s-a adresat instanţei de contencios administrativ, cu acţiune în anularea deciziei a cărei suspendare o cere. Legea a prevăzut condiţii pentru ca soluţionarea unor astfel de cauze să se facă într-un termen rezonabil [art. 7 alin. (1), (4) şi (7) şi art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004], iar orice încercare de a obţine suspendarea pe o perioadă indefinită de timp este practic eliminată prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza ultimă din lege, referitoare la pronunţarea instanţei de fond. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, iar critica formulată acesteia, fondată, în sensul şi limitele arătate în cele ce preced, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi în fond se va respinge cererea de suspendare a executării actului, în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinţei civile nr. 256/CA din data de 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge cererea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 901/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 912/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
