ICCJ. Decizia nr. 912/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 912/2006
Dosar nr. 4156/2005
nr. 30687/1/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 291/PI din 6 ianuarie 2004, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea dispoziţiei nr. S110237 din 3 noiembrie 2003 şi a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emise de pârâţi, cu consecinţa continuării raporturilor de serviciu, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale pentru perioada de la data aplicării măsurii de sancţionare şi până la reluarea efectivă a raporturilor de serviciu şi obligarea acestora la plata unor daune morale, în cuantum de 500.000.000 ROL, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în luna martie i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat pentru săvârşirea unor abateri disciplinare şi cu ocazia cercetării prealabile i s-au cerut explicaţii legate de ieşirea din ţară, prin punctul de frontieră Nădlac, a unor cetăţeni de etnie rromă şi a recunoscut că a permis ieşirea din ţară a mai multor microbuze înmatriculate în judeţul Arad, care au avut licenţă de transport internaţional, dar care nu deţineau foaie interbus, având numai 8 locuri şi pasagerii nu au îndeplinit prevederile Legii nr. 177/2002, pentru ieşirea din ţară.
Reclamantul a mai susţinut că microbuzele au avut licenţă de transport internaţional şi potrivit Acordului Interbus, foaia interbus nu este necesară pentru microbuzele cu 8 locuri, astfel încât în mod legal nu a solicitat acestora, actul respectiv, totodată neexistând nici o dovadă că a permis ieşirea acestora din România, a persoanelor care nu au avut asupra lor paşaport, asigurare medicală, bilet de călătorie dus-întors şi bani.
S-a mai arătat că sancţiunea disciplinară este nelegală, pentru că s-a aplicat înainte de expirarea termenului de contestare prevăzut de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, modificată prin OUG nr. 89/2003 şi nu s-a ţinut cont nici de criteriile legale de individualizare, sancţiunea aplicată fiind disproporţionată în raport cu gravitatea suspiciunilor legate de activitatea profesională.
Cererea de acordare a daunelor morale a fost motivată de reclamant, prin aceea că prin sancţiunea disciplinară dispusă, s-a simţit umilit şi i-au fost afectate relaţiile de familie şi societate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că reclamantul a fost angajatul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, unitate subordonată Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, care are personalitate juridică proprie distinctă de cea a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 10 mai 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de S.C., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi s-a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. S110237 din 3 noiembrie 2003 şi a adresei nr. 97247 din 3 decembrie 2003, cu obligarea pârâţilor să-l reintegreze în funcţie pe reclamant, cu plata drepturilor salariale cuvenite de la data restituirii şi până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 2329 din 7 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timişoara.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, cu nr. 6567/2005.
În faţa instanţei de fond, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care a fost respinsă ca nefondată, instanţa reţinând că în contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă, autoritatea emitentă a actului administrativ atacat, în speţă Ministerul Administraţiei şi Internelor soluţionând plângerea prealabilă a reclamantului, prin adresa nr. 97247 din 3 decembrie 2003, a cărei anulare se solicită.
Prin sentinţa civilă nr. 291/PI din 14 octombrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.C., a anulat dispoziţia nr. S110237 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, precum şi actul administrativ nr. 97247 din 3 decembrie 2003, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu consecinţa continuării raporturilor de serviciu şi a obligat pârâţii la plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamantului, de la data destituirii din funcţie şi până la reintegrarea sa efectivă. A respins în rest acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului 5.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamantul a fost sancţionat cu destituirea din funcţie, pentru că a permis ieşirea din ţară a microbuzului înmatriculat cu nr. AR-094-UVR, aparţinând operatorului rutier SC M.M. SRL a cărui licenţă de transport era expirată din 31 martie 2003, microbuzul ieşind din ţară şi după această dată, formalităţile fiind efectuate de către reclamant. De asemenea, în sarcina reclamantului, pârâţii au mai reţinut şi faptul că a permis ieşirea din ţară a unor persoane îmbarcate în microbuze fără foaie interbus, peste limita de 8 locuri, iar acele persoane nu îndeplineau condiţiile legale prevăzute de OUG nr. 144/2001 (asigurare medicală, bilet de călătorie dus-întors, o sumă minimă în valută liber convertibilă la vedere sau cărţi de credit pentru sumele în valută, sumă care, conform Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 177/2001 este de 100 de Euro pe fiecare zi de sejur, dar nu mai puţin de 5 zile.
Instanţa de fond a apreciat că aceste fapte sunt nedovedite, având în vedere că în declaraţia şoferului nu se face nici o referire expresă la activitatea reclamantului, vorbindu-se în general despre un angajament între patronul firmei şi cei de la vamă, instanţa reţinând caracterul nesincer al acestei declaraţii, aspect evidenţiat şi în raportul serviciului judiciar din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Arad.
Concluzionând, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a apreciat că dovezile pe care s-au bazat pârâţii în aplicarea sancţiunii disciplinare, sunt insuficiente pentru a se reţine vinovăţia reclamantului şi a se lua Decizia destituirii sale, având în vedere şi faptul că, acesta, în calitate de funcţionar public, se bucură de stabilitate în exercitarea funcţiei publice pe care o deţinea.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, susţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind motivată în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei, în raport cu data la care a luat cunoştinţă de sancţiunea aplicată.
A formulat recurs şi Ministerul Administraţiei şi Internelor care a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului.
Referitor la fondul cauzei, s-a susţinut că hotărârea instanţei este netemeinică, din probele administrate rezultând săvârşirea abaterilor disciplinare, gravitatea acestora şi vinovăţia reclamantului.
Recursurile sunt întemeiate, pentru motivele vizând fondul cauzei.
Astfel, este necontestat că în zile de 29 septembrie 2002, 11 decembrie 2002 şi 11 februarie 2003, fiind de serviciu la P.C.T.F. Nădlac, reclamantul, agent al poliţiei de frontieră, a permis ieşirea din ţară a microbuzelor evidenţiate în actele de control: AR-04-UVR şi AR-04-ZNM, care s-au deplasat în Spania.
În actul de control şi în încheierea Consiliului de disciplină se reţine că reclamantul a permis ieşirea din ţară a acelor mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor legale, în lipsa documentelor internaţionale de transport şi fără ca persoanele transportate să îndeplinească condiţiile cerute de OUG nr. 144/2001, cu privire la asigurarea medicală, deţinerea unei sume minime în valută liber convertibilă, bilet de călătorie dus-întors.
Reclamantul a susţinut în mod constant că, în perioada serviciului efectuat nu a permis ieşirea din ţară în condiţii nelegale, nici mijloacelor de transport şi nici persoanelor transportate, susţineri infirmate de probele administrate în cadrul cercetării administrative prealabile.
Astfel, martorul M.S.N. a susţinut că la data de 11 februarie 2003 a ieşit din ţară cu microbuzul AR-04-UVR, cu un număr de persoane peste capacitatea acestuia, ajungând în Spania, unde a şi avut un incident cu unele dintre persoanele respective.
Or, în evidenţele operate de reclamant, apare că acel microbuz a ieşit din ţară doar cu şoferul, fiind de necrezut că acel microbuz să se fi deplasat gol din România, în Spania.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea microbuz, AR-04-ZNM, operat, de asemenea, de către reclamant, în evidenţele verificate nu apărea nici numele şoferului şi nici ale altor persoane, împrejurări de natură să confirme declaraţia martorului M.S.N., în ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate ale activităţii reclamantului.
Astfel fiind, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că din probele administrate în cadrul cercetării prealabile nu rezultă săvârşirea abaterilor disciplinare şi vinovăţia reclamantului.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, urmând ca recursul să fie admis, casată sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, în baza considerentelor de mai sus, acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 291/PI din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 905/2006. Contencios. Suspendare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 923/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
