ICCJ. Decizia nr. 923/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 923/2006
Dosar nr. 1563/2005
Şedinţa publică din 16 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 16 februarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat recunoaşterea dreptului de a beneficia de înlesnirile prevăzute de OUG nr. 40/2002, privind scutirea de la plata sumei de 3.532.015.685 lei, reprezentând majorări de întârziere şi respectiv, de 57.723.295 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că aceste sume au fost evidenţiate în procesele-verbale de control din 31 iulie 2002, precum şi în cererea de acordare a înlesnirilor de plata înregistrată sub nr. 361065 din 1 august 2002; cu toate acestea, sumele nu au fost incluse în convenţiile încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, astfel că au făcut obiectul unei noi cereri înregistrate sub nr. 903 din 24 februarie 2003, la Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti. Răspunsul la această ultimă cerere a fost primit abia la 4 martie 2004, când i s-a comunicat reclamantei, că aparţine altei autorităţi, competenţa de soluţionare. Mai mult, nici solicitările reclamantei ca pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să corecteze erorile constând în neincluderea sumelor precizate prin încheierea unui act adiţional la Convenţiile încheiate, nu au primit răspuns favorabil.
Probele administrate au condus la concluzia că, în speţă, nu este vorba de un refuz nejustificat de a se răspunde unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, atâta vreme, cât cererea de acordare a înlesnirilor conform OUG nr. 40/2002 a fost adresată Consiliul local, şi nu Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu competenţe în această materie.
S-a mai reţinut, de asemenea, că nesoluţionarea favorabilă a cererii adresate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru încheierea unui act adiţional la Convenţia nr. 344/2003 se datorează faptului că, potrivit art. V alin. (4) din OG nr. 86/2003, un act adiţional de corectare a convenţiei încheiate cu creditorul bugetar se poate încheia numai dacă s-au constatat erori materiale în analiza cererii şi cu o implicaţie majoră pentru conţinutul convenţiei. Or, în cauză, sumele menţionate în acţiune nu au format obiectul cererii de acordare a înlesnirilor la plată nr. 1236/2003, nici nu sunt în legătură cu sumele pentru care s-a încheiat Convenţia nr. 344/2003.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC P. SA Bucureşti.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că instanţa a dat o greşită dezlegare litigiului. Întrucât majorările şi penalităţile de întârziere sunt aferente impozitului pe salarii, datorat bugetului local, cererea a fost iniţial îndreptată către Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti, însă în urma declinării competenţelor de acordare a facilităţilor conform OUG nr. 40/2002, recurenta-reclamantă a sesizat noul creditor bugetar competent, cu această cerere.
În opinia recurentei, neacordarea înlesnirilor la plată pentru sumele indicate prin acţiune reprezintă o eroare materială care, potrivit OG nr. 86/2003, putea fi îndreptată de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin încheierea unui act adiţional de corectare a Convenţiei încheiate în anul 2003.
Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurentă, dar şi în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
Recursul fiind nefondat, va fi respins, ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
SC P. SA a invocat în temeiul OUG nr. 40/2002 (pentru recuperarea arieratelor bugetare), dreptul de a i se acorda scutirea de plata sumelor reprezentând obligaţii accesorii cotei de 50% din impozitul pe salarii aferent anului 1999 (datorat bugetului local), achitat cu O.P. nr. 384 din 17 iulie 2002. În concret, au fost vizate majorările de întârziere, în sumă de 3.532.015.685 lei şi penalităţile de întârziere, în sumă de 57.723.295 lei, ambele categorii de obligaţii calculate până la 8 aprilie 2002.
În pofida susţinerilor recurentei-reclamante, din probatoriul administrat a rezultat că sumele mai sus precizate nu au făcut nici obiectul cererii iniţiale de acordare a facilităţilor prevăzute de OUG nr. 40/2002 (nr. 1357 din 1 august 2002) şi nici al cererii înregistrate la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, sub nr. 1256 din 25 noiembrie 2003, pe baza căreia s-a încheiat între societatea comercială debitoare şi creditorul bugetar, Convenţia nr. 344 din 5 decembrie 2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod evident, în discuţie este omisiunea recurentei-reclamante de a solicita scutirea de plata sumelor precizate, iar nu omisiunea creditorului bugetar de a include aceste sume în Convenţia încheiată în temeiul art. 6 din OUG nr. 40/2002.
Numai în cererea nr. 903 din 24 februarie 2003 (înregistrată la Consiliul Local al sectorului 2, la 28 februarie 2003), s-a arătat clar că sumele pentru care se cere scutirea de plată, sunt aferente debitului principal constând în cota de 50% din impozitul pe salarii pe anul 1999.
O asemenea precizare nu se regăseşte în cererea nr. 1375 din 1 august 2002 (înregistrată la AdministraţiaFinanţelor Publice a sectorului 2, sub nr. 361065).
Faptul că sumele în discuţie în litigiul de faţă nu au fost solicitate nici prin cererea nr. 1256 din 25 noiembrie 2003, rezultă şi din sentinţa civilă nr. 529/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2669/2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pe parcursul litigiului soluţionat prin această hotărâre judecătorească, SC P. SA nu a sesizat instanţei, existenţa vreunei omisiuni a creditorului bugetar în Convenţia nr. 344/2003, încheiată pe baza cererii nr. 1256 din 25 noiembrie 2003.
Aşa cum în împrejurările arătate mai înainte, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că pentru necompetenţa organului fiscal nu se poate imputa societăţii recurente, anularea Convenţiei încheiate la 9 noiembrie 2002, cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice, recunoscându-se acesteia drepturile câştigate în baza acestei convenţii, nu se poate imputa acum intimaţilor, neglijenţa recurentei-reclamante în privinţa sumelor specificate abia prin cererea nr. 903 din 24 februarie 2003, adresată Consiliului Local al sectorului 2 Bucureşti.
Pentru eventualele vătămări suferite, urmare a formulării cu întârziere a răspunsului de către Consiliul local, respectiv la data de 4 martie 2004, SC P. SA avea deschisă calea unei acţiuni în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la acel moment).
Nu se poate imputa, însă, nici autorităţii administrative şi nici autorităţii fiscale, necunoaşterea de către recurentă a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa acordării înlesnirilor la plată în temeiul OUG nr. 40/2002.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) lit. d) din Norma metodologică aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 580/2002 (M. Of. nr. 318/14.05.2002), revine organului fiscal teritorial (unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe solicitantul), competenţa acordării acestui gen de înlesniri.
Or, ignorând aceste dispoziţii legale în materie de competenţă, recurenta-reclamantă a solicitat Consiliului Local al sectorului 2, acordarea facilităţilor prevăzute de OUG nr. 40/2002, la data de 24 februarie 2003.
În acest context în mod corect instanţa fondului a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, pentru constatarea unui refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de a răspunde unei cereri referitoare la un drept recunoscut de OUG nr. 40/2002.
În acelaşi timp, se observă că este justă şi legală şi dezlegarea dată de Curtea de Apel Bucureşti, în privinţa solicitării reclamantei de a obliga Ministerul Finanţelor Publice, la încheierea unui act adiţional la Convenţia nr. 344/2003.
Potrivit cap. II secţiunea a 3-a art. V alin. (4) din OG nr. 86/2003, (cu modificările ulterioare), se poate încheia un act adiţional de corectare a convenţiei iniţiale încheiate între debitor şi creditorul bugetar, dar numai în cazul constatării unor erori materiale. Între acestea, exemplificativ, legiuitorul face trimitere la sume sau informaţii eronate ce au stat la baza analizei cererii de acordare a înlesnirilor la plată, dacă acestea au implicaţii majore în conţinutul convenţiei.
În speţă, asemenea erori sau alte erori materiale nu se regăsesc, în conţinutul Convenţiei în discuţie şi, mai mult, aşa cum s-a arătat mai înainte, majorările şi penalităţile de întârziere, aferente debitului principal indicat, nu au făcut obiectul analizei cererii de acordare a înlesnirilor la plată nr. 1256/2003 şi nici nu sunt în legătură cu sumele ce formează obiectul Convenţiei nr. 344/2003, încheiate între SC P. SA şi Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 264 din 16 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 924/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
