ICCJ. Decizia nr. 928/2006. Contencios. Anulare decizie Consiliul Concurenţei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 928/2006
Dosar nr. 1573/2002
nr. 3261/1/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Preşedintelui Consiliului Concurenţei a fost admisă în parte plângerea formulată de SC R.B. SRL Rădăuţi împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2002 a Comisiei Consiliului Concurenţei, în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate petentei, de la 700 milioane lei, la 670 milioane lei.
Pentru a lua această decizie, Preşedintele Consiliului Concurenţei a reţinut că, prin actul contestat, petenta a fost sancţionată cu amendă de 700 milioane lei, pentru participarea în mod concertat cu oferte trucate la licitaţia organizată de către F.P.S., în data de 22 decembrie 1999, pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la SC O. SA Rădăuţi, faptă care, potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea concurenţei nr. 21/1996, constituie contravenţie, fiind sancţionată de art. 56 lit. a) din acelaşi act normativ.
S-a mai reţinut că, între petenta SC R.B. SRL Rădăuţi şi SC J. SA Rădăuţi, societate concurentă în cadrul licitaţiei, a avut loc o înţelegere pe orizontală, în vederea participării la licitaţie, înţelegere care rezultă din mai multe împrejurări, cum ar fi: relaţiile de colaborare existente între cele două societăţi, confirmate de faptul că peste 7% din capitalul social al SC J. SA este deţinut împreună de SC R.B. SRL şi asociatul unic al acestei societăţi; ipotecarea unor imobile, proprietatea SC J. SA, în favoarea petentei, în vederea participării acesteia la licitaţie; comportamentul SC J. SA care, în calitate de concurentă a societăţii petente, în timpul desfăşurării şedinţei de licitaţie din data de 22 decembrie 1999, nu a reacţionat în nici un fel la paşii întreprinşi de F.P.S.
Aşa fiind, se arată în Decizia nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Preşedintelui Consiliului Concurenţei, motivele invocate de petentă în plângerea formulată nu pot conduce la anularea actului contestat, aşa cum s-a solicitat în principal, ci doar la reducerea cuantumului amenzii aplicate prin actul respectiv.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în baza art. 60 alin. (5) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor Legii contenciosului administrativ, a formulat recurs petenta SC R.B. SRL Rădăuţi.
Se susţine, în motivarea recursului, că în mod greşit s-a reţinut de către autoritatea intimată că societatea recurentă se face vinovată de o înţelegere anticoncurenţială, urmare a unei investigaţii întreprinse după o notificare formulată de P.A.S. O. Rădăuţi, atâta vreme, cât această societate nu a fost în nici un fel afectată printr-o presupusă încălcare de către recurentă a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 40 lit. b) din acelaşi act normativ.
Un alt motiv de recurs vizează greşita aplicare a legii şi lipsa de temei referitoare la nevinovăţia recurentei, în ceea ce priveşte practica anticoncurenţială, în forma prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996, pentru că nici una dintre cele 3 condiţii ce se impun a fi cumulativ îndeplinite, potrivit textului menţionat, nu se regăseşte în cazul licitaţiei la care au participat cele două societăţi, neproducându-se restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţă, după cum nu s-a făcut dovada nici măcar a unei „intenţii exteriorizate" de a săvârşi o practică anticoncurenţială.
De asemenea, mai arată recurenta, măsura dispusă de Consiliul Concurenţei, prin Decizia nr. 38/2002, în sensul constatării nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare acţiuni, este nelegală, întrucât Consiliul Concurenţei nu avea competenţa să dispună o astfel de măsură.
Totodată, la termenul din data de 17 ianuarie 2006, recurenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului autorităţii intimate de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute în deciziile nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi nr. 82 din 6 martie 2002 a Comisiei Consiliului Concurenţei, arătând că acestea au fost emise cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni, calculat de la data săvârşirii faptei, termen prevăzut de art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor; acest act normativ este aplicabil în speţă, susţine recurenta, întrucât în cuprinsul Legii concurenţei nr. 21/1996 nu se prevede un termen de prescripţie. În acest sens, recurenta a invocat şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 2673 din 19 aprilie 2005 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, din care rezultă că într-o altă speţă, în ceea ce priveşte prescripţia sancţionării faptelor anticoncurenţiale, de natură contravenţională, s-au avut în vedere prevederile art. 13 din OG nr. 2/2001.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 - 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În urma Raportului de investigaţie întocmit de raportorul Oficiului Concurenţei, Plenul Consiliului Concurenţei, prin Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2002, a stabilit încălcarea art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996 şi în consecinţă, a constatat în baza art. 54 din aceeaşi lege (în forma nemodificată la acea dată), intervenirea nulităţii de drept a contractului de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni achiziţionat de SC R.B. SRL, de la F.P.S.
Prin aceeaşi decizie care a constatat săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi care a fost emisă la 31 ianuarie 2002, Consiliul Concurenţei a stabilit, potrivit art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, sancţionarea cu amendă, a celor doi participanţi la licitaţia din 22 decembrie 1999.
De precizat, este faptul că săvârşirea faptei anticoncurenţiale din 22 decembrie 1999 nu putea fi sancţionată decât după întocmirea Raportului de investigaţie şi emiterea deciziei Plenului Consiliului Concurenţei, prin care se constată săvârşirea faptei, Legea nr. 21/1996, aplicabilă în cauză, cuprinzând reglementări exprese în acest sens.
Ulterior emiterii deciziei nr. 38 din 31 ianuarie 2002, prin Decizia Comisiei Consiliului Concurenţei nr. 82 din 6 martie 2002 a fost individualizată (şi nu stabilită ca sancţiune) amenda pentru SC R.B. SRL Rădăuţi.
Amenda astfel individualizată a făcut ulterior obiectul unei plângeri din partea contravenientei, în urma căreia a fost emisă Decizia nr. 115/2002, de Preşedintele Consiliului Concurenţei, prin care a fost admisă în parte plângerea, cu consecinţa reducerii cuantumului amenzii iniţial stabilită.
Recurenta susţine prin recursul de faţă, atât nevinovăţia cu privire la săvârşirea contravenţiei reţinute, cât şi prescrierea dreptului de aplicare a sancţiunii contravenţionale.
Cât priveşte invocarea „nevinovăţiei" cu privire la săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996, Curtea urmează a respinge, ca lipsită de suport legal, această susţinere.
Astfel, împotriva deciziei nr. 38/2002, emisă de Plenul Consiliului Concurenţei şi prin care s-a constatat şi reţinut săvârşirea faptei (contravenţiei) anticoncurenţiale şi implicit vinovăţia recurentei, a fost promovată o acţiune în anulare, care a fost motivată pe lipsa vinovăţiei, acţiune ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1197/2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4823/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşa fiind, Curtea va reţine că problema vinovăţiei a fost irevocabil analizată şi soluţionată prin hotărârile judecătoreşti mai sus amintite, ea nemaiputând fi pusă în discuţie în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei cu privire la prescrierea dreptului de a aplica sancţiunea, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Este adevărat că în cauza de faţă, în lipsa unor reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica dispoziţiile legii generale în materie contravenţională, respectiv OG nr. 2/2001, având în vedere, pe de o parte, natura contravenţională a sancţiunii, iar pe de altă parte faptul că termenul de prescripţie prevăzut de legea cadru este de ordine publică.
Sub acest aspect, nu poate fi primită susţinerea intimatului Consiliul Concurenţei, în sensul că termenul de prescripţie este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958, deoarece acest act normativ vizează raporturile juridice de drept privat, şi nu de drept public în sfera cărora se regăseşte dreptul contravenţional.
În acest sens, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 se referă la dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, care se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Or, aşa cum s-a arătat, fapta anticoncurenţială reţinută în sarcina recurentei este de natură contravenţională.
Cât priveşte, însă, termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din OG nr. 2/2001, mai precis data de la care aceasta curge faţă de formularea din text, „aplicarea sancţiunii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei", Curtea urmează a avea în vedere, atât natura specifică a faptei anticoncurenţiale, ce reprezintă contravenţie, cât şi reglementările speciale din Legea nr. 21/1996, în forma nemodificată, cu privire la constatarea săvârşirii faptei.
Altfel spus, deşi fapta anticoncurenţială reţinută în sarcina recurentei a fost săvârşită la 22 decembrie 1999, ea nu a putut fi constatată decât după finalizarea Raportului de investigaţie, întocmit potrivit legii, de un raportor al Consiliului Concurenţei. În baza acestui raport a fost emisă Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2002, decizie prin care s-a constatat săvârşirea faptei contravenţionale şi s-a stabilit aplicarea amenzii în condiţiile aceleiaşi legi.
Aşa fiind, termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii nu poate curge, având în vedere natura specifică a contravenţiei, decât de la 31 ianuarie 2002, când s-a stabilit săvârşirea acesteia.
Or, din acest punct de vedere, amenda aplicată drept sancţiune a fost individualizată prin Decizia nr. 82 din 6 martie 2002, emisă de Comisia Consiliului Concurenţei, deci în intervalul de 6 luni de la data la care s-a constatat săvârşirea faptei.
A considera că termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001 curge de la data de 22 decembrie 1999, fără a ţine cont de faptul că în această materie contravenţia este o faptă anticoncurenţială, a cărei constatare şi, respectiv, sancţionare se face după o procedură specială reglementată de o lege specială (Legea nr. 21/1996), ar presupune că faptele constatate în urma parcurgerii procedurilor de investigare obligatorii potrivit legii, să rămână întotdeauna nesancţionate, de vreme ce aplicarea sancţiunii nu se poate face decât după emiterea unei decizii prin care se constată tocmai săvârşirea faptei ce constituie contravenţie în condiţiile Legii nr. 21/1996.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute, recursul formulat în condiţiile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.B. SRL împotriva deciziei nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Preşedintelui Consiliului Concurenţei, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 916/2006. Contencios.. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 930/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
