ICCJ. Decizia nr. 930/2006. Contencios. Suspendare executare hotărâre civilă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 930/2006
Dosar nr. 2517/2005
nr. 10450/1/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la data de 28 iunie 2005, reclamanta SC R.M. SRL Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, suspendarea executării deciziilor nr. 189 din 1 iunie 2005 şi nr. 198 din 23 iunie 2005, emise de pârât, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată împotriva acestor acte.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat, în esenţă, că măsura revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 292/2003, dispusă de către pârât, prin deciziile contestate, este nelegală, întrucât nu ţine cont de faptul că spaţiul pentru care a fost acordată autorizaţia, nu cuprinde şi aria MPOFEDM (în care se situează suprafaţa de 300 mp, cu destinaţia de spaţiu de depozitare, ce face obiectul contractului de comodat încheiat de reclamantă) şi nici de împrejurarea că zona pentru care a fost acordată autorizaţia, îndeplineşte condiţiile legale. Faţă de aceste motive şi având în vedere că, prin punerea în executare a deciziilor contestate, s-ar aduce mari prejudicii societăţii reclamante, constând în falimentarea acesteia, cu consecinţa concedierii tuturor celor peste 1000 de angajaţi, a mai arătat reclamanta, se impune suspendarea executării celor două acte administrative.
Prin sentinţa civilă nr. 229/P.I. din 18 iulie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea reclamantei şi, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1), raportat la art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 189 din 1 iunie 2005 şi nr. 198 din 23 iunie 2005, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 7083/CA/2005, al aceleiaşi instanţe, având ca obiect acţiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva actelor administrative respective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 309 pct. 9 şi art.3041 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată, în esenţă, că instanţa de fond a dispus suspendarea celor două acte administrative, fără a verifica fondul cauzei şi fără ca, în speţă, să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente, pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În speţă, intimata-reclamantă a făcut dovada că a formulat cerere de anulare a celor două acte administrative, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 7083/CA/2005 al aceleiaşi instanţe de fond.
De asemenea, având în vedere complexitatea şi gradul pronunţat de tehnicitate pe care le prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi, mai ales, a împrejurărilor de fapt care au condus la dispunerea de către autoritatea administrativă pârâtă a măsurii revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal (verificare pe care nu o poate face instanţa sesizată cu cererea de suspendare), în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unui caz bine justificat.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a treia condiţii, este evident că punerea în executare a măsurii revocării autorizaţiei ar conduce la încetarea activităţii societăţii reclamante, la antrepozitul fiscal respectiv, cu consecinţa iminentă a producerii unei pagube, constând în întreruperea relaţiilor comerciale, încetarea plăţii datoriilor şi chiar a concedierii angajaţilor societăţii, prejudiciu care, prin suspendarea executării actelor atacate, poate fi prevenit.
Pe de altă parte, măsura suspendării executării actelor administrative emise de pârât durează, potrivit prevederilor legale sus citate, până la soluţionarea fondului cauzei, iar cu adresa nr. 7083/CA/2005 din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timişoara a comunicat că prin sentinţa civilă a acestei instanţe, nr. 31 din 25 ianuarie 2006, acţiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva celor două decizii a fost respinsă.
Faţă de cele arătate, în cauză regăsindu-se toate cele trei condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect a dispus instanţa de fond, suspendarea executării actelor administrative contestate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 229/P.I. din 18 iulie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2006. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 944/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
