ICCJ. Decizia nr. 948/2006. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 948/2006
Dosar nr. 4194/2005
nr. 30873/1/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 468 A din 12 octombrie 2005, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea prin care, invocând prevederile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, petenta G.A., având calitatea de judecător stagiar, solicita ca, în baza contractului de instruire încheiat de către aceasta, cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei, să-i fie echivalat examenul de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraţilor.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a invocat dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 33 alin. (1), (5), (7) şi (15) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, reţinând, totodată, că, prin art. 107 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ, au fost abrogate prevederile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 42 - 69, art. 91 - 1211 şi art. 121 - 1311 din Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, şi invocând dispoziţiile art. 15 şi 20 din Constituţie, precum şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a formulat recurs, petenta G.A., solicitând obligarea intimatului să înainteze Preşedintelui României, propunerea numirii sale în funcţia de judecător definitiv.
În susţinerea recursului se arată, în esenţă, că dreptul recurentei, de a i se echivala examenul de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraţilor, este un „drept câştigat", recunoscut de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data încheierii contractului de instruire cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei, ale cărui clauze, care prevăd obligaţia acestei din urmă autorităţi de a face demersuri în vederea echivalării celor două examene, sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 - 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta, având calitatea de avocat definitiv din noiembrie 2002, ca urmare a promovării examenului de definitivat în această profesie, în anul 2003, a susţinut şi promovat concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Ulterior, la 1 iulie 2005 a absolvit acest institut, motiv pentru care a formulat cerere de echivalare a examenului de definitivat în profesia de avocat, cu examenul de capacitate al magistraţilor.
Această cerere a fost respinsă prin Hotărârea nr. 468 A din 12 octombrie 2005, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, în Plen, fiind invocate ca argumente în drept, printre altele, dispoziţiile art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată.
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, recurată în prezenta cauză, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile privind Statutul magistraţilor, având în vedere faptul că la data la care recurenta a formulat cerere de echivalare (4 iulie 2005), era în vigoare Legea nr. 303/2004, noua lege privind Statutul judecătorilor şi procurorilor. Or, dispoziţiile art. 107 alin. (2) lit. b) din această lege abrogă în mod expres prevederile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 92/1992, care prevedea posibilitatea echivalării examenului de definitivat din avocatură, cu examenul de capacitate al magistraţilor.
Sub acest aspect, Curtea urmează a reţine că potrivit doctrinei în materie, legea nouă (în speţă Legea nr. 303/2004) se aplică de la data intrării ei în vigoare, ultraactivitatea legii vechi fiind o excepţie care trebuie stipulată în mod expres în legea nouă.
Cum în Legea nouă nr. 303/2004, nu s-a prevăzut o astfel de dispoziţie, care să reglementeze efectele viitoare ale situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi, este evident că primează principiul aplicării imediate a legii noi.
Altfel spus, o lege abrogată, cum este cazul Legii nr. 92/1992, nu se poate aplica situaţiilor viitoare sau efectelor viitoare nerealizate ale actelor trecute.
Aşa fiind, susţinerea recurentei, în sensul că beneficiază de un „drept câştigat", deoarece contractul de instruire încheiat cu Institutul Naţional al Magistraturii, se plasa sub imperiul Legii nr. 92/1992, este lipsită de suport legal, în raport cu principiul aplicării imediate a legii noi, mai sus enunţat, în condiţiile în care legea nouă nu prevede nici o dispoziţie de ultraactivitate a legii vechi.
Cât priveşte susţinerea recurentei, în sensul că prin contractul de instruire încheiat cu Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional al Magistraturii, a fost prevăzută o clauză prin care Ministerul Justiţiei se obliga să facă demersurile necesare, în vederea numirii de către Preşedintele României, ca magistrat inamovibil, a auditorilor de justiţie care, anterior admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii, au promovat examene de definitivat ca avocaţi, aceasta urmează a fi înlăturată, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Obligaţia asumată de Ministerul Justiţiei, prin contractul de instruire încheiat cu recurenta şi Institutul Naţional al Magistraturii, este o obligaţie de diligenţă, şi nu o obligaţie de rezultat sau determinată, ceea ce presupune că obligaţia asumată nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat, ci în îndatorirea de a depune diligenţele necesare pentru ca rezultatul să se realizeze.
Ori, din acest punct de vedere, recurenta nu a susţinut şi nici nu a probat că Ministerul Justiţiei nu a făcut „demersurile necesare", aşa cum se prevede în contract, cu atât mai mult, cu cât în legea nouă nu se prevede posibilitatea echivalării examenului de definitivat din avocatură, cu cel de capacitate din magistratură.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.A. împotriva hotărârii nr. 468 A din 12 octombrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 945/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 953/2006. Contencios. Contestaţie în... → |
|---|
