ICCJ. Decizia nr. 953/2006. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 953/2006
Dosar nr. 3714/2005
nr. 15229/1/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2409 din 27 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, admiţând acţiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Bucureşti, a dispus anularea deciziei nr. 62 din 3 martie 2004, emisă de prima pârâtă, precum şi a procesului-verbal nr. 1667 din 8 decembrie 2003, încheiat de inspectorii de specialitate din cadrul celei de a doua pârâte, societatea comercială reclamantă fiind, astfel, exonerată de plata sumei de 10.110.159.883 ROL, reprezentând taxe vamale, T.V.A., dobânzi şi penalităţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că datoria la bugetul de stat, în sumă totală de 10.110.159.833 ROL, a fost stabilită în mod greşit în sarcina societăţii reclamante, produsele importate de aceasta în perioada 2001 - 2003. fiind exceptate de la plata taxelor vamale, întrucât se încadrează în codul tarifar la poziţia 72.24.90.31, iar nu 72.28.30.49, aşa cum au reţinut organele de control, precum şi în prevederile HG nr. 803/2004, care a explicat încadrarea în poziţia tarifară 72.24.90.31 din Tariful vamal de import al României, a importurilor folosite pentru fabricarea de rulmenţi. Această încadrare, mai arată instanţa de fond, este confirmată şi de concluziile expertizei tehnice care a fost efectuată în cauză.
Recursurile declarate împotriva acestei soluţii de către pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 5206 din 28 octombrie 2005, a modificat sentinţa civilă atacată şi, rejudecând cauza, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei vizând anularea actelor administrativ-fiscale atacate.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că încadrarea tarifară efectuată de organele vamale, cu ocazia controlului, este cea legală şi corectă, fiind conformă cu certificatul de expertiză eliberat de organismul de specialitate R. SA Bucureşti, act potrivit căruia produsele importate de reclamantă nu se încadrează în categoria semifabricatelor şi pe care instanţa de fond în mod greşit l-a ignorat, întemeindu-se exclusiv pe concluziile echivoce ale expertizei tehnice efectuate în cauză.
Referindu-se la HG nr. 803/2004, Înalta Curte a reţinut că prevederile acesteia nu se aplică mărfurilor importate în perioada 1 ianuarie 2001 - 2003, din moment ce acest act normativ a fost publicat în M. Of. nr. 495/2.06.2004.
Împotriva acestei decizii, invocând dispoziţiile art. 318 teza a I C. proc. civ., a formulat contestaţie în anulare, SC D.I. SRL Bucureşti, susţinând, în esenţă, că soluţia este rezultatul unor greşeli materiale, deoarece a fost dată fără analizarea probatoriului administrat şi, în special, fără a se ţine seama de expertiza efectuată în cauză, ceea ce a condus la o eronată apreciere a probelor administrate şi, în final, la reţinerea unei situaţii de fapt greşite. Se susţine, de asemenea, că importurile de produse în discuţie au fost greşit încadrate la poziţiile tarifare reţinute.
Analizând contestaţia în anulare formulată, în raport cu motivele invocate, astfel cum au fost precizate şi completate, precum şi faţă de dispoziţiile procedurale aplicabile, Curtea o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Prezenta contestaţie în anulare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., text procedural care reglementează contestaţia în anulare specială.
Art. 318 C. proc. civ. prevede că „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Motivele contestaţiei în anulare specială sunt expres şi limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd (în speţă teza I), fiind de strictă interpretare.
Altfel spus, fiind text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv.
Sub acest aspect, astfel cum în doctrină şi practica judiciară s-a statuat, legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unor soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a omis, prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale care au legătură cu aspectele formale ale judecăţii.
Aşa fiind, textul procedural mai sus citat şi invocat drept temei de drept al contestaţiei în anulare de faţă, nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, ca urmare a aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, şi nu o „greşeală materială", de natură a justifica contestaţia în anulare.
În acelaşi sens, Curtea va reţine că „greşeală materială", la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanţa a înţeles să interpreteze un anumit text de lege sau o anumită probă, căci dacă s-ar admite astfel, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a recursului.
De altfel, practica constantă în această materie, este aceea că eroarea sau greşeala materială gravă invocată de o parte, trebuie să privească o problemă de procedură pentru verificarea căreia „să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor", deoarece această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Ori, în cauza dedusă judecăţii, toate motivele invocate de contestator în motivarea contestaţiei, vizează numai aspecte legate de fondul judecăţii, de apreciere şi interpretare a probelor şi, respectiv, a dispoziţiilor legale aplicabile, susţinându-se în final că judecata nu a fost bine făcută, ceea ce, însă, după cum s-a arătat, nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare, respectiv o „greşeală materială" în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute, având în vedere dispoziţiile procedurale aplicabile deja invocate, Curtea va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC D.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 5206 din 28 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 948/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 960/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
