ICCJ. Decizia nr. 961/2006. Contencios. Anulare decizie Comisie Consiliul Concurenţei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 961/2006
Dosar nr. 3689/2005
nr. 15130/1/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2005, reclamanta SC O. SA Bucureşti a solicitat, în principal, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, constatarea nelegalităţii „Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996" şi anularea deciziei nr. 60 din 31 martie 2005, emisă de pârât, iar, în subsidiar, în ipoteza constatării legalităţii „Instrucţiunilor", anularea deciziei nr. 60/2005, ca nelegală şi netemeinică sau modificarea acestei decizii, în sensul diminuării amenzii aplicate.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 60 din 21 martie 2005, s-a reţinut în sarcina SC O. SA Bucureşti, săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 55 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 (omisiunea notificării unei concentrări economice cerute de art. 16 din Legea nr. 21/1996) şi s-a dispus sancţionarea societăţii, cu o amendă în cuantum de 15.029.770.590 lei, reprezentând 0,5% din cifra de afaceri a SC O. SA.
Reclamanta a susţinut că „Instrucţiunile" aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, sunt nelegale, în esenţă, pentru că nu conţin nici un criteriu de determinare a gravităţii faptei anticoncurenţiale şi nici o referire la consecinţele asupra concurenţei, nelegalitatea Instrucţiunilor atrăgând nelegalitatea deciziei nr. 60/2005, a Consiliului Concurenţei, emisă în baza acestora.
Cu privire la nelegalitatea deciziei contestate, reclamanta a învederat instanţei că nu există contravenţia pentru care a fost sancţionată, întrucât SC O. SA nu a omis să notifice operaţiunile prevăzute de lege, ci a efectuat respectivele notificări, peste termenul de 30 de zile stabilit la pct. 126 din Cap. I al Părţii a II-a din Regulamentul pentru autorizarea concentrărilor economice;
- nu se menţionează în ce constă gravitatea faptei;
- Decizia nu prezintă care sunt consecinţele faptei sancţionate asupra concurenţei;
- stabilirea cuantumului amenzii s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor pct. IV lit. b) din „Instrucţiuni";
- Decizia este în contradicţie cu practica în materie a Comisiei Europene;
- nu au fost reţinute toate circumstanţele atenuante aplicabile, atunci când s-a individualizat amenda aplicată.
Că, faţă de toate cele susţinute, cuantumul amenzii este mult prea mare şi afectează desfăşurarea activităţii societăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în intervalul cuprins între 20 mai 2004 - 7 februarie 2005 şi 20 septembrie 2004 - 7 februarie 2005, reclamanta a pus în aplicare o operaţiune de concentrare economică, fără Decizia Consiliului Concurenţei şi fără o derogare în acest sens, contrar prevederilor art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 21/1996, ceea ce constituie contravenţia de omisiune de a notifica, prin încălcarea unor norme de interdicţie expresă.
S-a mai reţinut că excepţia de nelegalitate a „Instrucţiunilor" aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, invocată de reclamantă în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, întrucât respectivele „Instrucţiuni" s-au emis cu respectarea dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 21/1996, iar cuantumul nivelelor de bază stabilite prin acest act normativ se încadrează în limitele procentului de 1% din cifra de afaceri, prevăzut de lege.
Instanţa fondului a apreciat că nereglementarea în detaliu, prin „Instrucţiuni", şi a altor aspecte prevăzute de lege, nu constituie un aspect de nelegalitate a acestora.
Referitor la individualizarea sancţiunii, s-a reţinut că pârâtul a stabilit corect cuantumul amenzii dispuse, aplicând corespunzător prevederile pct. IV lit. b) din „Instrucţiuni", în raport cu gravitatea faptei, ţinându-se cont atât de circumstanţa agravantă a săvârşirii aceleiaşi contravenţii de două ori, cât şi de cea atenuantă a notificării operaţiunilor de concentrare economică făcută din proprie iniţiativă.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC O. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, cât şi referitor la dezlegarea dată fondului cauzei.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat sentinţa atacată, arătând că prima instanţă nu a respectat procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte modalitatea în care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate a „Instrucţiunilor" aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei, în sensul că nu se putea proceda la judecarea fondului pricinii, până la soluţionarea irevocabilă, în procedura de urgenţă, a excepţiei menţionate.
Ca argumente pentru susţinerea privind netemeinicia soluţiei de respingere a capătului de cerere privind nelegalitatea „Instrucţiunilor", recurenta a învederat contradictorialitatea motivării expusă de instanţa de fond care, pe de o parte, a reţinut că legalitatea unui act administrativ se apreciază în funcţie de legea în temeiul căreia a fost emis, iar pe de altă parte a apreciat că, deşi „Instrucţiunile" nu reglementează în detaliu şi alte aspecte prevăzute de lege, acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate.
S-a mai susţinut că instanţa a omis să analizeze toate motivele de nelegalitate invocate în acţiune şi, în special, nu s-a făcut referire la criteriul privind consecinţele faptei sancţionate asupra concurenţei, care este reglementat de lege şi nu este prevăzut în „Instrucţiuni" acest criteriu având, în opinia recurentei, o mare importanţă în procesul de individualizare a sancţiunii.
În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată cu privire la fondul cauzei, recurenta a susţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 60/2005, intimatul-pârât i-a aplicat o sancţiune, pentru o faptă care nu are caracterul unei contravenţii, încălcând, astfel, dispoziţiile legii şi principiul incriminării.
S-au reiterat, astfel, susţinerile din acţiune, arătându-se că efectuarea cu întârziere a notificării concentrării economice în discuţie, făcută din proprie iniţiativă, a fost în mod greşit calificată ca fiind fapta contravenţională de „omisiune a notificării unei concentrări economice cerute de art. 16", faptă prevăzută de dispoziţiile art. 55 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Că, Decizia nr. 60/2005 este nemotivată şi nelegală, în esenţă, pentru că nu menţionează în ce constă gravitatea faptei, din perspectiva criteriilor menţionate de „Instrucţiuni", nu prezintă care sunt consecinţele faptei sancţionate asupra concurenţei, instanţa de fond respingând aceste apărări fără o analiză obiectivă.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Faptul că instanţa fondului a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată de către recurenta-reclamantă, fără a suspenda judecata fondului cauzei, nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, din interpretarea literală şi teleologică a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, rezultă că suspendarea judecăţii se impune în cazul în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate, sesizează prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă, nefiind ea însăşi competentă să soluţioneze această excepţie.
În speţă, suntem în prezenţa unei alte situaţii de fapt, respectiv aceea în care instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, este competentă să soluţioneze atât această excepţie, cât şi fondul cauzei.
Prin urmare, nu se impunea suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de către o altă instanţă.
Nu este eronată nici pronunţarea asupra excepţiei şi a fondului litigiului prin aceeaşi hotărâre, neexistând nici o normă legală prohibitivă în acest sens. Mai mult decât atât, textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu menţionează expres ce hotărâre trebuie pronunţată la judecarea excepţiei de nelegalitate, prevăzând că „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului".
Faptul că a putut declara recursul în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, şi nu în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi că instanţa de control judiciar a judecat recursul, cu citarea părţilor după procedura generală, şi nu prin publicitate, nu o lezează pe recurenta-reclamantă, o asemenea procedură profitându-i acesteia.
Judecarea excepţiei de nelegalitate în procedura de urgenţă nu se justifica în cauză, dat fiind că soluţionarea judecăţii pe fond nu era suspendată, instanţa fiind învestită şi cu judecarea fondului pricinii.
Soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei de nelegalitate a „Instrucţiunilor" aprobate prin Ordinul nr. 106/2004 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, este corectă.
Aşa cum, pe bună dreptate, s-a reţinut, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căruia a fost emis. În cauză, Instrucţiunile au ca temei legal dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 57 din Legea nr. 21/1996, care prevăd în sarcina Consiliului Concurenţei, să facă gradarea pe tranşe a sancţiunilor, ceea ce înseamnă că autoritatea publică a fost învestită de legiuitor, cu competenţa ca, prin instrucţiuni pe care ea le adoptă, să stabilească termenii şi condiţiile în care se apreciază cum se face sancţionarea celor care încalcă norma principală.
Din analiza modului în care a fost redactat textul „Instrucţiunilor", rezultă că s-au respectat dispoziţiile Legii nr. 21/1996, în baza cărora au fost emise, în cuprinsul acestora fiind prevăzute în mod concret şi explicit, scopul, metodologia de determinare a cuantumului amenzii, în funcţie de criterii clare, pornindu-se de la nivelul de bază apreciat în raport cu „gravitatea şi durata faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei, precum şi modalitatea de individualizare a amenzii în funcţie de nivelul de bază, circumstanţele atenuante şi cele agravante existente".
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect şi legalitatea deciziei nr. 60/2005, întrucât până la data efectuării notificării concentrării economice, peste termenul legal de 30 de zile (faptă recunoscută, de altfel, de către recurenta-reclamantă), SC O. SA Bucureşti s-a aflat în situaţia de omisiune de a notifica o astfel de concentrare, faptă prevăzută ca sancţiune, de dispoziţiile art. 55 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi de prevederile pct. 125 şi 126 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, aprobat prin Ordinul nr. 63/2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi ale pct. II B lit. a) din „Instrucţiuni".
Nu este întemeiată nici susţinerea privind lipsa motivării deciziei, în sensul nemenţionării faptei şi al consecinţelor acesteia asupra concurenţei, atâta vreme, cât în cuprinsul deciziei s-au precizat nivelul gravităţii faptei, în funcţie de natura acesteia, impactul ei concret pe piaţă şi mărimea pieţei geografice, stabilindu-se că fapta se încadrează în categoria de gravitate mică şi în funcţie de durata faptei, încălcarea fiind de peste 3 luni, deci de lungă durată, ceea ce determină un nivel de bază mediu.
Având în vedere că în considerentele deciziei nr. 60/2000, intimatul-pârât a indicat clar şi precis, criteriile de stabilire a cuantumului amenzii, precizate cu respectarea dispoziţiilor pct. II B lit. a) şi b) din Instrucţiuni, nu se justifică nici solicitarea recurentei, de diminuare a cuantumului amenzii, procentul de 0,5% din cifra de afaceri situându-se sub plafonul legal de 1% prevăzut de lege.
În considerarea tuturor celor expuse, Curtea constată că, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 960/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 962/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
