ICCJ. Decizia nr. 971/2006. Contencios. Anulare decizie emisă de presedintele A.N.R.C. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 971/2006
Dosar nr. 2597/2005
nr. 10769/1/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 decembrie 2004, reclamanta SC F.X. SRL Bucureşti a chemat în judecată A.N.R.C., solicitând anularea deciziei nr. 1307/EI din 17 noiembrie 2004, prin care a fost obligată la plata unei contribuţii pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, de 1.520.630.000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că Decizia este nelegală, întrucât societatea are ca obiect exclusiv de activitate, furnizarea de programe de televiziune prin cablu, nu şi de servicii de telefonie, astfel încât nu poate participa la subvenţionarea acestor servicii. Potrivit Legii nr. 304/2003 şi deciziei A.N.R.C. nr. 1074/EN/2004, numai furnizorii de reţele de comunicaţii şi servicii electronice de telefonie pot fi obligaţi să contribuie la compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.
Reclamanta a mai arătat că nu au fost respectate etapele obligatorii impuse de Legea nr. 304/2003, iar plata contribuţiei putea fi cerută cel mult pentru perioada 18 august 2004 - 31 decembrie 2004, şi nu pentru întregul an 2004.
În şedinţa publică din 23 mai 2005, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Regulamentul de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, aprobat prin Ordinul nr. 184/2004, pe considerentul că determinarea contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal este de competenţa A.N.R.C., şi nu a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1244 din 27 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004, a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 1307/2004, ca nelegală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 12 şi 13 din Legea nr. 304/2003, competenţa de a stabili cuantumul contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal aparţine A.N.R.C., astfel încât pct. 4.3.3. alin. (6) din ordin încalcă dispoziţiile legii sus-menţionate.
În raport cu admiterea excepţiei de nelegalitate, instanţa a reţinut şi nelegalitatea deciziei nr. 1307/2004, cu privire la determinarea contribuţiei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta A.N.R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a arătat că în mod greşit a fost admisă excepţia de nelegalitate a unor prevederi din Ordinul nr. 184/2006, întrucât, conform Legii nr. 304/2003, problemele pe care le poate reglementa Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, în cadrul politicii şi strategiei, pot viza şi modalitatea generală de calcul a contribuţiei, în timp ce aspectele concrete şi de detaliu, cum ar fi stabilirea furnizorilor, a cuantumului contribuţiei, a termenului şi a modalităţii de plată, sunt în competenţa A.N.R.C.
Pârâta a mai criticat sentinţa, şi pe considerentul că instanţa a reţinut eronat că, automat, prin admiterea excepţiei de nelegalitate, se impune anularea deciziei nr. 1307/2004, deşi, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, efectul era acela de a nu se ţine seama de dispoziţiile considerate nelegale.
Instanţa trebuia să verifice legalitatea actului administrativ emis de pârâtă, prin raportare şi la celelalte dispoziţii invocate drept temei legal al deciziei, respectiv art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 şi art. 33 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 1074/2004.
În cursul judecăţii recursului, s-a făcut dovada că SC F.X. SRL s-a divizat, iar apoi a fost dizolvată, calitatea de reclamante având SC A.T. SA şi SC T.I. SRL.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Astfel, Curtea reţine că instanţa de fond a soluţionat la aceeaşi dată, printr-o unică hotărâre, atât excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, cât şi acţiunea de fond, prin încălcarea prevederilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează procedura judecării excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, instanţa se pronunţă asupra legalităţii actului, cu citarea părţilor, soluţia fiind supusă recursului, în termen de 48 de ore.
În cauză, instanţa a soluţionat excepţia de nelegalitate a pct. 4.3.3. din Ordinul nr. 184/2003, fără citarea autorităţii emitente - Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor şi fără a acorda părţilor, dreptul de a ataca separat, cu recursul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârea dată asupra legalităţii actului administrativ cu caracter normativ.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanţa de fond a dispus, admiţând acţiunea, şi anularea deciziei nr. 1307 din 17 noiembrie 2004, invocând numai nelegalitatea parţială a Ordinului nr. 184/2003, deşi modul de calcul al contestaţiei, pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, a fost prevăzut şi în Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004, aspect relevat şi în întâmpinarea depusă de pârâtă.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.C. împotriva sentinţei civile nr. 1244 din 27 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 967/2006. Contencios. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 972/2006. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
