ICCJ. Decizia nr. 963/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 963/2006
Dosar nr. 781/1/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 septembrie 2005, D.D. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând să se dispună:
- anularea dispoziţiei nr. S/136828 din 9 februarie 2005, emisă de pârât, prin care a fost eliberat din funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Direcţia de Poliţie de Frontieră Iaşi şi pus la dispoziţia aceluiaşi inspectorat, ca nelegală;
- recunoaşterea dreptului său legitim de a fi menţinut în funcţia publică mai sus menţionată şi obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de conducere pe perioada 1 februarie - 8 martie 2005, în sumă de 500 RON;
- obligarea aceleiaşi autorităţi publice la plata unor despăgubiri morale în valoare de 10.000 RON şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data emiterii dispoziţiei contestate nu era bolnav de tuberculoză pulmonară, fiind declarat apt pentru serviciul de poliţie, ca urmare a vindecării, conform certificatului medical nr. 133/42 din 25 ianuarie 2005, eliberat de către Direcţia Medicală a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Că, în situaţia sa nu pot fi aplicate prevederile art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004, deoarece acestea se referă la eliberarea din funcţie, ca urmare a reorganizării unităţii şi când nu există posibilitatea numirii într-o funcţie publică similară.
Pe de altă parte, dispoziţia este abuzivă, întrucât la data emiterii ei, reclamantul se află în incapacitate temporară de muncă şi în concediu medical până la data de 8 martie 2005, când trebuia să se prezinte la serviciu pentru reluarea activităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 188/CA din 19 decembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca tardivă.
Instanţa a reţinut că în raport cu data la care reclamantul a luat cunoştinţă de dispoziţia nr. S/136828 din 9 februarie 2005, (anume 11 februarie 2005), de prevederile art. 283 C. muncii, cu care Legea nr. 360/2002 şi Legea nr. 188/1999 se completează, sesizarea instanţei de contencios administrativ, abia la data de 8 septembrie 2005, s-a făcut cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, aplicabil raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul D.D.
Recurentul a susţinut că, deşi prima instanţă a stabilit că litigiul dintre părţi atrage competenţa materială a instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, a aplicat în soluţionarea acesteia, dispoziţiile art. 283 lit. a) C. muncii, considerând, astfel, eronat că acţiunea este tardiv introdusă.
În opinia sa, cauzei îi sunt incidente prevederile art. 11 lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii, calculat la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, de la cea a comunicării răspunsului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii.
Recurentul a precizat că, având în vedere data la care a primit răspunsul la plângerea sa iniţială (9 martie 2005), sesizarea instanţei de judecată competente s-a realizat în termenul de 6 luni prevăzut de legea organică în vigoare.
S-a mai susţinut că instanţa de fond a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra celorlalte două capete de cerere care se referă la plata indemnizaţiei de conducere şi a daunelor morale cuvenite recurentului.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 al Legii nr. 360/2002, poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română, prin lege, ca instituţie specializată a statului.
Rezultă, deci, că în prezentul litigiu, civil, reclamantului D.D., care a deţinut funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, îi sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii cuprinse în actul normativ mai sus menţionat, coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, modificată şi completată.
Legea specială nu stabileşte un termen de contestare a deciziilor de întrerupere sau încetare a raportului de serviciu al poliţistului, dar în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1), dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale altor acte normative în vigoare, aplicabile funcţionarului public, în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.
Potrivit art. 89 alin. (1) din aceeaşi lege, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ, anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
Prin urmare, litigiului dintre părţi nu-i sunt aplicabile normele Codului muncii, respectiv cele conţinute în art. 283, menţionate eronat în sentinţă şi nici art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, invocate de recurent.
În raport cu prevederile statutare precitate, de data la care D.D. a luat cunoştinţă de măsura eliberării sale din funcţia publică de conducere (11 februarie 2005), sesizarea instanţei de contencios administrativ competent, abia la 8 septembrie 2005, este în adevăr, tardivă.
Pe de altă parte, din moment ce cauza a fost soluţionată pe baza unei excepţii de procedură, prima instanţă era dispensată de obligaţia de a mai examina şi soluţiona capetele de cerere accesorii, având ca obiect plata indemnizaţiei de conducere şi a daunelor morale solicitate prin acţiune.
Faţă de considerentele expuse în cele ce preced, care substituie parţial motivarea sentinţei, precum şi de inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, urmează a se respinge recursul declarat de reclamantul D.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva sentinţei civile nr. 188/CA din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 959/2006. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 965/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
|---|
