ICCJ. Decizia nr. 154/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 154/2007
Dosar nr. 12506/1/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul M.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, să se dispună anularea dispoziţiei Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră nr. S 13658 din 24 octombrie 2005.
În motivarea cererii, reclamantul invocă nelegalitatea ordinului atacat, întrucât actul administrativ este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, respectiv neajunsurile constatate reprezentau abateri disciplinare, astfel că măsura putea fi luată cu cercetarea prealabilă şi consultarea consiliului de disciplină.
Se susţine nerespectarea prevederilor art. 46 alin. (10) lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002, precum şi netemeinicia dispoziţiei de eliberare din funcţie, atât sub aspectul verificării în fapt a neregulilor constatate cu ocazia controlului, cât şi a imputabilităţii raportat la obligaţiile sale de serviciu.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, atât sub aspectul motivelor de nelegalitate, cât şi a celor de netemeinicie a actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o reclamantul.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 458/CA, pronunţată la 14 iunie 2006, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 59 alin. (1) din Statutul poliţistului privind obligativitatea cercetării prealabile şi consultării consiliului de disciplină, întrucât sancţiunea eliberării din funcţie, aplicată reclamantului, nu reprezintă o sancţiune disciplinară, ci o sancţiune specifică, determinată de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de conducere.
Faţă de obiectul acţiunii şi limitele învestirii, s-a apreciat de instanţă că nu se poate pronunţa asupra motivului ce viza încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (10) lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002.
În raport cu probele administrate, s-a reţinut că dispoziţia de eliberare din funcţie este temeinică şi legală, întrucât măsura s-a luat ca urmare a neîndeplinirii în mod corespunzător a atribuţiilor prevăzute în fişa postului respectiv, de conducere, supraveghere şi control specifice unei funcţii de conducere.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs, reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv în raport cu dispoziţiile art. 55, art. 57 alin. (1) lit. b) şi art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, s-a adăugat la lege, astfel că nu există sancţiuni specifice pentru neîndeplinirea atribuţiilor de comandă.
Pentru poliţiştii cu funcţii de comandă, exercitarea prerogativelor de comandă reprezintă atribuţii de serviciu, iar neîndeplinirea acestor atribuţii reprezintă o abatere disciplinară.
Eventualele deficienţe în activitatea profesională trebuiau să se regăsească în rapoarte de evaluare, respectiv în fişele de evaluare şi pe baza acestora să se dispună eliberarea din funcţie, iar recurentul susţine că a obţinut în ultimii ani calificativele foarte bun, respectiv bun, astfel că şi sub aspect formal, procedura prin care se putea dispune eliberarea din funcţie, nu a fost respectată.
Sub aspectul obligaţiilor ce-i reveneau din fişa postului, neregulile constatate nu vizau atribuţiile acestuia, întrucât de activităţile pe linia muncii informative răspundea şeful de sector.
S.N.P.P.C. din Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cerere de intervenţie accesorie, solicitând admiterea recursului declarat de reclamant, întrucât Decizia de eliberare din funcţie a fost emisă cu încălcarea art. 75 alin. (2), art. 76 lit. b) şi c) şi art. 77 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004, sub aspectul documentelor care trebuiau să stea la baza emiterii actului, iar recurentul a fost apreciat în fişele anuale de evaluare cu calificative de „foarte bun" şi „bun" şi nu putea fi considerat necorespunzător pentru funcţia pe care a ocupat-o prin concurs.
În cauză s-a interpretat greşit legea şi recurentul a fost sancţionat cu una dintre cele mai aspre sancţiuni disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002, fără cercetarea prealabilă şi analizarea în comisiile de disciplină.
Prin întâmpinare, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi pe cale de consecinţă, să se constate legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
La data de 12 ianuarie 2007, recurentul a depus în scris completare la motivele de recurs prin care formulează critici de fond ale hotărârii recurate, sub aspectul neverificării şi sancţionării actului administrativ atacat că nu a fost motivat în fapt, încălcă principiul stabilităţii funcţionarului public, nu are ataşată fişa de evaluare profesională, nu s-a comunicat, fiind încălcat dreptul de informare şi dreptul la apărare.
Examinând cauza, prin prisma criticilor aduse de recurentul-reclamant, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., se constată că nu există motive pentru modificarea sau casarea sentinţei recurate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este cea care rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Astfel, prin dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră nr. S/137658 din 24 octombrie 2005 s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de adjunct şef sector la Sectorul Poliţiei de Frontieră Tulcea şi punerea la dispoziţia aceleiaşi unităţi pentru numirea în funcţie potrivit competenţei.
Această măsură de eliberare din funcţie a poliţistului s-a dispus în baza prevederilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 45 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300 din 21 iunie 2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat.
Eliberarea din funcţie a recurentului a avut la bază constatările echipei de control din cadrul Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră pe baza controlului tematic efectuat în perioada 27 septembrie 2005 - 5 octombrie 2005, care a consemnat o serie de nereguli în activitatea conducerii Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, inclusiv în activitatea recurentului ce avea funcţia de adjunct şef Sector 1, aşa cum sunt consemnate în Raportul nr. S/169474 din 12 octombrie 2005.
Critica de nelegalitate a hotărârii recurate nu poate fi reţinută, întrucât eliberarea din funcţie, dispusă în baza prevederilor menţionate, nu reprezintă o sancţiune disciplinară, aşa cum în mod corect a constatat prima instanţă, ci o măsură administrativă luată ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, atribuţii legate de funcţia pe care o avea recurentul.
În această situaţie, măsura managerială luată la nivelul Poliţiei de Frontieră Tulcea este reglementată legal, distinct de sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor în cazurile expres şi limitativ prevăzute de Statutul poliţistului prin art. 58, când este necesară efectuarea cercetării prealabile.
Aşadar, la momentul efectuării controlului şi emiterii dispoziţiei contestate, eliberarea din funcţie nu era o sancţiune disciplinară care să determine efectuarea cercetării prealabile.
Măsura eliberării din funcţie are în vedere atât funcţia de conducere în care este numit poliţistul, cât şi funcţia de execuţie.
În privinţa atribuţiilor de serviciu, se constată din fişa postului că reclamantul avea obligaţii din cele reţinute de către echipa de control şi pentru care s-a aplicat măsura contestată.
Completarea motivelor de recurs la data de 12 ianuarie 2006, s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 306 C. proc. civ. şi mai mult, o serie de motive sunt invocate direct în recurs, respectiv cele legate de nemotivarea în fapt a ordinului atacat, ataşarea fişelor de evaluare şi, respectiv, încălcarea dreptului la apărare.
Aspectele de nelegalitate invocate de reclamant în termen legal au vizat interpretarea măsurii luate ca o sancţiune disciplinară pentru care era necesară cercetarea prealabilă şi netemeinicia sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, motive reluate de recurent prin cererea depusă la 17 august 2006.
Instanţa de recurs a analizat hotărârea recurată, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. şi a constatat că nu sunt motive de casare sau modificare în sensul prevederilor art. 304 C. proc. civ.
Cererea de intervenţie în interes alăturat recurentului, nu se poate circumscrie decât aceloraşi motive ca ale recurentului depuse în termen legal, conform art. 49 alin. (3) şi art. 54 C. proc. civ.
Faţă de cele arătat şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins şi pe cale de consecinţă, şi cererea de intervenţie accesorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei civile nr. 458/CA din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de S.N.P.P.C.C. al Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 162/2007. Contencios → |
|---|
