ICCJ. Decizia nr. 162/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 162/2007
Dosar nr. 1595/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 19626 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma Diktatului de la Viena au avut loc persecuţii asupra etnicilor maghiari, în urma cărora reclamanta, împreună cu părinţii săi, a fost nevoită să se refugieze din oraşul Câmpia Turzii, la Cluj, oraş aflat sub ocupaţie maghiară.
Prin sentinţa civilă nr. 186 din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.E. şi a dispus anularea hotărârii nr. 19626 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj. A obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată pentru perioada 28 mai 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că şi etnicii maghiari au avut de suferit în urma persecuţiilor etnice, dovedite în cauză cu declaraţiile celor doi martori.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj care a motivat că aşa zisul refugiu a avut loc în luna septembrie a anului 1941, din localitatea Câmpia Turzii, localitate aflată sub administraţia Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuţiei etnice, aşa cum prevede Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate în cererea de recurs şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiarii acestui act normativ sunt persoanele, cetăţeni români, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Din interpretarea acestei prevederi legale, care face referire la regimurile instaurate în România, rezultă că persecuţia din motive etnice dă naştere drepturilor prevăzute în actul normativ menţionat, numai dacă a fost exercitată de autorităţile Statului român sau dacă a fost consecinţa unor schimburi de populaţie sau cedări de teritorii.
Potrivit declaraţilor martorilor S.M. şi S.J., părinţii reclamantei, P.I. şi I.P., s-au refugiat din Câmpia Turzii, la Cluj, în luna septembrie 1941, refugiul fiind consecinţa persecuţiilor exercitate de către Organizaţia Legionară din localitatea Tamasfalău, judeţul Covasna. Reclamanta s-a născut în timpul refugiului, în anul 1942.
Într-adevăr, utilizarea noţiunii de „cetăţean român" în OG nr. 105/1999 conduce la concluzia, corect reţinută de instanţa de fond, că legiuitorul i-a avut în vedere pe toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor, care au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate în continuare sub administraţia românească.
Numai că în cazul concret al intimatei-reclamante, ai cărei părinţi, cetăţeni români de origine maghiară, s-au mutat, potrivit declaraţiilor martorilor, din teritoriul rămas sub administraţia Statului român, în Ardealul de Nord, în luna septembrie 1941, nu se poate reţine o persecuţie etnică, exercitată de o autoritate statală centrală sau locală, pentru că gruparea legionară fusese înlăturată de la putere în ianuarie 1941.
Totodată, este de reţinut că singurele probe administrate de reclamantă în susţinerea cererii sale sunt declaraţiile de martori, care nu pot fi considerate concludente, întrucât conţin o neconcordanţă, în sensul că localitatea indicată drept punct de plecare în refugiu este Câmpia Turzii, dar cauza refugiului ar fi fost persecuţiile exercitate de Organizaţia legionară din localitatea Tamasfalău, judeţul Covasna.
În consecinţă, reţinând că instanţa de fond a constatat greşit că reclamanta se încadrează în prevederile OG nr. 105/1999, Înalta Curte va admite recursul şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 186 din 10 aprilie2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de S.E., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1625/2007. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
