ICCJ. Decizia nr. 18/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 18/2007
Dosar nr. 1740/2/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1042 din 15 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamantul A.G., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, anularea deciziei nr. 2021/2000 din 11 ianuarie 2006, constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi obligarea autorităţii competente (comisia) la emiterea unei decizii prin care să i se acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, în temeiul OUG nr. 214/1999.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale potrivit cărora a fost privat de libertate din motive politice, în sensul cerut de OUG nr. 214/1999, astfel că în mod just pârâtul Ministerul Justiţiei a emis Decizia nr. 2012/2000, prin care a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1-3 din OUG nr. 214/1999, sentinţa civilă depusă, cu nr. 1452 din 3 aprilie 1977, neputând constitui temei legal în sensul prevederilor menţionate, întrucât prin aceasta, reclamantul a fost numai obligat să presteze munca pe timp de 1 an în cadrul întreprinderii Produse Prefabricate Progresul Bucureşti şi nu a suferit o condamnare pentru o infracţiune săvârşită din motive politice.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul A.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, astfel, ca temei legal al recursului promovat.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a învederat că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, definitivă şi irevocabilă, i-a fost recunoscut şi acordat beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, astfel că nu este de înţeles de ce nu îi sunt recunoscute şi drepturile acordate în baza prevederilor OUG nr. 214/1999.
În plus, în cadrul probei cu acte încuviinţate, ca şi prin notele scrise, recurentul-reclamant a susţinut că din documentele înfăţişate rezultă că în perioada 1968 - 1989, împreună cu soţia sa, au fost urmăriţi de organele de securitate, cercetaţi şi persecutaţi în perioada 1969 - 1974, iar pe 14 mai 1971 au fost expulzaţi şi deportaţi în Austria, cu cei doi copii minori, datorită participării la mişcarea „Goma" pentru drepturile omului din primăvara anului 1977, fiind recunoscută şi pe cale judecătorească de altfel, (a se vedea în acest sens sentinţa nr. 670 din 29 iulie 2002, a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a V-a, definitivă şi irevocabilă), calitatea lor de semnatari ai scrisorii deschise din 1977, la poziţiile 20 şi 21.
Examinând actele şi lucrările dosarului, ca şi sentinţa atacată, în raport cu prevederile legale incidente şi conform art. 3041 C. proc. civ., ca şi prin prisma criticilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii reclamantului A.G., astfel cum a fost ea formulată, pentru cele în continuare prezentate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 214/1999, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, actul normativ indicat precizând şi arătând în cuprinsul său care sunt infracţiunile săvârşite din motive politice şi enumerând măsurile administrative abuzive care pot constitui temei pentru constatarea, la cerere, a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că atât comisia pârâtă, cât şi prima instanţă au făcut o eronată interpretare a probelor şi înscrisurilor prezentate, în raport cu prevederile legale incidente, întrucât în cauză rezultă, fără echivoc, că în perioada 1969 - 1979, atât recurentul-reclamant, cât şi soţia sa au fost periodic urmăriţi, cercetaţi şi anchetaţi de organele de securitate, înscrisurile depuse şi în faza soluţionării recursului, ce atestă interceptările telefonice, notele întocmite de organele de securitate şi ridicarea paşapoartelor, pe motiv că au semnat scrisoarea lui P.G., fiind, astfel, pe deplin elocvente.
Această situaţie de fapt, pe deplin dovedită şi constatată, de altfel, cu putere de lucru judecat şi în hotărâri judecătoreşti anterioare, reprezintă, astfel după cum reţine Înalta Curte, în sensul OUG nr. 214/1999, măsuri administrative abuzive, nefiind incidentă în speţă ipoteza prevăzută de art. 2 din acelaşi act normativ, privitoare la infracţiunile săvârşite din motive politice, cum greşit s-a apreciat de către instanţa de fond.
În fine, constatând că recurentul-reclamant a făcut şi dovada faptului că împreună cu familia, pentru motivele arătate, a fost expulzat din România, la mai puţin de o lună de la condamnarea anterioară la muncă forţată pe o perioadă de 1 an, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant este legal îndreptăţit la acordarea statutului şi drepturilor prevăzute de OUG nr. 214/1999, în temeiul art. 1 cu referire la art. 3 lit. e) din acest act normativ, fiind, astfel, îndeplinită şi cerinţa art. 7, în sensul că persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, beneficiază de drepturile prevăzută de Decretul - lege nr. 118/1990.
În fine, Înalta Curte nu poate să nu reţină şi împrejurarea că anterior soluţionării recursului de faţă, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2572 din 25 octombrie 2006, care în adevăr nu este irevocabilă, a stabilit că soţia recurentului, respectiv d-na A.R.N. este îndreptăţită la acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, făcând aplicarea aceloraşi prevederi din OUG nr. 214/1999.
În considerarea tuturor celor mai sus arătate, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de faţă şi, modificând sentinţa atacată, pe fond, va admite acţiunea reclamantului în sensul anulării deciziei nr. 2012/2000 din 11 ianuarie 2006, emise de intimatul-pârât, care va fi obligat la emiterea unei noi decizii de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, conform OUG nr. 214/1999 a recurentului-reclamant A.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinţei civile nr. 1042 din 15 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea reclamantului A.G.
Anulează Decizia nr. 2012/2000 din 11 ianuarie 2006, emisă de Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pe care o obligă să emită petentului, o decizie de recunoaştere a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 179/2007. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 187/2007. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
