ICCJ. Decizia nr. 189/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 189/2007
Dosar nr. 13125/1/2006
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 489 din 21 decembrie 2004, C.N.A. a aplicat radiodifuzorului SC O.T. SRL sancţiunea amenzii de 250.000.000 ROL pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3), precum şi a celor cuprinse în art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 9 decembrie 2004, postul de televiziune O.T.V. a difuzat un film documentar, intitulat „Destinul mareşalului", producţie a Studioului nr. 4 „Profilm", 1994, titrat suplimentar de post „FILM INTERZIS: DESTINUL M.A.", fără a face comentarii referitoare la film şi nici precizări referitoare la film, la motivul difuzării şi la cel al interzicerii lui.
S-a apreciat că, neoferind aceste informaţii, postul de televiziune O.T.V. şi-a manipulat publicul prin omisiune. De asemenea că, prezentarea falsă a evenimentelor tragice de la Iaşi din iunie 1941 şi atitudinea partizană în favoarea mareşalului Ion Antonescu constituie atât acte de dezinformare a publicului, cât şi posibile incitări la antisemitism, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva actului administrativ sancţionator, SC O.T. SRL a formulat acţiune, cerând anularea lui.
Reclamanta şi-a motivat această acţiune, arătând că simpla prezentarea pe post a unui film documentar nu poate fi considerată drept atitudine partizană în favoarea mareşalului I.A. şi posibile incitări la antisemitism, în condiţiile în care nici o persoană din cadrul postului nu a făcut afirmaţii de o asemenea natură.
În opinia reclamantei, nu poate fi sancţionată acţiunea postului de televiziune de a oferi rarisim, producţii care pot forma în mod cât se poate de liber opinii fiecărui telespectator.
Pe de altă parte, autoritatea publică pârâtă a ignorat împrejurarea că filmul difuzat nu a fost realizat de ea, iar cenzurarea acestuia nu este un drept care îi aparţine.
Prin sentinţa civilă nr. 723 din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5735 din 29 decembrie 2005, a admis recursul societăţii comerciale reclamante şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
S-a dat instanţei de trimitere, îndrumarea de a viziona în mod direct caseta cu filmul documentar pentru a-şi forma propriile convingeri referitoare la conţinutul şi consecinţele prezentării acestuia şi de a stabili dacă prin modul de abordare a problemelor încalcă sau nu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 1456 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa a reţinut că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, pentru a asigura informarea obiectivă a publicului, care să favorizeze libera formare a opiniilor. Că, difuzarea filmului documentar care se referă la o personalitate istorică controversată, nu a fost însoţită de explicaţii cu privire la motivul difuzării şi la cele de interzicere. Din această cauză, nu s-a realizat o informare obiectivă şi corectă a publicului care să formeze libera formare a opiniilor.
În sfârşit, s-a apreciat că deşi filmul nu conţine un mesaj explicit de incitare la ură împotriva evreilor, prezentarea faptelor şi evenimentelor istorice de la Iaşi din iunie 1941, controversate, este susceptibilă să genereze antisemitism.
Si această ultimă hotărâre judecătorească a fost atacată cu recurs de către reclamanta Societatea comercială O.T. SRL
Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea, ignorând împrejurarea că autoritatea publică pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a emite în prealabil, o somaţie publică de intrare în legalitate conform art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Pe de altă parte, soluţia este în contradicţie cu constatarea nemijlocită a instanţei, efectuată după vizionarea casetei, potrivit căreia, filmul documentar difuzat este controversat şi nu conţine un mesaj explicit de incitare la ură împotriva evreilor.
Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.
Referitor la obligativitatea emiterii de către C.N.A. a unei somaţii de intrare în legalitate, se constată că în fapt, recurenta încearcă să-şi modifice în recurs, cererea sa introductivă de instanţă, contravenind astfel, dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din examinarea acţiunii şi din recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 723 din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, motivul de nelegalitate nu a fost invocat de societatea comercială ca temei pentru desfiinţarea actului administrativ.
Instanţa a rejudecat în fond cauza, în limitele stabilite prin Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi independent de aceste motive, din motivarea actului administrativ supus controlului jurisdicţional reiese, fără echivoc, atât adresarea somaţiei publice pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3), art. 40 din Legea nr. 504/2002, cât şi faptul că postul de televiziune O.T.V. a fost sancţionat anterior cu amenda de 50.000.000 ROL, tot pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40.
Conformându-se îndrumării date prin Decizia de casare, curtea de apel a vizionat caseta ce conţine filmul documentar intitulat „Destinul mareşalului, cu precizarea „FILM INTERZIS".
Cu acest prilej s-a constatat că telespectatorilor nu li s-a oferit posibilitatea de a cunoaşte în ce constă interdicţia, când s-a luat Decizia respectivă, de cine şi pentru ce anume. Este indiscutabil, că omiţând să prezinte aceste informaţii, absolut necesare, radiodifuzorul şi-a manipulat publicul prin omisiune.
Totodată, s-au nesocotit dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 504/2002 care au prevăzut obligaţia radiodifuzorilor de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, precum şi de a favoriza liberă formare a ideilor.
În sfârşit, prezintă relevanţă şi împrejurarea că pentru nerespectarea normelor juridice precitate, pârâtul a adresat anterior reclamantei o somaţie publică, iar pentru violarea prevederilor art. 40, i-a aplicat sancţiunea amenzii în cuantum de 50.000.000 ROL.
Apreciind, aşadar, că hotărârea pronunţată în fond după casare este legală şi temeinică şi nu există în cauză motive de casare, de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1456 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 190/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
