ICCJ. Decizia nr. 331/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 331/2007
Dosar nr. 14333/1/2006
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 august 2000, reclamanta SC A.U.B. SA Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, S.N.A.I.B.B. SA, P.M.B. şi O.C.G.C. a municipiului Bucureşti, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună: anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M09 nr. 0733 emis la data de 4 aprilie 2000 de Ministerul Transporturilor în beneficiul S.N.A.I.B.B. SA pentru suprafaţa de 387.514,68 mp, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 89.830 mp, aflat în patrimoniul şi în folosinţa SC A.U.B. SA; constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul reclamantei a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 89.830 mp pe care le are în patrimoniu de la înfiinţare, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor de a le elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafaţa respectivă; obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul de a-i elibera reclamantei certificatul de atestare cerut şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Totodată, reclamanta a cerut, în baza dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea de urgenţă şi fără citarea părţilor a actului a cărui anulare parţială o solicită.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că deşi a solicitat pârâtului Ministerul Transportului, în baza dispoziţiilor HG nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 89.830 mp pe care le are în patrimoniu şi le foloseşte efectiv, fără întrerupere, de la înfiinţarea I.A.U. în anul 1964, (fiind succesoarea în drepturi a acestei întreprinderi) şi era cunoscut că suprafaţa de teren de 89.830 mp era disputată, împrejurare ce rezultă din minuta încheiată cu ocazia întâlnirii între reprezentanţii reclamantei şi cei ai R.A. A.B.B. SA, întâlnire organizată de Ministerul Transporturilor, prin D.S.T.A. totuşi, pârâtul Ministerul Transporturilor a eliberat certificatul a cărui anulare parţială s-a solicitat.
Procedându-se la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în beneficiul A.B.B. şi pentru terenul de 89.830 mp, în opinia reclamantei, i s-au vătămat grav drepturile asupra terenului pe care îl are efectiv şi neîntrerupt în patrimoniu de 36 de ani, perioadă în care nu s-au emis pretenţii pentru acest teren şi pentru care a plătit, constant, impozitul pentru terenul ocupat şi pentru construcţiile de pe acesta.
A mai arătat reclamanta că certificatul de atestare s-a eliberat pentru o suprafaţă de 387,5 ha, cu toate că A.B. iniţial a declarat că deţinea în administrare şi în patrimoniu numai 236 ha, fapt confirmat ca atare şi în preavizul nr. 536 din 19 iulie 1997 al C.L.M.B. – D.U.A.T., actul fiind emis fără ca în prealabil să se fi clarificat solicitarea sa privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de circa 9 ha aflat în administrare şi folosinţa sa. Aceasta arată reclamanta, în condiţiile în care chiar delegaţia R.A. A.B.B. SA susţine că terenul este proprietate publică.
În cauză s-au formulat mai multe întâmpinări.
Astfel, pârâta S.N.A.I.B.B. SA a formulat întâmpinare, solicitând pe de o parte, a se constata că cererea reclamantei nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar, pe de altă parte, că aceasta, este şi neîntemeiată întrucât reclamanta, spre deosebire de societatea pârâtă, nu a făcut dovada titlurilor deţinute asupra „terenurilor utilizate" din incinta aeroportului, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat este legal, fiind emis cu respectarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991.
De asemenea, în cauză a formulat întâmpinare şi Ministerul Transporturilor, solicitând respingerea acţiunii motivat de faptul că pârâta S.N.A.I.B.B. SA a făcut dovada că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de HG nr. 834/1991 (titlu şi documentaţie), iar terenurile cuprinse în certificat nu au aparţinut domeniului public al statului, ci domeniului privat al statului, nefiind cuprinse în suprafaţa respectivă infrastructurile de aeroport.
Cu privire la capătul de cerere referitor la prejudiciu pârâtul susţine că reclamanta nu a precizat în ce constă şi cuantumul acestuia şi nici nu a făcut dovada existenţei lui. Referitor la cererea de suspendare s-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a unei astfel de solicitări.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1761 din 18 decembrie 2000, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând, în esenţă, că din probele administrate nu rezultă că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
Prin Decizia nr. 1133 din 26 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1761/2000, a casat această sentinţă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea suplimentării probelor şi pentru a se proceda conform dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., cu referire expresă la evoluţia drepturilor celor două societăţi în raport cu succesiunea actelor normative aplicabile.
Rejudecând în fond pricina, după suplimentarea probatoriilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 489 din 10 martie 2004, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, obligând-o pe aceasta şi la plata cheltuielilor de judecată către S.N.A.I.B.B. SA.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, spre deosebire de pârâta S.N.A.I.B.B. SA care şi-a dovedit dreptul de administrare asupra terenului proprietate privată a statului până la emiterea HG nr. 524/1998, reclamanta nu şi-a dovedit dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, H.C.M. nr. 479/1964 şi HG nr. 1248/1990 nefăcând trimitere la vreun drept în sensul susţinut de reclamantă, nici măcar la unul de folosinţă. În ceea ce priveşte raportul de expertiză, instanţa de fond a reţinut că îl înlătură, cu excepţia părţii privind delimitarea suprafeţei.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea criteriilor nr. C/ 311 din 28 februarie 1992 emise de M.L.P.A.T. aceste criterii fiind îndeplinite însă de pârâta S.N.A.I.B.B. SA, titlul acesteia fiind preferabil.
Şi împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.U.B. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 10, art. 305, art. 312, art. 315 şi art. 212 alin. (1) C. proc. civ., HG nr. 834/1991, HG nr. 479/1964, Legea nr. 213/1998 şi Constituţia României.
În dezvoltarea motivelor de recurs, SC A.U. SA susţine că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut că pârâta nu îndeplinea condiţiile legale pentru a i se elibera certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat întrucât, pe de o parte, acesta se referă şi la terenuri ce aparţin domeniului public precum şi la terenul de 89.830 mp aflat în patrimoniul său. Pe de altă parte, arată recurenta, pârâta S.N.A.I.B.B. SA nu îndeplinea condiţiile legale prevăzute de HG nr. 834/1991.
Mai arată recurenta că deşi a devenit ope legis (Legea nr. 15/1990) proprietara terenului în suprafaţă de 89.830 mp pe care îl are în patrimoniu de la înfiinţare, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, totuşi, instanţa de fond nu a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990.
În opinia recurentei, instanţa de fond în mod greşit a menţinut concluziile raportului de expertiză doar în ceea ce priveşte delimitarea suprafeţelor, deşi obiectivele stabilite erau menite să clarifice probleme esenţiale legate de eliberarea certificatului atacat, iar dacă instanţa considera că nu e lămurită putea să dispună întregirea acesteia sau efectuarea unei alte expertize.
Totodată, arată recurenta, instanţa de fond a formulat considerente greşite şi referitor la înscrisurile în CF 8741, CF 15865 şi intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor prin transcrierea în CF nr. 8541.
Printr-un alt motiv de recurs se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere referitor la suspendarea actului administrativ atacat în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi nici la obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul de a-i elibera certificatul solicitat.
În plus, arată recurenta-reclamantă, instanţa de fond a omis să precizeze participarea pârâtei P.M.B. la dezbateri, deşi aceasta a fost legat citată şi a pus concluzii în şedinţa publică din data de 10 martie 2004, eroare care face inopozabilă hotărârea atacată faţă de această pârâtă.
Intimaţii – pârâţi S.N.A.I.B.B. SA şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu au formulat întâmpinări, ci doar concluzii scrise în care şi-auexprimat detaliat poziţia faţă de cererea de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004, a admis recursul declarat de SC A.U.B. SA împotriva sentinţei civile nr. 489 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a casat sentinţa atacată şi pe fond a admis în parte acţiunea reclamantei.
Prin aceeaşi decizie s-a anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de Ministerul Transporturilor pentru S.N.A.I.B.B. SA doar în ce priveşte terenul în suprafaţă de 89.830 mp şi a fost obligat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să emită pentru SC A.U.B. SA certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp teren.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare S.N.A.I.B.B. SA, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti.
Prin Decizia nr. 2224 din 4 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu majoritate, a admis contestaţiile în anulare formulate în cauză pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a anulat Decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fixat termen pentru judecarea recursului, cu opinia separată a unuia dintre membrii completului de judecată în sensul respingerii contestaţiilor în anulare.
Totodată, s-a reţinut, în opinia majoritară, că avându-se în vedere admiterea contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., examinarea celorlalte critici procedurale sau legate de fondul cauzei, nu se mai impune, acestea formând obiectul recursului a cărui examinare va fi reluată.
Cu ocazia rejudecării recursului, atât recurenta-reclamantă SC A.U.B. SA cât şi intimata-pârâtă S.N.A.I.B.B. A.V. SA, au formulat note şi concluzii scrise detaliate şi au depus la dosarul cauzei şi înscrisuri noi în completarea probatoriului.
Prin Decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu opinie majoritară, a fost admis recursul declarat de SC A.U.B. SA, prin administrator judiciar, a fost casată sentinţa civilă atacată şi, pe fond, admisă în parte, acţiunea reclamantei SC A.U.B. SA
A fost anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra bunurilor Seria M.09 nr. 0733 emis de Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului, la data de 4 aprilie 2000, în favoarea S.N.A.I.B.B. SA, numai pentru suprafaţa de 89.830 mp teren şi a fost obligat Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să emită pentru SC A.U.B. SA certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp teren.
În motivarea deciziei, s-a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, nu a reţinut situaţia de egalitate generată pentru cele două unităţi economice de stat atât prin hotărârea de înfiinţare cât şi prin actele cu caracter individual sau normativ referitoare la aviaţia civilă care au creat premise aplicării Legii nr. 15/1990.
S-a reţinut că, în mod nelegal a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat şi pentru terenul repartizat antecesoarei recurentei-reclamante prin actul de înfiinţare, situaţie menţinută nu doar până în decembrie 1989 ci şi ulterior.
S-a constatat că intimaţii nu au contestat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra construcţiilor vechi şi noi, ci doar asupra terenurilor, având însă şi cu privire la acestea o poziţie oscilantă.
A rezultat că recurenta-reclamantă a dovedit că îndeplinea condiţiile pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 89.830 mp, respectiv existenţa sa ca unitate economică de stat la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 şi ca societate comercială înfiinţată prin HG nr. 1248/1990, existenţa patrimoniului rezultat din actele de înfiinţare şi statut, existenţa obiectului său de activitate în vederea determinării terenului necesar realizării acestuia, prezentând şi documentaţia aferentă la data solicitării certificatului.
S-a formulat o cerere de completare a deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 şi prin Încheierea din 8 decembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 7935/2004 a fost admisă cererea, a fost completat dispozitivul deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006, în sensul că a fost admisă în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată şi au fost obligaţi intimaţii-pârâţi la plata sumei de 100.000 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată către SC A.U.B. SA.
Împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare S.N.A.I.B.B. A.V. SA.
Temeiul de drept invocat au fost dispoziţiile art. 317 pct. 2 şi art. 31 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi depuse motivele contestaţiei în anulare.
În conformitate cu art. 319 C. proc. civ., s-a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, cu fixarea unei cauţiuni.
Până la soluţionarea cererii de suspendare, în temeiul art. 3191 teza a II-a C. proc. civ., s-a solicitat ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în condiţiile art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., să se dispună suspendarea provizorie.
Prin Încheierea din 20 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 14333/1/2006, a fost suspendată provizoriu executarea deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la soluţionare, de către instanţa investită, a cererii de suspendare ce formează obiectul dosarului nr. 14333/1/2006.
SC A.U.B. SA a formulat cerere de revocare – revenire asupra măsurii suspendării executării deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 şi prin Încheierea din 11 decembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 14333/1/2006, a fost respinsă cererea ca inadmisibilă.
În motivele contestaţiei în anulare, depuse ulterior, se arată că:
- Decizia atacată a fost dată în parte de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, în sensul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de investirea instanţei de recurs făcută prin cererea de recurs şi cererea introductivă de instanţă.
Prin recursul declarat la 18 iunie 2004 s-a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului; constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul Aviaţiei Utilitare a dreptului de proprietate asupra terenului şi obligarea Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului la eliberarea în favoarea A.U. a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Investiţi pentru rejudecarea fondului conform art. 3041 C. proc. civ., se impunea ca judecătorii recursului să verifice, conform art. 158 şi 159 C. proc. civ., competenţa necesară examinării fiecăruia dintre capetele de cerere iar în raport de aceste date să determine instanţa competentă a se pronunţa asupra respectivelor cereri.
Capătul de cerere privind constatarea, recunoaşterea şi atestarea de către instanţă în beneficiul reclamantei-recurente a dreptului de proprietate asupra terenului, are un caracter principal, de sine stătător, iar celelalte capete de cerere au caracter accesoriu, iar instanţa de contencios administrativ, chiar dacă s-ar aprecia că acel capăt de cerere ar avea un caracter accesoriu, nu ar avea căderea să cerceteze o asemenea împrejurare, iar soluţia instanţei de fond, menţinută prin Decizia de recurs contestată, de a cerceta fondul unei asemenea cereri de constatare a dreptului de proprietate şi de a o respinge ca neîntemeiată, este nelegală.
La dosar a fost depusă întâmpinare, la data de 16 ianuarie 2006, dar pentru că nu au fost respectate dispoziţiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, s-a considerat că aceasta nu a fost depusă în termen.
Din oficiu, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre irevocabilă poate fi atacată, dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Din analiza acestui text rezultă că, pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare se impune ca hotărârea atacată să fie irevocabilă şi partea să nu fi putut invoca acest motiv pe calea apelului sau recursului, condiţii care trebuiesc îndeplinite cumulativ.
Dacă în privinţa primei condiţii nu pot fi ridicate probleme pentru că hotărârea atacată este una irevocabilă, în privinţa celei de-a doua condiţii se constată că nu este îndeplinită în cauză pentru că partea nu poate exercita contestaţia în anulare dacă ar fi putut să se plângă pe calea recursului.
Această condiţie de admisibilitate subliniază caracterul subsidiar al contestaţiei în anulare, pentru că nu se poate folosi o cale extraordinară de retractare dacă nu a folosit calea de atac de reformare, iar contestaţia în anulare nu se substituie recursului pentru că partea nu are opţiune între recurs şi contestaţia în anulare.
Din analiza probelor aflate la dosar rezultă că necompetenţa instanţei în privinţa capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate nu a fost invocată niciodată de contestator, chiar dacă litigiul a parcurs mai multe faze procesuale, dar nici de celelalte părţi sau din oficiu de instanţe.
Chiar contestatorul a mai formulat o contestaţie în anulare şi nici în aceasta nu a invocat necompetenţa materială a instanţei în soluţionarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului.
Nu poate fi reţinut nici argumentul că S.N.A.I.B.B. A.V. SA nu a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 489 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti pentru că nu avea interes şi că un eventual recurs ar fi fost respins ca atare, pentru că necompetenţa instanţei este un motiv de ordine publică şi dacă recursul ar fi fost motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu ar fi putut fi respins ca declarat de o parte care nu are interes.
Toate acestea dovedesc că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare şi, de aceea, va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.N.A.I.B.B. A.V. SA împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 384/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
