ICCJ. Decizia nr. 2019/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2019/2007
Dosar nr. 4863/33/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 26 din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.V.G.; a dispus anularea Hotărârii nr. 20378 din 9 august 2006 emisă de pârâta C.J.P.C.; a obligat pârâta să recunoască şi să-i achite reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 06 septembrie 1940 – 06 martie 1945, începând cu data de 01 aprilie 2006.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut, în esenţă, că din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că reclamantul împreună cu părinţii săi, cadre didactice la şcoala din localitatea Poiana, au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu în Cluj – Napoca, din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, susţinând că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice, în condiţiile în care localitatea de domiciliu nu se afla sub ocupaţie străină.
A mai susţinut recurenta că declaraţiile de martori sunt dovezi conform legii dar, în mod logic, numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile enumerate.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
În speţă, reclamantul a făcut dovada încadrării în prevederile Legii nr. 189/2000 prin declaraţiile martorilor G.G. şi G.E.V.
Astfel fiind, sentinţa Instanţei de Fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 26 din 18 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2015/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2023/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
