ICCJ. Decizia nr. 2078/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2078/2007
Dosar nr. 5690/2/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de Instanţă înregistrată la 1 iunie 2006 reclamantul Ş.S. în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat Instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat Guvernul României:
1) să emită o hotărâre prin care să abroge HG nr. 671 din 5 mai 2004 privind numirea unui consul general;
2) să emită o hotărâre prin care să abroge centralizat toate hotărârile sale de numire a unor consuli generali la Consulatele Generale ale României, care au fost rechemaţi în ţară;
3) să retragă actuala Notă de fundamentare şi să dispună Ministrului Afacerilor Externe refacerea ei, în funcţie de actualul conţinut al HG nr. 330 din 16 martie 2006;
4) să nu mai accepte înserarea în expunerea de motive, ca temei legal, a unor acte normative care nu au relevanţă pentru subiect.
5) obligarea Guvernului să plătească o penalitate de 100.000 RON, în favoarea Bugetului de Stat, pentru nerespectarea, cu vinovăţie, a legii;
6) obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de 1 RON, în favoarea reclamantului, sumă inferioară chiar şi prezentei trimiteri poştale.
În drept, acţiunea reclamantului se întemeiază pe art. 63 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că a adresat Guvernului României o petiţie privind nerespectarea de către Executiv a normelor de tehnică legislativă, rămasă însă fără răspuns.
Reclamantul mai arată şi că precedentul nelegal se constituie din februarie 1992, când incidente erau prevederile Decretului nr. 16/1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de acte normative, publicat în B. Of. Partea I, nr. 14 din 13 februarie 1976 şi a fost şi astăzi menţinut deşi din martie 2000, odată cu apariţia Legii nr. 27 din 27 martie 2000 nu mai exista nici un motiv de nerespectare a legii.
În plus de acestea se susţine că între Nota de fundamentare a HG nr. 330 din 16 martie 2006 publicată pe site-ul Guvernului şi conţinutul hotărârii sunt diferenţe de fond, Ministrul Afacerilor Externe nu se referă la rechemarea consulului general OG, ci numai la numirea Consulului general M.D., astfel că, se impunea o nouă Notă de fundamentare.
Prin sentinţa civilă nr. 3510 din 11 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului S.Ş., a admis cererea de intervenţie a M.A.E., formulată în interesul pârâtului Guvernul României.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că în ceea ce priveşte capătul de sesizare 1 şi 2 întemeiate pe prevederile art. 63 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 24/2000.
Normele cuprinse în dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prin conţinutul lor nu au caracter imperativ, ci au caracter de recomandare permisiv, aplicarea lor fiind lăsată la latitudinea celor cărora li se adresează de a adopta o anume conduită.
Prin urmare, rechemare de la post la încheierea misiunii nu are semnificaţia unei abrogări a actului administrativ de numire pe funcţie, deoarece efectele acestuia încetează prin scurgerea perioadei de timp, echivalentă cu durata misiunii în străinătate, HG privind numirile pe funcţie a unor consuli generali rechemaţi, având prin obiectul reglementării, o aplicare limitată în timp, consacrată legislativ prin art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
În ce priveşte capătul 3 de sesizare privind obligarea Guvernului să retragă actuala Notă de fundamentare şi să se dispună în obligaţia M.A.E. refacerea ei, în raport de actualul conţinut al HG nr. 330 din 16 martie 2006, Curtea a respins şi acest capăt de sesizarea ca neîntemeiat, în vedere că trimiterea la Legea nr. 37/1991 privind înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare nu-l vatămă pe reclamant în interesul său dimpotrivă trimiterea făcută intrând în sfera de cuprindere a soluţiei preconizate.
Instanţa a respins ca nedovedite susţinerile reclamantului privind capătul 4 de cerere, potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., întrucât în sensul dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, expunerea de motive este diferită de Nota de fundamentare anexată de reclamant la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte capătul 5 şi 6 din cerere prin care s-a solicitat obligarea Guvernului la plata unei penalităţi de 100.000 RON, în favoarea bugetului de stat pentru nerespectarea cu vinovăţie a legii şi obligarea Guvernului la plata unei penalităţi de 1 leu în favoarea reclamantului, Instanţa a apreciat nefondate cererile faţă de argumentele expuse şi, faţă de împrejurarea că temeiul de drept al solicitării este art. 998 C. civ. şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că cererea în despăgubire, reprezintă o cerere accesorie în raport de cererile principale respinse de Instanţă ca neîntemeiate, prin prezenta acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.Ş., criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât, Curtea de Apel a pronunţat-o cu greşita aplicare a legii şi fără să ţină seama de probele administrate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului vizavi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Instanţa fondului a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de recurenta - reclamantă apreciind că susţinerile acestuia sunt nedovedite pentru toate aspectele de cerere, iar privitor la cererea de despăgubire a fost şi aceasta respinsă întrucât este o cerere accesorie care urmează soarta cererii principale.
Desigur, în raport de obiectul acţiunii iniţiale, în mod corect aceasta a fost respinsă, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că Instanţa Curţii de Apel ar fi trebuit să se pronunţe pe lipsa de interes a recurentului - reclamant şi nu pe fondul pricinii.
Având în vedere solicitările recurentului faţă de intimatul - pârât, acesta fără dubiu nu are interes în promovarea unei astfel de cereri. Interesul este cel care conferă calitatea de parte într-un litigiu, iar lipsa lui conduce la concluzia că acolo unde nu este interes, nu poate fi nici acţiune în justiţie.
Exerciţiul acţiunii în justiţie cere o justificare deosebită care nu costă nici în interes material sau moral, nici în interesul de a invoca acest drept, ci în interesul de a-l invoca şi urmări pe o cale formală care duce la punerea în funcţiune a organelor jurisdicţionale.
Aşa fiind, prin impunerea acestei condiţii, a interesului, se urmăreşte nu doar evitarea unor litigii lipsite de utilitate pentru reclamant, dar şi o anume menajare a timpului magistratului şi a finanţelor statului.
Această condiţie este necesară nu doar în momentul formulării acţiunii, ci pe tot parcursul litigiului, şi trebuie dovedită ori de câte ori nu numai reclamantul ci oricare dintre participanţii la judecată apelează la acţiune.
Instanţa Curţii de Apel înainte de a se pronunţa pe fondul pricinii, în raport de obiectul acţiunii, trebuia să invoce această excepţie, a lipsei de interes, şi apoi odată dovedită să respingă cererea însă pe această excepţie.
Este fără putinţă de tăgadă că recurentul - reclamant nu are interes în promovarea acţiunii, nu este lezat într-un drept al său protejat de Legea nr. 554/2004, şi prin urmare întreaga lui cerere este lipsită de interes şi nu neîntemeiată, ci doar inadmisibilă.
Cu aceste considerentele de care am făcut mai sus vorbire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca temeinică şi legală sentinţa atacată, bineînţeles cu motivarea din această decizie pe care au dezvoltat-o în cele precizate.
Aşa fiind, se va respinge recursul declarat de S.Ş. ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 3510 din 11 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2080/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
