ICCJ. Decizia nr. 2081/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2081/2007
Dosar nr. 35206/2/2005
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1608 din 28 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, excepţia lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârâţi. A respins acţiunea formulată de reclamanta SC D.A. SRL Bucureşti, ca tardiv formulată. A obligat recurenta la plata sumei de 32.130 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC M.I.E. SRL.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că în speţă, se solicită anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de M.I. la data de 29 decembrie 1994, în privinţa suprafeţei de 12.329 mp teren situat în Bucureşti.
Reclamanta a introdus acţiunea în anulare după trecerea unui interval de peste 10 ani de la emiterea actului administrativ individual contestat, şi anume 07 noiembrie 2005.
Întrucât problema de drept ce se impune a fi clasificată se referă la situaţia dacă terţii pot ataca actul administrativ individual indiferent de timpul scurs de la data emiterii actului, dar într-un termen de 6 luni de la data luării la cunoştinţă, pe orice cale de existenţă a actului, se reţine că din interpretarea sistematică a celor două texte de lege anterior menţionate, art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual poate să adreseze emitentului actului reclamaţia administrativă în termen de 6 luni de la emiterea actului şi poate introduce acţiune în anulare, pentru motive temeinice cu depăşirea termenului de 6 luni, în maxim un an de la data emiterii actului administrativ.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că reclamant a depus cererea de chemare în judecată după expirarea dreptului de proprietate contestat, astfel că excepţia invocată de pârâţii M.E.C. şi SC M.I.E. SRL Bucureşti este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa acţiunii ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC D.A. SRL Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât Instanţa de Fond a pronunţat-o cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a arătat faptul că în mod eronat prima Instanţă a interpretat textele de lege invocate, iar soluţia pronunţată este vădit netemeinică şi esenţial nelegală.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele şi lucrărilor dosarului, faţă de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia referitoare la procedura prealabilă, cu motivarea că reclamanta are acces la justiţie chiar dacă a depăşit termenul în care s-a adresat autorităţii administrative, întrucât faţă de actul în litigiu competenţa privind anularea acestuia revine Instanţei de judecată competentă. Certificatele de atestare a dreptului de proprietate eliberate şi transcrise conform legii nu mai intră în categoria actelor administrative care mai pot fi revocate de autoritatea emitentă, întrucât au intrat în circuitul civil şi deci au produs efecte juridice.
Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că Instanţa Curţii de Apel a procedat corect când a admis-o, întrucât conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, sunt prevăzute expres termenele în care se pot intenta acţiunile în justiţie, alin. (2) dispunând că aceste termene de 6 luni, nu pot fi mai îndelungate de 1 an de la data emiterii actului.
Din probele aflate la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă că actul în litigiu, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis de M.I. în 29 decembrie 1994, iar recurenta a formulat acţiune în justiţie la peste 10 ani de la emiterea acestuia, respectiv la 7 noiembrie 2005.
De necontestat este şi faptul că recurenta nu a făcut nici un fel de probe pe acest aspect pentru a face dovada că în acest interval de timp nu a cunoscut de existenţa actului, doar în recurs a precizat, fără vreun fundament de fapt ori de drept, că a aflat abia în 2005. Această susţinere nu poate fi avută în vedere de Instanţa Supremă, întrucât nu are suport real şi legal.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC D.A. SRL Bucureşti, ca nefundat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 1608 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 16.065 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC M.I.E. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2080/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2082/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
