ICCJ. Decizia nr. 2091/2007. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2091/2007
Dosar nr. 9513/2/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3127 din 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamanta SC P.A.B.A. SRL prin care aceasta a chemat în judecată pe pârâta C.S.A. solicitând anularea Decizie de sancţionare nr. 113356 din 30 august 2006, iar în subsidiar a solicitat, ca în măsura în care Instanţa va constatat că reclamanta, totuşi, are o culpă în netransmiterea în termen a situaţiei financiare, să se dispună înlocuirea amenzii cu avertisment scris.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că la termenul de judecată din 27 noiembrie 2006 Curtea a invocat din oficiu excepţia netimbrării acţiunii. Reclamanta prin apărător a solicitat respingerea excepţiei, întrucât societatea nu i-a comunicat că a fost citată cu menţiunea timbrării.
Astfel, având în vedere că reclamanta a fost citată pentru termenul de judecată de la 27 noiembrie 2006 cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru de 4 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei, însă această parte nu s-a conformat dispoziţiilor Instanţei, fiind incidente în cauză, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC P.A.B.A. SRL, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 3127/2006 a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de recurenta - reclamantă întrucât astfel cum corect a reţinut prima Instanţă, deşi reclamanta a fost citată cu această menţiune, nu s-a conformat dispoziţiilor Instanţei.
Cum timbrajul este o chestiune prealabilă, care primează tuturor celorlalte incidente procedurale, în raport de prevederile art. 20 Legea nr. 146/1997 şi art. 9 OG 32/1995, Curtea de Apel a anulat corect acţiunea ca fiind netimbrată.
Faptul că recurenta - reclamantă a invocat în motivele de recurs o împrejurare străină dispoziţiilor legii pentru care nu a putut achita timbrajul, nu este de natură să conducă Instanţa supremă la altă concluzie, favorabilă acesteia.
Citaţia cu menţiunea obligativităţii achitării taxei de timbru se află anexată la dosarul de fond, partea a primit-o şi deci trebuia să se conformeze dispoziţiilor Legii 146/1997.
Neprocedând în acest mod a încălcat prevederile legale şi a fost sancţionată de Instanţa de Fond în mod corect.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, va respinge recursul declarat de SC P.A.B.A. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.A.B.A. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3127 din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2090/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2094/2007. Contencios. Anulare act... → |
---|