ICCJ. Decizia nr. 2115/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2115/2007
Dosar nr. 2633/59/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC R.G. SRL a chemat în judecată pe pârâţii M.F.P. – D.G.S.C., A.N.A.F. şi D.G.F.P.A. solicitând:
- anularea deciziei care se va emite pe fondul cauzei de către M.F.P.;
- anularea Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la 27 decembrie 2005, înregistrat sub nr. 9947 din 28 decembrie 2005, acte emise de A.C.F. din cadrul A.N.A.F - D.G.F.P.A.;
- exonerarea de la plata către bugetul statului a sumei de 657.933 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere şi impozit pe profit, împreună cu majorări dobânzi şi penalităţi de întârziere;
- suspendarea executării deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală anterior indicate, până la pronunţarea Instanţei de Fond, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta apreciază că în speţă sunt incidente prevederile legale sus indicate, datorită faptului că până la data formulării acţiunii nu a primit nici un răspuns la contestaţia administrativă. S-a mai arătat, totodată, de către reclamantă că eventuala executare a actelor administrative contestate este de natură să îi provoace atât o pagubă iminentă însemnată de ordin material, cât şi un prejudiciu de imagine considerabil, faţă de colaboratorii şi partenerii săi de afaceri, fapt ce poate avea ca rezultat chiar intrarea societăţii în încetare de plăţi.
Prin încheierea dată în Şedinţa publică din 13 decembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005, emisă de pârâta D.G.F.P.A. şi a Deciziei nr. 175 din 21 septembrie 2006, emisă de pârâta A.N.A.F. privind obligarea reclamantei de a plăti suma de 560.722 lei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 2633/CA/2006 al acestei Instanţe.
Referitor la această cerere de suspendare, justificată pe prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Instanţa a constatat că sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse de acest text de lege, după cum urmează:
Cazul bine justificat este reprezentat de întinderea impunerii fiscale stabilite de pârâţi la suma de 560.722 lei, ca efect al admiterii în parte a contestaţiei în cadrul procedurii administrative prealabile, prin Decizia nr. 175 din 21 septembrie 2006 emisă de pârâta A.N.A.F.
În optica Instanţei, reducerea impunerii iniţiale de la valoarea de 657.933 lei la 560.722 lei generează îndoieli în privinţa legalităţii calculării acestei impuneri.
Totodată, Instanţa a mai constatat că iminenţa producerii prejudiciului este determinată de caracterul executoriu al actelor de creanţă fiscală, urmare a ajungerii lor la scadenţă.
În plus, s-a concluzionat de către Curte că executarea creanţei din litigiu ar produce grave prejudicii reclamantei, ca societate comercială, în raporturile comerciale cu partenerii de afaceri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, D.G.F.P.A., în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii pronunţate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative fiscale atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ, recurenta a invocat excepţia puterii de lucru judecat faţă de existenţa Deciziei civile nr. 3629 din 26 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul declarat de D.G.F.P.A., în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. şi s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Se consideră că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 1201 C. civ., deoarece există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.
Pe fondul cererii de suspendare, recurenta a apreciat că această operaţiune de întrerupere vremelnică a efectelor actelor administrative apare ca o situaţie de excepţie, în materie fiind specific principiul executării din oficiu, ca urmare a faptului că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi pe prezumţia de veridicitate.
În opinia recurentei, atât cazul bine justificat, cât şi paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ, trebuie să fie indicate în concret şi probate cu înscrisuri de către reclamantă. Din cuprinsul acestora trebuie să rezulte că situaţia în care se află societatea reprezintă un caz bine justificat şi că, raportat la cifra de afaceri, la profitul obţinut, la situaţia debitelor calculate, plata unor sume de bani i-ar crea o pagubă iminentă.
Recurenta consideră că intimata - reclamantă nu a probat îndeplinirea condiţiilor mai sus amintite.
Prin întâmpinarea formulată în cauză şi prin precizarea adusă acesteia, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri de către intimata - reclamantă.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În primul rând, trebuie menţionat faptul că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în cadrul motivelor de recurs este nefondată, întrucât nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 1201 C. civ. Mai precis, nu există identitate de obiect şi de cauză. Astfel, prin încheierea recurată în prezenta cauză s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 emisă de pârâta D.G.F.P.A. şi a Deciziei nr. 175 din 21 septembrie 2006 emisă de pârâta A.N.A.F. privind obligarea reclamantei de a plăti suma de 560.722 lei, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 2633/CA/2006 al acestei Instanţe. Prin Decizia nr. 3629 din 26 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de D.G.F.P.A., în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F., s-a modificat încheierea din data de 5 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect Decizia fiscală de impunere nr. 9948 din 28 decembrie 2005 privind obligarea reclamantei de a achita suma de 657.933 lei. Prin urmare, este evident faptul că cele două acţiuni au avut pretenţii concrete diferite, precum şi temeiuri juridice diferite.
Al doilea motiv de recurs este fondat.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poată să ceară Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea Instanţei de Fond.
Definiţia legală a sintagmei de pagubă iminentă este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată Instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest caz, Instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii de fond.
În speţa de faţă, Înalta Curte consideră că nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Intimata - reclamantă a susţinut că există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare o solicită, depunând în acest sens în faza recursului un raport de expertiză contabilă cu privire la fondul cauzei.
Instanţa de control judiciar apreciază că în speţă nu există un caz bine justificat: nu se poate antama fondul cauzei prin analizarea raportului de expertiză contabilă invocat de intimata - reclamantă.
Pe de altă parte, aşa cum în mod corect a susţinut şi recurenta - pârâtă, în cauză nu s-au administrat dovezi de către societate cu privire la iminenţa producerii unei pagube. Astfel, nu pot fi primite simplele afirmaţii ale reclamantei privind faptul că eventuala executare a actelor administrative contestate este de natură să îi provoace atât o pagubă iminentă însemnată de ordin material, cât şi un prejudiciu de imagine considerabil, faţă de colaboratorii şi partenerii săi de afaceri, în lipsa unor probe cu privire la cifra de afaceri, la profitul obţinut, la situaţia debitelor calculate, în raport de care plata unor sume de bani i-ar crea o pagubă iminentă.
În plus, nu se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ care nu este susceptibil de executare silită, în speţă fiind vorba de Decizia nr. 175/2006 emisă de A.N.A.F. prin care s-a respins contestaţia intimatei - reclamante pentru suma de 560.722 lei.
Prin urmare, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa încheierea atacată iar, pe fond, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P.A. în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F. împotriva încheierii din 13 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2633/59/2006.
Casează încheierea recurată şi pe fond respinge cererea de suspendare formulată de SC R.G. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2107/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2118/2007. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
