ICCJ. Decizia nr. 2124/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2124/2007
Dosar nr. 15137/1/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta SC B.U.R. SA Reghin a solicitat Instanţei, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., să dispună anularea Deciziei nr. 316 din 20 mai 2002 emisă de M.F.P. – Direcţia generală de soluţionare contestaţiilor, anularea în totalitate a actelor constatatoare din 27 martie 2002 întocmite de D.R.V.B. – S.S.L.F.V. şi exonerarea de la plata sumei de 31.231.153.935 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că SC B.M.C. SA, care a fost absorbită de reclamantă, se bucura de scutire de T.V.A., întrucât la majorarea capitalului său social a participat o societate străină, B.H.L. din S.U.A., cu aport în numerar, 8.000.000 dolari S.U.A., fiind înregistrată ca instituţie străină la A.R.D. la 13 decembrie 1996 şi că bunurile importate au fost achitate din acest aport, acestea devenind, prin subrogaţie reală, parte a capitalului social, fiind astfel scutite de la plata T.V.A., potrivit art. 6 din OG nr. 3/1992, astfel că nu sunt datorate nici penalităţile de întârziere, întrucât societatea nu a fost încunoştinţată despre această obligaţie de plată, conform art. 61 alin. (3) C. vam.
Prin sentinţa nr. 29/2003, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis acţiunea şi a dispus anularea Deciziei nr. 316/2002, precum şi actele constatatoare, exonerând reclamanta de la plata sumei datorate.
Prin Decizia nr. 7030 din 21 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de D.G.F.P.M. şi D.R.V.B., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei Instanţe, reţinând, în esenţă, că, deşi Instanţa nu a fost investită cu anularea adreselor, devenite titluri executorii, exonerarea de la plata majorărilor de întârziere, cuprinde practic şi desfiinţarea implicită a acestor titluri executorii. Totodată, s-a reţinut că Instanţa de Fond a dispus anularea sumei de 31.231.153.935 lei, fără a indica argumentele pentru care a procedat în acest fel şi că Instanţa trebuia să stabilească clar cadrul procesual, obiectul acţiunii, iar cu privire la majorările de întârziere trebuia să clarifice dacă cuantumul acestora este prevăzut în actele constatatoare a căror anulare s-a solicitat sau, separat, după cum susţin recurenţii, prin titlurile executorii. A mai apreciat Înalta Curte că se impune efectuarea unei expertize contabile.
Rejudecând cauza în fond, prin sentinţa civilă nr. 116 din 29 septembrie 2006, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei SC B.U.R. SA, formulată în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi D.R.V.B.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit procesului - verbal al adunării generale extraordinare a acţionarilor SC B.M.C. SA din 27 august 1996, s-a hotărât majorarea capitalului social prin emiterea a 200.000 acţiuni nominative, de la 15.384.153.060 lei la 23.547.153.060 lei, reprezentând 576.924 acţiuni nominative la valoarea de câte 40.815 lei fiecare, prin participarea la această majorare a investitorului străin B.H.L. din S.U.A., care astfel a devenit acţionar al societăţii şi, implicit beneficiarul a 80.000 de acţiuni nominative, prin cesiune.
În raport cu prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 35/1991 aportul societăţii străine este o investiţie străină, însă, în privinţa facilităţilor de care ar trebui să beneficieze reclamanta sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din aceeaşi lege.
În acest sens, Instanţa a făcut distincţie între perioadele în care societatea a realizat importuri, reţinând că importurile realizate în perioada 11 septembrie – 31 decembrie 1997 intră sub incidenţa art. 6 din OG nr. 3/1992, modificat prin OG nr. 34/1997 şi nu se bucură de scutire de la plata T.V.A. În privinţa importurilor realizate în perioada 23 decembrie 1998 – 22 ianuarie 2001, a reţinut Curtea de Apel, că nici acestea nu sunt scutite de la plata T.V.A., aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor OG nr. 92/1997 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 94/1998, ale art. 12 din Legea nr. 35/1991, ale OUG nr. 31/1997 şi ale OUG nr. 17/2000.
În concluzie, Instanţa a reţinut că actele atacate, emise de M.F.P. – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi de D.R.V.B. sunt legale.
În ceea ce priveşte cuantumul sumelor datorate, în raport cu concluziile raportului de expertiză care au reţinut sume mai mari decât cele stabilite de organele fiscale, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate înrăutăţi situaţia reclamantei.
A mai reţinut Instanţa că, întrucât reclamanta nu a înţeles să solicite şi anularea actelor constatatoare din 27 martie 2002, prin care au fost stabilite majorări de întârziere în sarcina societăţii, nu se poate pronunţa asupra acestora.
Împotriva sentinţei civile nr. 116 din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs SC B.U.R. SA, criticând-o pentru aplicarea greşită a legii, întrucât în urma subrogaţiei reale cu titlu universal ce a avut loc cu ocazia achitării importurilor efectuate, intră sumele de bani cu care s-a plătit contravaloarea bunurilor importate, bunurile ce au devenit parte din capitalul social al SC B.M.C. SA.
Susţine recurenta că această operaţiune este o subrogaţie cu titlu universal între două categorii de valori, astfel că se impune scutirea de plata T.V.A. în temeiul art. 6 pct. B, lit. f) din OG nr. 3/1992 modificat prin art. 1 al OG nr. 34/1997 coroborat cu art. 6 pct. A, lit. k)7 din OG nr. 3/1992, motiv pentru care în mod eronat printr-o interpretare greşită a legii, Instanţa de judecată a considerat că aceste bunuri nu privesc bunuri aduse ca aport la capitalul social.
Nefiind datorată plata T.V.A., nici penalităţile de întârziere nu au temei legal.
Utilajele importate fiind scutite şi nu exceptate de la plata taxelor vamale nu se încadrează în restricţia impusă de prevederile OG nr. 34/1997 astfel că pentru cele 18 importuri nu s-ar datora T.V.A.
În ceea ce priveşte cel de-al nouăsprezecelea import, nu se datora T.V.A. întrucât era exceptat de la plata taxelor vamale şi de la T.V.A. prin apariţia OG nr. 92/1997, conform dispoziţiilor art. 25, pct. D lit. b) din OG nr. 3/1992 republicată, coroborate cu art. 61 alin. (3) şi alin. (5) C. vam., în situaţia în care organul de control ar fi considerat incorectă încadrarea iniţială în regimul tarifar, ar fi trebuit să comunice acest fapt prin adresă oficială, iar societatea avea obligaţia de a achita T.V.A. în termen de 7 zile de la comunicare.
În mod greşit s-a reţinut că reclamanta nu a solicitat şi anularea actelor de constatare 27 martie 2002 şi din 27 februarie 2002, cerere ce a fost formulată prin precizarea la acţiune.
În recurs, intimatele D.R.V.B., D.G.F.P.M. care au solicitat respingerea recursului, întrucât organul de control şi Instanţa de Fond au interpretat şi aplicat corect prevederile legale, având în vedere că importurile au fost achitate din aportul în numerar al investitorului străin şi deşi erau exceptate de la plata taxelor vamale, nu erau scutite şi de plata T.V.A. - ului. În ceea ce priveşte calculul majorărilor de întârziere, acestea au fost stabilite pentru că obligaţia plăţii T.V.A. a luat naştere de la data prevăzută de art. 11 din OG nr. 3/1992, fiind o măsură accesorie în raport cu debitul. Deoarece în sarcina societăţii a fost stabilit ca datorat debit de natura T.V.A., recurenta datorează şi majorări de întârziere aferente.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., se constată următoarele:
Motivul de recurs ce vizează incidenţa scutirilor de plata T.V.A. prin efectul subrogaţiei reale nu poate fi reţinut întrucât importurile efectuate în perioada 11 septembrie – 31 decembrie 1997 nu privesc bunuri aduse ca aport la capitalul social.
Aceste importuri erau supuse regimului juridic prevăzut de art. 6 din OG nr. 3/1992 modificat prin OG nr. 34/1997, respectiv nu se bucurau de scutire de plata T.V.A.
Astfel, potrivit procesului - verbal al adunării generale extraordinare a acţiunilor SC B.M.C. SA din 27 august 2006 a intervenit majorarea capitalului social prin participarea la această majorare a investitorului străin B.H.L. din S.U.A., care a devenit acţionarul societăţii cu 80.000 acţiuni nominative prin cesiune. În şedinţa A.G.A. din această dată nu s-a luat o hotărâre de efectuare a importurilor de bunuri din aportul în numerar al investitorului străin.
În cauză, nu se aplică prevederile art. 6 pct. B. lit. f) din OG nr. 3/1992, cum susţine recurenta, întrucât este vorba de un aport în numerar la capitalul social din care au fost achitate bunurile importate.
Astfel nu se confundă operaţiunea de import de bunuri achitate din aportul în numerar la capitalul social cu aportul în natură pentru constituirea sau majorarea capitalului social.
Operaţiunile de achiziţionare a unor bunuri ce vor intra în capitalul social al societăţii comerciale intră în sfera de aplicare a T.V.A.
În ce priveşte importul efectuat în perioada 23 decembrie 1998 – 22 ianuarie 2001, în mod corect prima Instanţă a avut în vedere că prin HG nr. 94/1998 s-a admis modificările art. 15 din OUG nr. 32/1997, iar facilităţile în derulare sunt cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 35/1991 pentru aportul de capital străin în numerar pentru capitalul subscris până la intrarea în vigoare a OUG nr. 31/1997. În raport de aceste prevederi, recurenta nu beneficia de regimul juridic al scutirii de plata T.V.A.
Majorările de întârziere stabilite în baza art. 34 din OG nr. 3/1992 reprezintă măsura accesorie datorată pentru „neplata integrală sau a unei diferenţe din T.V.A. în termenul stabilit".
În raport de prevederile art. 141 pct. 2 şi art. 158 din Legea nr. 141/1997, debitorul datoriei vamale este titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate, iar obligaţia privind plata datoriei vamale revine titularului de operaţiune.
S-a reţinut în sarcina recurentei că nu a respectat prevederile pct. 3 art. 25 lit. b) din OG nr. 34/1997, pentru a calcula şi achita T.V.A. aferent bunurilor din import definitiv la organul vamal.
În conformitate cu art. 34 din OG nr. 3/1992 recurenta datorează majorări de întârziere conform titlului de creanţă prin care s-a constatat şi individualizat suma de plată, iar calculul majorărilor de întârziere se face din ziua imediat următoare expirării termenului legal de plată, conform art. 141 din Legea nr. 141/1997 şi art. 11 lit. a) din OG nr. 3/1992.
La dosar s-au depus actele de schimbare a denumirii societăţii recurente în SC H.R. SA, din 19 martie 2007, înregistrate la O.R.C. din 22 martie 2007.
Pentru aceste considerente, criticile de nelegalitate formulate de recurentă conform art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate şi în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.U.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 116 din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2120/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2125/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
