ICCJ. Decizia nr. 2141/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2141/2007
Dosar nr. 2360/59/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 247/ P.I. din 5 septembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Ghiroda, Judeţul Timiş în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. şi D.G.F.P.T., a anulat Decizia nr. 182 din 07 octombrie 2005 emisă de A.N.A.F., Decizia D.G.F.P.T. de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de Inspecţia fiscală nr. 3187 din 18 mai 2005 întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală, precum şi Decizia de rambursare a T.V.A. emisă de aceeaşi pârâtă la data de 02 iunie 2005. Totodată, Curtea de Apel a obligat A.N.A.F. să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei împotriva deciziilor de impunere şi de rambursare susmenţionate.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiune, reclamanta SC M. SRL Ghiroda a solicitat anularea Deciziei nr. 182 din 07 octombrie 2005 emisă de pârâta A.N.A.F. în soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. 3187 din 18 mai 2005, referitoare la T.V.A. nedeductibilă în sumă de 680.866 RON, emisă de pârâta D.G.F.P.T. precum şi anularea deciziei de rambursare dată de aceeaşi pârâtă, necomunicată. Totodată, reclamanta a mai solicitat obligarea A.N.A.F. să se pronunţe asupra fondului contestaţiei sale.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că s-a adresat organului fiscal teritorial pentru rambursarea soldului sumei negative a T.V.A. în cuantum de 680.866 RON şi, drept urmare, s-a procedat la verificarea actelor justificative, materializată în raportul de inspecţie fiscală încheiat la 17 mai 2005 şi înregistrat la D.G.F.P.T. sub nr. 3187 din 18 mai 2005. Concluzia raportului a fost că societatea nu are drept de deducere de T.V.A., emiţându-se în acest sens decizie de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 3187 din 18 mai 2005, acte pe care recurenta le consideră nelegale şi netemeinice.
Împotriva celor două acte susmenţionate, în temeiul art. 175 şi următoarele C. proCod Fiscal, reclamanta a formulat contestaţie la A.N.A.F., care, prin Decizia nr. 182 din 07 octombrie 2005 a desfiinţat Decizia de impunere nr. 3187 din 18 mai 2005, cu dispoziţia ca organele de specialitate să procedeze la emiterea unei decizii de rambursare în locul deciziei de impunere şi cu motivarea că titlul de creanţă în speţă este Decizia de rambursare, conform Metodologiei aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 338/2004 şi dispoziţiilor art. 182 alin. (5) din C. proCod Fiscal
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P.T. a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că la data de 02 iunie 2005 a emis o decizie prin care nu s-a aprobat rambursarea sumei de 680.866 RON către reclamantă şi susţine că societatea nu trebuia să atace Decizia de impunere, ci, în condiţiile C. proCod Fiscal, să formuleze contestaţie împotriva acestui nou act emis de D.G.F.P.
Curtea de Apel a reţinut că A.N.A.F. a soluţionat contestaţia reclamantei în limitele dispoziţiilor art. 186 C. proCod Fiscal, prin desfiinţarea actului administrativ contestat şi obligarea emiterii unui nou act administrativ fiscal care să ţină seama strict de considerentele deciziei de soluţionare, reţinându-se că organele de inspecţie fiscală au emis greşit Decizia de impunere în loc să emită Decizia de rambursare, aşa cum prevede Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 338/2004 şi, de aceea, contestaţia nu poate fi soluţionată pe fond.
Instanţa de Fond a reţinut că, faţă de prevederile art. 85 lit. a) (actualmente art. 86) C. proCod Fiscal, Decizia 182 din 07 octombrie 2005 apare ca fiind de un formalism excesiv. În acest sens, a mai reţinut Curtea de Apel că, prin aducerea la îndeplinire a dispozitivului Deciziei nr. 182 din 07 octombrie 2005, Decizia de rambursare care urma să fie emisă trebuia să respecte strict considerentele deciziei emise în soluţionarea contestaţiei, potrivit prevederilor art. 186 C. proCod Fiscal, prin aceasta A.N.A.F. pronunţându-se implicit asupra fondului cererii. În realitate, înaintea pronunţării Deciziei nr. 182 din 7 octombrie 2005, noul act administrativ, Decizia de rambursare a T.V.A. a şi fost emisă la data de 02 iunie 2005. Această decizie a fost depusă în prezenta cauză ca probă, pentru susţinerea faptului că acţiunea ar fi rămas fără obiect.
Faţă de aspectele arătate, în consecinţă, Curtea de Apel a reţinut că Decizia de impunere şi Decizia de rambursare prezintă identitate şi că, în mod greşit, D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. nu s-a pronunţat pe fondul cererii contestatoarei.
Împotriva sentinţei civile nr. 247/ P.I. din 5 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs D.G.F.P.T. în numele M.F.P. – A.N.A.F., solicitând modificarea sentinţei şi, în principal, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Recurenta arată într-un prim motiv de recurs, că Decizia de rambursare a T.V.A. emisă de D.G.F.P.T. la 2 iunie 2005 nu a fost atacată de intimată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 176 pct. 1 din OG nr. 92/2003. A fost atacată în schimb Decizia de impunere nr. 3187/2005, care nu mai exista, fiind desfiinţată prin Decizia nr. 182 din 7 octombrie 2005 emisă de M.F.P. – A.N.A.F.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează modul eronat în care Instanţa de Fond a interpretat prevederile art. 86 lit. a) din OG nr. 92/2003, în sensul că au fost ignorate deosebirile de esenţă care există între deciziile de impunere şi deciziile privind rambursările de T.V.A., relevate de art. 107 pct. 1 lit. a) din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimata - reclamantă SC M. SRL Ghiroda a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată că obiectul acţiunii în contencios administrativ priveşte tocmai legalitatea soluţiei date în calea administrativă de atac, de desfiinţare a deciziei de impunere şi de emitere a deciziei de rambursare, ce a avut drept consecinţă nesoluţionarea pe fond a contestaţiei. Susţine că nu se poate invoca lipsa de obiect a acţiunii atât timp cât nu s-a lămurit dacă Decizia atacată este legală sau nu.
Cu privire la diferenţele care există între cele două acte administrativ fiscale, menţionate în cel de-al doilea motiv de recurs, intimata consideră că legea, respectiv art. 85 şi art. 86 din OG nr. 92/2003, le declară similare.
În acelaşi sens sunt şi prevederile O.M.F.P. nr. 972/2006 privind aprobarea formularului „Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală", care recunosc identitatea de natură şi regim juridic care există între Decizia de impunere şi Decizia de rambursare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma celor două motive de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală şi temeinică.
Obiectul cererii de chemare în judecată, expus în preambulul considerentelor, vizează inclusiv Decizia de rambursare a T.V.A. emisă de D.G.F.P.T. la data de 2 iunie 2005. Instanţa de Fond a anulat-o, constatând că a fost emisă anterior Deciziei nr. 182 din 7 octombrie 2005, privind soluţionarea contestaţiei societăţii împotriva deciziei de impunere, fără a o rezolva pe fond.
Fie şi numai din această perspectivă formală recurenţii nu au nici un temei pentru a considera că acţiunea a rămas fără obiect.
Această excepţie apare însă ca fiind vădit nefondată prin raportare la fondul cauzei.
Astfel, intimata - reclamantă a cerut recunoaşterea dreptului său de deducere a T.V.A. în cuantum de 680.866 RON şi, pe cale de consecinţă, rambursarea efectivă a acestei sume. Deşi aparent prin Decizia nr. 182 din 7 octombrie 3005 i se admite contestaţia, de fapt, din considerente rezultă că motivul reţinut a fost unul pur formal: trebuia emisă o decizie de rambursare, conform metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de T.V.A. La rândul ei, Decizia de rambursare a T.V.A. emisă la 2 iunie 2005, la rubrica „T.V.A. aprobată la rambursare" indică „0 lei".
Prin urmare, în lipsa unui act administrativ fiscal care să satisfacă cererea intimatei – reclamante, acţiunea are un obiect, fiind justă soluţia Instanţei cu privire la această excepţie.
Teza susţinută de recurenţi în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs vizează faptul că numai statul, reprezentat de organele fiscale (în speţă D.G.F.P.T.), poate fi titularul creanţelor fiscale, nu şi contribuabilii. Concluzia recurenţilor ar fi că Decizia de impunere este titlu de creanţă, pe când Decizia de rambursare nu are acest caracter.
Această interpretare este contrazisă de prevederile art. 21 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, republicată, conform cărora, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale ce se regăsesc în conţinutul raporturilor de drept material fiscal şi privesc dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea T.V.A., dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanţe fiscale principale.
Chiar dispoziţiile art. 86 lit. a) din acelaşi act normativ, indicate de recurenţi în susţinerea acestui motiv de recurs, asimilează Decizia privind rambursarea T.V.A. cu Decizia de impunere.
La fel, prevederile art. 107 pct.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a C. proCod Fiscal, aprobate prin HG nr. 1050/2004, menţionate de recurenţi, nu pot conduce la o concluzie diferită de cea dedusă din textele anterior menţionate, cuprinse într-un act normativ cu forţă superioară, întrucât doar definesc noţiunea de titlu de creanţă şi indică, cu titlu enumerativ, actele care pot fi considerate astfel.
Nu în ultimul rând, trebuie menţionat şi argumentul confirmativ, expus de intimata - reclamantă în întâmpinare, în sensul că prin O.M.F.P. nr. 972/2006 se recunoaşte identitatea de natură şi regim juridic care există între Decizia de impunere şi Decizia de rambursare, stabilindu-se că se completează acelaşi formular (cel prevăzut în anexa 1).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P.T. în numele M.F.P. – A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 247/ P.I. din 5 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2140/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2150/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
