ICCJ. Decizia nr. 2158/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2158/2007
Dosar nr. 12442/1/2006
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 8 noiembrie 2006, M.K.A. şi A.D., cetăţeni libanezi, au chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând:
- anularea adreselor din 13 martie 2005 şi a adresei de răspuns la plângerea prealabilă din 5 mai 2005;
- anularea adresei din 11 martie 2005 şi a adresei de răspuns la plângerea prealabilă din 5 mai 2005, ca nelegale;
- recunoaşterea dreptului reclamanţilor de stabilire a domiciliului în România şi obligarea pârâtei la eliberarea permiselor de şedere permanentă, în conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că deşi au depus cererea pentru stabilirea domiciliului în România la data de 16 septembrie 2004, pârâta a soluţionat-o prin aplicarea unei reglementări ulterioare, nesocotind astfel principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie.
În opinia lor, condiţiile de admisibilitate ale cererii, stabilite de art. 71 alin. (1) lit. a) – f) din OUG nr. 194/2002, în vigoare la data depunerii cererilor erau îndeplinite.
Pe de altă parte, afirmaţia pârâtei în sensul că reclamanţii ar prezenta un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, nu constituia un motiv temeinic pentru respingerea cererilor şi oricum, justeţea ei nu a fost dovedită cu nici un mijloc legal de probaţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 187/ PI din 30 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că în speţă, „reclamanţilor nu le-a fost aplicată retroactiv norma juridică nouă, ci modificarea survenită este incidentă consecinţelor efectelor situaţiei de fapt existente la momentul modificării legii şi care au fost avute în vedere la elaborarea actelor administrative atacate".
De asemenea, că, reclamanţii nu contestă faptul că nu au avut o şedere temporară continuă şi legală, în sensul art. 70 din OUG nr. 194/2002, modificată, noile reglementări adăugate în materie fiindu-le aplicabile.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii M.K.A. şi A.D.
Recurenţii au susţinut că în mod greşit prima Instanţă a respins acţiunea, deşi s-a demonstrat faptul că analiza şi soluţionarea cererilor lor pentru stabilirea domiciliului în România nu s-au raportat la legea în vigoare la data depunerii cererilor, ci la formularea dată ca urmare a modificării acelei legi.
Au precizat că cerinţele textului nemodificat privind şederea temporară legală şi continuă în România erau îndeplinite, iar motivul invocat de pârâtă în legătură cu existenţa unui pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională nu este susţinut de nici un fel de probe pertinente.
Recursul este fondat pentru considerentele care se vor dezvolta în continuare.
Aşa cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor şi lucrărilor din dosar, reclamanţii sunt cetăţeni libanezi şi prin cererile înregistrate la data de 16 septembrie 2004, ei au solicitat Biroului pentru străini al judeţului Timiş aprobarea stabilirii domiciliului în România.
Prin adresele din 3 martie 2005 şi respectiv, din 11 martie 2005, A.S. le-a comunicat că cererile formulate au fost respinse în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. I şi lit. f) din OUG nr. 194/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004, publicată în M. Of., la data de 27 noiembrie 2004, pentru motivul că nu au avut o şedere temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii (M.H.A. fiind ieşit din ţară 414 zile, iar A.D., un număr de 787 zile, din care 304 zile consecutive).
Se constată deci, că soluţionarea cererilor s-a bazat pe noile reglementări legale care sunt mai restrictive şi nu pe dispoziţiile legale aplicabile la data depunerii cererilor (art. 69 – 74 din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România).
Procedând în modul arătat, autoritatea publică a nesocotit un principiu fundamental al statului de drept, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi anume cel al neretroactivităţii legii civile.
La rândul său, cu o motivare sumară, neconvingătoare, Curtea de Apel a înlăturat apărarea reclamanţilor şi în fond le-a respins acţiunea, fără a examina dacă condiţiile de admisibilitate prevăzute de norma juridică în vigoare la data depunerii cererilor erau sau nu îndeplinite.
Pe de altă parte, deşi a încuviinţat solicitarea apărătorului reclamanţilor pentru prezentarea de către pârâtă a tuturor înscrisurilor pe care le deţine, inclusiv a celor cu caracter secret, această probaţiune nu a mai fost administrată.
Ori, de vreme ce s-a susţinut în proces că reclamanţii prezintă un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, Curtea de Apel avea îndatorirea de a ordona înfăţişarea documentelor la care se referă pârâta, pentru a putea fi consultată şi a servi la stabilirea adevărului şi justa soluţionare a pricinii.
În lipsa elementelor probatorii, indicate de reclamanţi în scris, rapoartele întocmite de Comisia constituită la nivelul A.S., adresele S.R.I. din 18 noiembrie 2004, din 8 decembrie 2004 şi eventuale alte documente concludente existente în dosarele administrative, soluţia Curţii de Apel se vădeşte netemeinică şi nelegală.
Ea contravine, în acelaşi timp, principiilor egalităţii în faţa legii, a normelor procedurale, a dreptului persoanei la un proces echitabil, statuat de art. 6 din C.E.D.O. şi în fine, celui al egalităţii armelor, consacrat de jurisprudenţa C.E.D.O.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce prevăd, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi art. 313 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.K.A. şi A.D. împotriva sentinţei civile nr. 187/ PI din 30 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2155/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2159/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
