ICCJ. Decizia nr. 2174/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2174/2007

Dosar nr. 6314/54/2006

Şedinţa publică din 24 aprilie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 11 aprilie 2006 şi ulterior precizată, reclamanta D.A. a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 martie 1996 pentru suprafaţa de 700 mp, teren situat în punctul G.V., oraş Novaci, judeţul Gorj, act emis de fostul Minister al Industriilor în favoarea SC R. SA.

La data de 2 iunie 2006 au formulat cerere de intervenţie numiţii Ş.G. şi Ş.F.M., arătând că au cumpărat de la SC R. SA Târgu Jiu, prin lichidator judiciar SC B.N.P.C. SA Craiova, suprafaţa de 2550 mp în care este inclus şi terenul în discuţie în prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 683/2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, iar cererea de intervenţie a fost admisă, reţinându-se că acţiunea a fost formulată peste termenul de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta arătând că a dovedit că autorul său, D.Ş.I. a fost proprietarul terenului în suprafaţă de 700 mp de la punctul G.V.

Prin notele scrise depuse la dosar cu ocazia soluţionării recursului, recurenta a formulat alte motive de recurs, care nu pot fi analizate, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., fiind depuse peste termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., cu excepţia motivului de ordine publică referitor la necompetenţa Instanţei, care va fi analizat în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recurenta apreciind că este competentă Instanţa de drept comun.

Verificând cauza în funcţie de motivul de recurs formulat în termen legal şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, întrucât de la data transcrierii actului, anul 1996 şi până la data formulării acţiunii, 11 aprilie 2006, termenul de 1 an prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990 a fost depăşit.

Prin motivul de recurs formulat în termen legal, recurenta nu aduce nici o critică soluţiei Instanţei, care a respins acţiunea fiind tardiv formulată.

În ce priveşte motivul de recurs de ordine publică privind necompetenţa Instanţei de contencios administrativ, invocat la judecarea recursului, Curtea constată că nu este întemeiat.

Certificatul contestat este un act administrativ individual, care poate fi atacat la Instanţa de contencios administrativ.

Pătrunderea actului în circuitul civil, prin transcrierea lui în registrul de publicitate imobiliară, nu schimbă caracterul de act administrativ şi nu atrage competenţa materială a Instanţei de drept comun. Celelalte argumente invocate de recurentă la termenul din data de 24 aprilie 2007, pentru demonstrarea necompetenţei Instanţei, privind neretroactivitatea HG nr. 834/1991, reprezintă un nou motiv de recurs care fiind invocat tardiv, nu se analizează.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, neexistând alte motive de recurs de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care să poată fi analizate din oficiu de către Instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva sentinţei nr. 683 din 8 septembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2174/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs