ICCJ. Decizia nr. 2161/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2161/2007
Dosar nr. 10719/2/2006
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 decembrie 2006, B.A. a chemat în judecată M.M.S.S.F., solicitând obligarea acestei autorităţi publice să-i plătească sumele de bani ce reprezintă prima de concediu pe anii 2003, 2004 şi 2005, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la care se adaugă daunele interese aferente conform art. 161 alin. (4) C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la 3 august 2000 a fost numit în funcţia publică de consilier clasa I, gradul profesional superior în cadrul D.L.M. a M.M.S.S.F.
Din data de 1 mai 2005, raportul său de serviciu a încetat prin pensionare pentru limită de vârstă, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
A precizat că deşi potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, este îndreptăţit să primească, pe lângă îndemnizaţia de concediu, o primă de vacanţă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, aceasta nu i-a fost acordată de pârâtă, de la momentul numirii în funcţie şi până la încetarea raportului de serviciu.
În opinia reclamantului, este neconstituţională măsura de suspendare a unor drepturi ale funcţionarilor publici, dispusă prin legile bugetare din anii 2003 – 2005 şi disproporţionată în raport cu situaţia care a determinat-o.
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 10 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că normele legale de suspendare a acordării primei de vacanţă contravin prevederilor art. 41, 53 şi 15 alin. (2) din Constituţia României revizuită, deoarece măsura de suspendare a plăţii acelei prime nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi de asemenea, ele s-au aplicat cu efect retroactiv, negând practic, dreptul câştigat de funcţionarii publici anterior, prin dispoziţiile Legii nr. 188/1999.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul M.M.S.S.F.
Recurentul a susţinut că în mod greşit prima Instanţă a admis acţiunea, deoarece acordarea primei de vacanţă funcţionarilor publici a fost suspendată în perioada 2003 - 2005 pe baza legilor bugetare care s-au succedat. Legile respective au fost adoptate şi promulgate în condiţiile prevăzute de Constituţie, astfel încât aplicarea lor nu putea fi evitată nici în cazul reclamantului B.A.
Critica este neîntemeiată.
Aşa cum corect s-a reţinut în sentinţă, reclamantul B.A. a îndeplinit cu începere de la data de 3 august 2000 şi până la 1 mai 2005, funcţia publică de consilier clasa I, gradul profesional superior în cadrul D.L.M. din M.M.S.S.F.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, în forma republicată, cu modificările ulterioare, el avea dreptul, pe lângă îndemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Este adevărat că prin legi bugetare succesive, acordarea acestei prime de vacanţă a fost suspendată, dar normele legale de suspendare nu trebuie să contravină unor reglementări constituţionale care se referă la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Apreciind în mod judicios ca prin dispoziţiile conţinute în legile bugetare invocate de pârât a fost restrâns exerciţiul unui drept legitim al funcţionarilor publici şi că această măsură nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, în sensul dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, revizuită, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantului, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Faţă de considerentele expuse şi având în vedere inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M.S.S.F. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2159/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2168/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
