ICCJ. Decizia nr. 2181/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2181/2007
Dosar nr. 1988/1/2007
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 octombrie 1996, B.I. a chemat în judecată M.A.N., solicitând anularea Ordinului nr. M.P. 737 din 27 august 1996, prin care a fost trecut în rezervă şi repunerea sa în drepturi, cu acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale în sumă de 75.000.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a respins acţiunea ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa a reţinut că deşi i-a fost comunicat actul administrativ la data de 1 septembrie 1992, reclamantul a introdus acţiunea în anulare abia la 29 octombrie 1996, după expirarea termenului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul B.I.
Recurentul a cerut respingerea sa în termenul de recurs, arătând că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată.
A precizat totodată, că soluţia de respingere a acţiunii sale ca tardiv introdusă este nelegală, deoarece nici Ordinul M.P. 737 din 27 august 1992, emis de pârât nu i-a fost comunicat până în prezent şi oricum, erau aplicabile în cauză prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea.
Cât priveşte cererea recurentului de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată, deoarece în adevăr, din examinarea dosarului de fond nu rezultă că sentinţa civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a fost comunicată acestuia.
Dovada anexată la fila nr. 10 a acelui dosar, a fost restituită de agentul procedural cu menţiunea, „adresă incompletă. Imobil demolat" – confirmând aşadar justeţea afirmaţiei recurentului.
Ţinând seama de această împrejurare şi de prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se admite cererea recurentului pentru repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului.
Critica formulată de B.I. în legătură cu rezolvarea dată acţiunii sale prin sentinţă este neîntemeiată.
Deşi nu există în dosar un înscris doveditor al comunicării ordinului de trecere în rezervă emis la data de 27 august 1992, existenţa şi conţinutul actului administrativ individual i-a fost cunoscută recurentului - reclamant, care s-a adresat cu memorii generalului de armată I.V., Ministrul Apărării Naţionale, solicitând reexaminarea cazului său şi reintegrarea în armată, cu gradul avut de locotenent – colonel.
Că este aşa, rezultă fără echivoc atât din copia memoriului din 1 noiembrie 1995, cât şi din copia memoriului adresat consilierului prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională din 6 mai 1996.
În plus, intimatul - pârât a învederat faptul că ordinul de trecere în rezervă i-a fost adus recurentului - reclamant la cunoştinţă încă de la data emiterii lui, cu respectarea procedurii aplicabile la data respectivă şi s-a consemnat în Ordinul de zi pe unitate nr. 207 din 1 septembrie 1992.
În aceste condiţii, existau temeiuri suficiente pentru a se concluziona că acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, la data de 29 octombrie 1996, este, în raport de prevederile art. 5 alin. ultim al Legii nr. 29/1990, tardiv introdusă.
Termenul de 1 an stabilit prin dispoziţiile legii organice mai sus menţionate, avea natura unui termen de decădere, care face imposibilă întreruperea sau suspendarea cursului său.
Prin urmare, Curtea de Apel nu a greşit atunci când a apreciat că dreptul material la acţiune nu a fost exercitat de către B.I. în termenul legal şi prin sentinţă a respins acţiunea pe baza unei excepţii de procedură irevocabilă de partea adversă.
Având în vedere aceste considerente şi inexistenţa în cauză a unor motive de casare de ordine publică care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinţei civile nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2183/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
