ICCJ. Decizia nr. 2183/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2183/2007

Dosar nr. 16417/1/2006

Şedinţa publică din 24 aprilie 2007

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2005 şi precizată ulterior, B.D. a solicitat anularea Protocolului nr. 615639/104/2003 încheiat între M.F.P. şi A.N.C., iar pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 47 din 20 ianuarie 2004, emisă de D.G.F.P.O. şi recunoaşterea dreptului său de angajat pe perioadă nedeterminată în funcţia de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secţia Olt.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 199 din 6 mai 2005 a respins acţiunea ca tardiv introdusă.

Prin Decizia nr. 427 din 8 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei ca nefondat.

Şi această din urmă hotărâre a fost atacată de B.D. cu contestaţie în anulare.

Contestatorul a susţinut că dezlegarea dată prin Decizia Instanţei de control judiciar este rezultatul unei erori materiale care se referă la datarea protocolului încheiat între M.F.P. şi A.N.C. Mai precis, s-a constatat că acest protocol a fost încheiat la data de 22 ianuarie 2004 şi nu la data de 22 ianuarie 2003.

Pe de altă parte, s-a ignorat împrejurarea că A.N.A.F. nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu şi că au calitatea de pârâţi, doar A.N.C., M.F.P. şi D.G.F.P.O.

În condiţiile în care A.N.A.F. nu a avut delegaţie de reprezentare a M.F.P. pentru recurs, motivaţiile aduse de aceasta nu trebuiau luate în considerare.

În opinia contestatorului, faptul că acţiunea a fost introdusă cu 14 zile după intrarea în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ, precum şi modificarea ulterioară a HG nr. 1538/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, constituie temeiuri pentru admiterea cererii de retractare şi rejudecarea în fond a cauzei.

Contestaţia în anulare nu este întemeiată.

În sensul dispoziţiilor art.318 C. proc. civ. sunt considerate greşeli materiale, respingerea greşită ca tardiv declarat a unui recurs, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca fiind exercitat de un mandatar fără calitate.

Contestaţia în anulare nu poate fi formulată în vederea înlăturării unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept substanţial sau procedural.

Dispoziţiile textului legal procedural mai sus menţionat stabilesc un câmp de aplicabilitate limitată, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide părţilor calea unui veritabil recurs la recurs.

Rezultă prin urmare, că toate criticile formulate de contestator în legătură cu interpretarea dată de Instanţă unor norme juridice şi cu modul de soluţionare a excepţiei de tardivitate invocată în proces sunt inadmisibile şi nu pot justifica măsura retractării deciziei pronunţate de Instanţa de Recurs.

Cât priveşte procedura de citare a părţilor, din dosar se constată că ea a fost legal îndeplinită la termenul fixat pentru soluţionarea recursului şi oricum, prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu pot fi invocate de B.D. care a fost prezent în Instanţă şi prin avocat a solicitat admiterea recursului.

Apreciind că nu subzistă nici unul dintre motivele de retractare a deciziei atacate, prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de B.D.D. împotriva Deciziei nr. 427 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2183/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs