ICCJ. Decizia nr. 2197/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2197/2007
Dosar nr. 7509/2/2006
Şedinţa publică din 25 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 februarie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti, B.G. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2510 din 24 octombrie 2006 a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând modificarea hotărârii atacate şi în fond admiterea cererii şi obligarea intimatei - pârâte la numirea sa ca notar public.
În motivarea recursului petentul a susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, invocând în acest sens dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
A mai precizat petentul că a cerut prin acţiunea de chemare în judecată a M.J., obligarea pârâtului la emiterea ordinului de numire ca notar public în Municipiul Bucureşti, precum şi obligarea la despăgubiri de 5000 RON lunar cu începere de la 26 aprilie 2006 până la emiterea ordinului.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (publicată în M. Of. din 29 iunie 2004 şi menţinute şi după modificarea prin Legea nr. 247/2005) pentru legalitatea optării sale, pensionar fiind, pentru intrarea în notariat fără examen.
Recurentul a precizat că mandatul judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în funcţie la data apariţiei Legii nr. 303/2004, a fost prelungit până la data pensionării pentru limită de vârstă (68 ani), dispărând astfel mandatul limitat la 6 ani.
A mai menţionat că legiuitorul a păstrat dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 303/2004 şi după modificările de esenţă, operate prin Legea nr. 247/2005 (art. 101 devenind art. 102) nu ca dispoziţii tranzitorii (numirea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la pensionare pentru limită de vârstă excluzând aceasta) ci ca dispoziţii de favoare, în considerarea demnităţii funcţiei acestor categorii de magistraţi. În mod expres petentul susţine că din interpretarea logică şi gramaticală a prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată se exclude calificarea de dispoziţie tranzitorie atribuită de Judecătorul fondului dispoziţiilor legale, disjuncţia, ori atunci când se referă la Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pe cei cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi sau pe cei (după caz) eliberaţi din funcţie pentru motive neimputabile. Recurentul a precizat de asemenea că din această ultimă categorie face parte el.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 2510 din 24 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.G. împotriva M.J. ca neîntemeiată.
Prin acţiune recurentul - reclamant ceruse obligarea M.J. la emiterea unui ordin pentru numirea sa ca notar public şi obligarea intimatului - pârât la plata unor despăgubiri de 5000 RON lunar de la data de 20 aprilie 2006 până la emiterea ordinului.
În sprijinul acestei soluţii, Instanţa de Fond a considerat că dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 303/2004 prin care se conferea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la eliberarea din motive neimputabile, posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcţii de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau posibilitatea de a opta pentru intrarea în avocatură sau notariat fără examen, sunt dispoziţii tranzitorii. Această circumscriere a dispoziţiilor legale suscitate ca tranzitorii nu este dată de lege fiind exclusiv interpretarea greşită a judecătorului cauzei.
Dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (M. Of. din 29 iunie 2004) prevăd că: „Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi, ori, după caz sunt eliberaţi din motive neimputabile (cazul recurentului ce a fost pensionat) îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de Judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror, sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat fără examen.
Prin Hotărârea nr. 216 din 17 noiembrie 2004, C.S.M., având în vedere dispoziţiile Constituţiei (republicate) cât şi dispoziţiile Legii nr. 303/2004, a numit în funcţie până la data pensionării (pentru limită de vârstă) un număr de 101 judecători (nominal) existenţi în acel moment la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la poziţia 12 figura recurentul - reclamant.
Ulterior prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, au fost modificate dispoziţiile din Legea nr. 303/2004, dispoziţiile art. 101 rămânând în vigoare, fiind prevăzute identic în art. 102 alin. (2) din legea republicată, ca urmare a renumerotării textelor legii.
Deci mandatul Judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în funcţie la data apariţiei Legii nr. 303/2004, a fost prelungit până la data pensionării pentru limită de vârstă (68 ani) dispărând mandatul limitat de 6 ani, şi în condiţiile în care legiuitorul a păstrat dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 303/2004 şi după modificările operate prin Legea nr. 247/2005, art. 101 devenind art. 102, aprecierea judecătorul cauzei că dispoziţiile ar fi tranzitorii este total neîntemeiată.
Aşa fiind, greşit Instanţa de Fond a respins acţiunea reclamantului, recurent în cauză, ce a fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost eliberat din motive neimputabile prin pensionare, de a opta pentru funcţia de notar public, fără concurs.
Evoluţia reglementărilor legale aplicabile în cauză, existenţa aprecierii demnităţii în considerarea căreia s-au adoptat dispoziţiile privind opţiunea judecătorului ce a funcţionat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, determină concluzia certă că nu ne găsim în prezenţa unor dispoziţii tranzitorii şi greşit s-a respins acţiunea recurentului - reclamant.
În aceste condiţii prin aplicarea art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat şi se va modifica hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr. 2510 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul M.J. să emită ordin pentru numirea reclamantului B.G. în funcţia de notar public.
Respinge cererea de despăgubiri ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2195/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2198/2007. Contencios → |
|---|
