ICCJ. Decizia nr. 2205/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2205/2007
Dosar nr. 3693/57/2006
Şedinţa publică din 25 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3693/57 din 11 decembrie 2006, la Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.T. a chemat în judecată Parlamentul României - Camera Deputaţilor – D.R.U.S. şi a solicitat ca prin sentinţa ce va pronunţa Instanţa să oblige pe pârât a-i elibera adeverinţa tip întocmită conform Anexei 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 96/2006, adeverinţă care să cuprindă numărul de mandate, perioada deţinerii acestora, numărul de luni din totalul de luni ale mandatului, precum şi cuantumul îndemnizaţiei medii din perioada ultimelor 12 luni din mandat, cu obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul, precizează în motivarea acţiunii că în perioada 1993-1996 a fost membru al Camerei Deputaţilor, şi ca urmare a apariţiei Legii nr. 96/1996 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, a solicitat pârâtului eliberarea unei adeverinţe tip necesară întocmirii dosarului de pensie de parlamentar, însă pârâtul a refuzat emiterea acesteia în mod nejustificat, apreciind ca nu are dreptul de a beneficia de pensie de parlamentar.
În drept a invocat prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2) lit. h), art. 8 alin. (1) teza finală şi art. 17 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi prevederile art. 274 C. proc. civ.
Pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor – D.R.U.S. a depus întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia, susţinând că, competent a soluţiona cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia de asigurări sociale şi solicitând declinarea competenţei la această Instanţă, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-au administrat probatorii cu înscrisuri şi în urma analizării acestora, Instanţa de Fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2007, prin care a respins excepţia invocată cu privire la necompetenţa materială a Curţii de Apel şi a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, pe cale de consecinţă obligând pârâtul să elibereze reclamantului adeverinţa tip întocmită conform Anexei 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 96/2006.
A obligat pârâtul şi la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima Instanţă a reţinut că excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei a Curţii de Apel, este neîntemeiată, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtului la eliberarea adeverinţei necesare depunerii în dosarul de pensie pentru calcularea pensiei de parlamentar, obiect care nu se încadrează în categoria litigiilor prevăzute de art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Pe fondul cauzei, prima Instanţă a reţinut că la data de 3 martie 1993 reclamantul a fost validat în calitate de deputat, mandat ce a expirat la data de 22 noiembrie 1996, iar cererea sa pentru eliberarea adeverinţei tip prevăzută de Anexa nr. 3, necesară pentru depunerea la C.J.P.S. în vederea emiterii deciziei de acordare a pensiei de parlamentar, în mod nejustificat nu a fost rezolvată favorabil, mai ales că stabilirea în concret a pensiei de parlamentar se face de către C.P. şi nu de către emitentul adeverinţei, obligatoriu a fi depusă la dosar.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare sau modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 3, art. 304 pct. 7 art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Susţine recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei Instanţe, competent a soluţiona cauza fiind Tribunalul Bucureşti, secţia specializată de asigurări sociale, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată se referă la refuzul de rezolvare a unei cereri de asigurări sociale, respectiv de eliberare a adeverinţei tip pentru acordarea pensiei de parlamentar, legea aplicabilă speţei fiind Legea nr. 19/2000.
Sub un alt aspect, este criticată hotărârea Instanţei de Fond pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină nefiind analizată îndeplinirea condiţiilor de eliberare a adeverinţei în raport de textele de lege incidente în cauză şi totodată exista contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, adeverinţa a cărei eliberare se solicită confirmând dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a pensiei de parlamentar şi nu de stabilire în concret a acesteia, cum în mod eronat a reţinut Instanţa de Fond.
Precizează recurenta că hotărârea este şi lipsită de temei legal, prin obligarea Camerei Deputaţilor la eliberarea adeverinţei tip conform Anexei 3 la Norme încălcându-se dispoziţiile art. 4 lit. c) şi ale art. 12 alin. (2) din Hotărârea Biroului Permanent ale celor două Camere ale Parlamentului pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.
O ultimă critică formulată de recurent, se referă la interpretarea greşită a prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în speţă reclamantului eliberându-i-se adeverinţa prin care se răspunde solicitărilor sale - adeverinţa din 5 iunie 2006 eliberată de D.R.U.S., iar faptul că răspunsurile comunicate acestuia nu sunt agreate de el nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat al autorităţii publice de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în fond respingerea acţiunii reclamantului R.T. ca neîntemeiată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de probatoriile administrate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Critica formulată sub aspectul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondată, pentru că aşa cum corect reţine Instanţa de Fond, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului - intimat privind obligarea recurentei - pârâte la eliberarea adeverinţei tip necesară pentru stabilirea pensiei de parlamentar, întemeiată pe dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acesta considerându-se vătămat în drepturile sale recunoscute de lege, apreciind ca nejustificat refuzul pârâtului de a-i elibera această adeverinţă, art. 2 alin. (2) din lege.
Or, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Curţile de Apel judecă în primă Instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
În ce priveşte fondul cauzei, criticile formulate sunt fondate.
Dispunând obligarea recurentului - pârât la emiterea adeverinţei tip întocmită conform Anexei nr. 3 a Normelor de aplicare a Legii nr. 95/1996, Instanţa a încălcat dispoziţiile legale incidente în cauză, pentru că nu a ţinut cont de condiţiile pe care legea le impune pentru eliberarea acesteia.
Astfel potrivit art. 4 lit. c) din Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 2/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi Senatorilor, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 502 din 9 iunie 2006, beneficiază de pensie conform Legii nr. 96/2006, persoanele care la data solicitării pensiei au o pensie stabilită legal în sistemul public de pensii, pe baza Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi au deţinut în perioada 1990 până la data solicitării „cel puţin un mandat complet de deputat sau senator".
Art. 3 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 96/2006, defineşte mandatul complet ca fiind mandatul care are 48 de luni în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004, etc.…, respectiv 12 luni corespunzătoare legislaturii 1990 - 1992.
Aşadar, pentru admiterea cererii intimatului - reclamant, Instanţa de Fond trebuia să verifice şi să examineze dacă intimatul - reclamant îndeplineşte condiţiile impuse de lege şi descrise mai sus, caz în care ar fi constatat că cererea formulată este neîntemeiată, pentru că acesta a fost deputat în perioada 03 martie 1993 - 22 noiembrie 1996 şi nu a deţinut un mandat complet, pentru a beneficia de pensie de parlamentar.
Este adevărat, ce susţine Instanţa de Fond, cum că stabilirea în concret a pensiei de parlamentar se face de către casa de pensii şi nu de către emitentul adeverinţei tip, obligatoriu a fi depuse la dosar, însă această adeverinţă tip nu poate fi eliberată decât în condiţiile impuse de lege, care în speţă nu sunt întrunite.
Deci, refuzul eliberării acestei adeverinţe tip de către recurentul - pârât, nu este unul nejustificat care să-l vatăme pe intimatul - reclamant în drepturile sale recunoscute de lege, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De altfel, recurentul - pârât a făcut dovada că intimatului - reclamant i s-a eliberat adeverinţă din 5 iunie 2006 de către D.R.U.S., prin care se confirmă exercitarea mandatului de deputat, perioada acesteia, sporul pentru vechimea în muncă acordată, cu precizarea că sporul de vechime în muncă nu a fost inclus în îndemnizaţiile înscrise în carnetul de muncă, iar pentru veniturile realizate s-a reţinut şi virat contribuţia pentru pensie suplimentară şi cota C.A.S. conform legii.
Dar, aşa cum susţine recurenta, faptul că răspunsul comunicat, nu este cel dorit de intimatul - reclamant nu îl îndreptăţeşte pe acesta să formuleze acţiune, cerând eliberarea adeverinţei tip, chiar şi în situaţia în care nu i se poate elibera, nefiind întrunite condiţiile impuse de lege.
Ca o consecinţă a celor expuse, recursul se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis, iar sentinţa modificată în sensul că acţiunea formulată de reclamantul R.T. va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parlamentul României - Camera Deputaţilor, împotriva sentinţei civile nr. 4 din 12 ianuarie2007 a Curţii de Apel Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului R.T., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2206/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
