ICCJ. Decizia nr. 2199/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2199/2007

Dosar nr. 7866/2/2006

Şedinţa publică din 25 aprilie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul H.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., anularea Hotărârii nr. 15988/241 din 12 iunie 2006 şi obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 1 mai 1943 în localitatea Budeşti, judeţul Călăraşi în perioada în care familia acestuia a fost strămutată în România, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după cedarea teritoriului şi semnarea Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Reclamantul, în susţinerea acţiunii, a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă şi extras din situaţia de avere imobiliară a tatălui său, eliberat de A.N.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă cu certitudine, că familia acestuia a făcut obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 3239 din 29 noiembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea Hotărârii nr. 15988/241 din 12 iunie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 mai 1943 – 6 martie 1945, cu începere de la data de 20 aprilie 2006.

Pentru a adopta această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a dovedit prin probele administrate că s-a născut la data de 1 mai 1943 în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi, respectiv localitatea Budeşti - Călăraşi, făcând obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii Instanţei de Fond a declarat recurs pârâta, C.P.M.B., considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantului, deoarece aceasta nu era născută în 1940 când a avut loc schimbul de populaţie ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941.

Recurenta a mai arătat că nu se menţionează nicăieri în prevederile Legii nr. 189/2000 că ar putea beneficia şi cei născuţi ulterior datei strămutării părinţilor pe considerentul că au suferit privaţiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut părinţii, singurii moştenitori care pot beneficia de pe urma titularilor de drept sunt soţii supravieţuitori.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod corect a reţinut Instanţa de Fond că acesta, începând cu data naşterii sale 1 mai 1943 a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului părinţilor care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat C.P.M.B. împotriva sentinţei civile nr. 3239 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2199/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs