ICCJ. Decizia nr. 2232/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2232/2007

Dosar nr. 2777/35/2006

Şedinţa publică din 26 aprilie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.N.R., sucursala Bihor, în calitate de reprezentantă a B.N.R., a chemat în judecată pe pârâţii M.C.T.I., CN P.R. SA şi SN R. SA, D.T.B. solicitând anularea în tot a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de M.C.T.I. la 29 septembrie 2003, privind imobilul situat în localitatea Tinca, proprietatea B.N.R., conform înscrierii.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul constând în curte şi casă situat în localitatea Tinca, este proprietatea sa, iar în anul 1982, asupra imobilului, în suprafaţă de 518 mp s-a intabulat un drept de administrare operativă în favoarea Direcţiei Regionale P.T.T.R. Crişana, devenită ulterior SN R. SA.

A mai susţinut că, în mod nelegal, M.C. a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, întrucât dispoziţiile Legii nr. 15/1990 nu sunt aplicabile în speţă, deoarece Direcţia Regională P.T.T.R. Crişana, devenită ulterior SN R. SA, avea un drept de administrare operativă dobândit în baza unei decizii emise de Consiliul Popular al Regiunii Crişana, iar HG nr. 834/1991 se referă la situaţia terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat ori, în cauză, este vorba şi despre o construcţie.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SN R. SA – S.U.R.T., succesoarea în drepturi şi obligaţii a D.T.B. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei direcţii şi excepţia lipsei de interes a SN R. SA – Sucursala U.R.T., motivat de faptul că prin separarea patrimoniilor celor două unităţi, respectiv CN P.R. SA şi SN R. SA, imobilul situat în comuna Tinca, reprezentând Oficiu poştal şi teren aferent în suprafaţă totală de 137 mp, a trecut în patrimoniul CN P.R., iar imobilul situat în comuna Tinca, jud. Bihor înscris în C.F. în suprafaţă de 381 m.p. a trecut în proprietatea SN R. SA.

Prin sentinţa nr. 7/ CA din 12 ianuarie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SN R. SA – U.R.T. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta B.N.R. – Sucursala Judeţeană Bihor, împotriva pârâtei SN R. SA - Sucursala Regională Timiş, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de B.N.R. – Sucursala Judeţeană Bihor, împotriva pârâţilor M.C.T.I. şi CN. P.R. SA, reprezentantă de D.R.P.C.

Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.T.B., că aceasta a rămas fără obiect întrucât, ca urmare a radierii Direcţiei din Registrul Comerţului, aceasta nu mai există şi deci nu mai este pârâtă în cauză, pârâtă fiind U.R.T., care a fost citată în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a D.T.B.

Referitor la excepţia lipsei de interes a SN R. SA - Sucursala U.R.T., Instanţa de Fond a constatat că, întrucât justificarea interesului judiciar incumbă reclamantului şi vizează în principal, promovarea acţiunii, iar interesul trebuie să fie justificat ulterior şi de către pârât, dar în legătură cu actele procedurale îndeplinite de acesta şi având în vedere şi motivarea pârâtei SN R. SA în susţinerea acestei excepţii, aceasta a urmărit să invoce, de fapt excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. În legătură cu lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, prima Instanţă a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât prin separarea patrimoniilor celor două unităţi, conform Protocolului de separare din 30 iunie 1991 şi a anexei 1 (Dosar nr. 3263/2005), imobilul situat în comuna Tinca, jud. Bihor, înscris în C.F. a fost preluat de D.P.B., iar imobilul situat în comuna Tinca, jud. Bihor înscris în C.F., care nu face obiectul prezentei cauze, a fost preluat de către D.T.B.

Pe fondul cauzei, Instanţa a reţinut că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de pârâtul M.C.T.I. la data de 29 septembrie 2003, s-a atestat dreptul de proprietate al pârâtei CN P.R. SA pentru terenul în suprafaţă de 137 m.p. identificat în anexa nr. 2 şi planurile topografice, ce reprezintă imobilul înscris în C.F., rezultat în urma dezmembrării, conform schiţei de dezmembrare de la dosar şi a colii de C.F. (din Dosarul nr. 263/2005).

A mai reţinut Instanţa de Fond că deşi B.R.P.R., apare, din anul 1951, intabulată cu titlu de proprietate asupra imobilului de sub A 1, conform înscrierii de la B 2 şi urma dezmembrării acestui topo, asupra imobilului de sub A 2, conform înscrierii de la B 5, această bancă, proprietate de stat nu putea avea un drept de proprietate distinct de cel al statului. A concluzionat Instanţa că Banca avea de fapt un drept de folosinţă asupra imobilului, astfel cum rezultă şi din Decizia nr. 1924/1951, iar dreptul de proprietate asupra imobilului aparţinea statului.

În final, a constatat Instanţa de Fond că prin Decizia nr. 1928 din 4 noiembrie 1967, emisă de C.P.R.C. (Dosar nr. 2777/2006) s-a transmis dreptul de administrare operativă a Comitetului executiv al S.P. al comunei Tinca, privind imobilul înscris în C.F., în suprafaţă de 518 mp, în favoarea Direcţiei Regionale P.T.T.R. Crişana pentru sediul Oficiului P.T.T.R. Tinca, drept de administrare înscris în C.F. (Dosar nr. 3263/2005) şi care este antecesoarea societăţii pârâte, iar după desfiinţarea P.T.T.R. imobilul a ajuns în administrarea R.A.P.R., şi ulterior, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (4) HG nr. 371/1998 a trecut în proprietatea CN P.R. SA, pârâtă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.N.R. – Sucursala Bihor, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea Instanţei de Fond este nelegală şi netemeinică, certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind lovit de nulitate, incluzând o suprafaţă de teren şi o construcţie aflată în proprietatea B.N.R. aşa cum apare înscris în C.F. poziţia B 2.

Intimatul M.C.T.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că hotărârea Instanţei de Fond este netemeinică şi nelegală.

Recursul este neîntemeiat.

Într-adevăr, în C.F., casă şi curte intravilan, la poziţia B 2 apare înregistrat, din 3 decembrie 1951, dreptul de proprietate în favoarea B.R.P.R., dar Instanţa de Fond a reţinut în mod judicios că, la momentul istoric respectiv, potrivit Constituţiei, proprietatea aparţinea Statului român, instituţiile acestuia având un drept de folosinţă sau de administrare asupra mijloacelor materiale cu care erau dotate în vederea realizării scopului pentru care fuseseră înfiinţate.

Că este aşa rezultă din copia Deciziei nr. 1924/1951 a vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri prin care terenul respectiv a fost trecut din folosinţa M.F. în folosinţa B.P.R.

Mai mult, prin Decizia nr. 1298 din 4 noiembrie 1967 a Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Crişana, imobilul respectiv, proprietate de stat, a fost transmis în administrarea operativă a Direcţiei Regionale P.T.T.R. Crişana, pentru sediul Oficiului P.T.T.R. Tinca (din Dosarul nr. 2777/2006), antecesoarea companiei naţionale pârâte, beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 29 septembrie 2003 de M.C.T.I.

Astfel fiind, rezultă că soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, actul administrativ atacat fiind legal şi urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.N.R. – Sucursala Bihor, împotriva sentinţei nr. 7/ CA din 12 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2232/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs