ICCJ. Decizia nr. 2245/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2245/2007
Dosar nr. 10057/1/2006
Şedinţa publică din 26 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 decembrie 2004 la Judecătoria Buzău, reclamanta Parohia Ortodoxă Cândeşti a chemat în judecată pârâţii A.D.S., T.A., T.M. şi T.D., solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 19579 din 5 octombrie 2004 emisă de prima pârâtă pentru ceilalţi pârâţi şi anume pentru suprafaţa de 4,05 ha teren intravilan din totalul de 6,50 ha, atribuit acestor pârâţi.
În motivarea acţiunii arată că suprafaţa de 4,05 ha reprezintă cimitirul uman, aleea asfaltată de intrare la biserica satului, curtea bisericii satului şi curtea casei parohiale, teren pentru care a obţinut reconstituirea proprietăţii prin sentinţa civilă nr. 4509 din 24 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Buzău, iar prin Hotărârea nr. 16 din 28 februarie 2002 a C.L.V. şi acordul directorului S.P.C. i s-a predat acest teren, pe care se află aproape 50 de morminte cu cavouri şi grilaje.
Mai arată că nelegal şi terenul în suprafaţă de 4,05 ha a fost inclus în Decizia contestată, în baza Legii nr. 10/2001, cu toate că sunt proprietari asupra acestuia de mult timp, terenul aflându-se în jurul celor două biserici existente în satul Cândeşti, construite în anul 1650, respectiv anul 1824.
Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 6965 din 22 decembrie 2004 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, recurs ce s-a soluţionat de către Tribunalul Buzău, secţia civilă, prin Decizia nr. 113 din 2 martie 2005, prin care a fost admis, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza la Judecătoria Buzău spre competentă soluţionare, Instanţă care urmează să pună în discuţie competenţa teritorială.
Se reţine că reclamanta nu contestă dreptul de proprietate al pârâţilor cu privire la suprafaţa de 6,50 ha teren, ci amplasamentul acestui teren, atribuit din terenul pe care îl solicită şi reclamanta, situaţie în care aceasta are deschisă calea dreptului comun şi anume la judecătorie.
Rejudecând cauza, Judecătoria Buzău şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 3191 din 16 iunie 2005, reţinând că în cauză se atacă un act administrativ emis de o autoritate publică centrală şi chiar dacă Decizia s-a emis în baza Legii nr. 10/2001, dispoziţiile acestei legi nu sunt aplicabile, ci ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform art. 10 alin. (1) din lege şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 106 din 25 aprilie 2006 a respins excepţiile privind netimbrarea şi prematuritatea introducerii acţiunii, invocate de A.D.S., precum şi excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâţii T.D. şi T.M. şi a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Cândeşti, în sensul că s-a anulat parţial Decizia nr. 19579/2004 pentru suprafaţa de 3,86 ha şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa reţine că A.D.S. a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 10 pct. 10.3 din HG nr. 498/2003, neverificând realitatea din teren înainte de emiterea deciziei pentru a constata că terenul ce s-a retrocedat cuprinde un cimitir în funcţiune, aleea de acces la biserică, curtea bisericii, curtea casei parohiale şi teren arabil situat pe locul fostului cimitir.
Mai reţine că terenul în suprafaţă de 19,94 ha aparţinând autorilor pârâţilor T. se află între cele două biserici, că terenul în suprafaţă de 1,52 ha este în prezent livadă, fost cimitir, iar terenul în suprafaţă de 1,12 ha este ocupat de cimitirul nou, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză şi din celelalte înscrisuri aflate la dosar.
Referitor la excepţiile invocate, reţine că acţiunea este legal timbrată, s-a formulat plângerea prealabilă anterior introducerii acţiunii, iar acţiunea s-a promovat în termenul de un an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pârâţii T.M. şi T.D. au declarat recurs împotriva hotărârii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Susţin că nelegal s-a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, deoarece actul administrativ prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu este Decizia nr. 10695 din 27 ianuarie 2004 a A.D.S., cunoscută de intimata - reclamantă încă de la data când a fost emisă, iar Decizia nr. 19579 din 5 octombrie 2004 numai a modificat cealaltă decizie.
De asemenea, susţine că eronat Instanţa a apreciat că termenul de promovare a acţiunii este de un an de la data emiterii actului, nu termenul de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă de actul administrativ contestat, care este un termen de decădere.
În ce priveşte fondul cauzei, consideră că Instanţa a apreciat în mod eronat probele existente la dosar, deoarece au dovedit existenţa dreptului de proprietate pe care nu l-au pierdut niciodată legal, aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le-au depus la dosar şi din actele emanate de la A.N.
Menţionează că Instanţa a reţinut greşit că prin Decizia contestată le-a fost retrocedat un cimitir în funcţiune, ceea ce nu este adevărat pentru că în decizie nu se cuprind cimitirul, cele două biserici, curţile acestora şi aleea de acces la biserica veche, iar aşa zisul cimitir în funcţiune reprezintă rezultatul unei acţiuni abuzive prin care s-au realizat morminte răzleţe în terenul proprietatea lor.
Şi A.D.S. a declarat recurs împotriva hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Consideră că din documentele depuse de intimata - reclamantă reiese că terenul în discuţie nu intră în categoria de folosinţă, lăcaş de veci, fiind extins cimitirul începând cu anul 2002, când intimata nu avea reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, iar faptul că pe teren există un cimitir nu duce la concluzia că acest teren este proprietatea reclamantei, hotărârea pe care o invocă drept temei al reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestuia fiind emisă abia la data de 24 martie 2003, hotărâre care nici nu indică amplasamentul pe care se face reconstituirea.
Susţine că expertul nu a răspuns decât parţial la obiectivele stabilite de Instanţă, lăsând la dispoziţia Instanţei dreptul de a aprecia documentele sub aspectul lor juridic, iar reclamanta nu a putut prezenta decât sentinţa civilă nr. 4506 din 24 septembrie 2003 pentru care s-a prevăzut suprafaţa de 13,5 ha teren, căreia nu i s-a stabilit amplasamentul, spre deosebire de pârâţi, care au prezentat acte prin care au dovedit că au dreptul la restituirea terenului în discuţie.
Menţionează că s-a urmărit stingerea litigiului apărut între reclamantă şi familia T., ultimii propunând efectuarea unui schimb de terenuri în ce priveşte suprafaţa de 1,12 ha reprezentând extinderea cimitirului, dar reprezentanţii reclamantei nu au fost de acord.
Intimata - reclamantă a depus întâmpinare atât la recursul declarat de recurenţii T. cât şi la recursul declarat de recurenta A.D.S.
În motivarea întâmpinărilor arată că excepţiile privind necompetenţa teritorială a Instanţei, netimbrarea, prematuritatea acţiunii, inadmisibilitatea acţiunii şi tardivitatea acţiunii sunt neîntemeiate, iar în ce priveşte fondul cauzei susţine că Instanţa a manifestat un rol activ şi a ajuns la concluzia justă că terenul în discuţie îi aparţine.
La termenul de astăzi recurenţii au invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti în soluţionarea pricinii, menţionând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în baza cărora competenţa revine Instanţei civile, nu Instanţei de contencios administrativ.
Conform prevederilor art. 137 alin. (1) şi art. 162 C. proc. civ., Instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor.
În cauza de faţă s-a invocat o excepţie de procedură de ordine publică, care priveşte competenţa materială, astfel că se va analiza cu prioritate această excepţie.
Se va reţine că Judecătoria Buzău, ca Instanţă civilă de drept comun, era competentă să soluţioneze pricina de faţă ca Instanţă de Fond.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 are în vedere restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, către foştii proprietari sau moştenitorii acestora.
Se face referire, în cuprinsul acestei legi, la persoana îndreptăţită la restituire, iar în cauza de faţă au fost consideraţi ca persoane îndreptăţite recurenţii - pârâţi T.A., T.M. şi T.D., în favoarea cărora s-a emis Decizia prin care s-a dispus restituirea în natură a unui imobil - teren, contestată de intimata - reclamantă parţial.
Numai recurenţii T. aveau calitatea de a contesta Decizia în temeiul dispoziţiilor art. 3 sau art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, aceştia fiind parte la raportul juridic creat în urma emiterii Deciziei nr. 19579 din 5 octombrie 2004 emisă de A.D.S., persoane îndreptăţite la restituire în baza acestei legi, în situaţia în care se considerau nemulţumite de decizie.
Intimata are în această situaţie calitatea de terţ, pentru care nici o normă din cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu-i conferă dreptul de a ataca Decizia de restituire a imobilului în temeiul acestei legi.
Ca atare, se constată că Instanţa de Fond, respectiv Curtea de Apel Ploieşti, a soluţionat greşit, în primă Instanţă şi ca Instanţă de contencios administrativ, pricina de faţă.
De aceea, în temeiul art. 1 pct. 1, art. 312 alin. (6) şi art. 313 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se va casa sentinţa recurată şi se va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Buzău, care urmează să aibă în vedere şi celelalte motive de recurs invocate de recurenţi, în măsura în care apreciază că au relevanţă în soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii T.M. şi T.D. şi A.D.S. împotriva Deciziei nr. 106 din 25 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Buzău.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2236/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2249/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
