ICCJ. Decizia nr. 2333/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2333/2007
Dosar nr. 7011/2/2006
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta F.S.L.Î., în contradictoriu cu pârâţii M.M.S.S.F. şi G.B., Ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat anularea art. 1 din Ordinul M.M.S.S.F. nr. 336/2006 şi obligarea pârâţilor să emită un nou ordin de completare a acestuia, prin care să stabilească proporţiile pe categorii de beneficiari în privinţa biletelor de odihnă, în funcţie de numărul de asiguraţi din fiecare ramură socio - profesională în conformitate cu art. 6 alin. (1) din HG nr. 494/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Ordinului nr. 336/2006 a fost emis cu încălcarea art. 6 alin. (1) din HG nr. 494/2001, în sensul că nu au fost stabilite proporţiile pe categorii de beneficiari ai biletelor de odihnă în funcţie de numărul de asiguraţi din fiecare ramură socio - profesională din care provin potenţialii beneficiari, fiind lăsată la latitudinea direcţiilor teritoriale de muncă, solidaritate socială şi familiei repartizarea biletelor de odihnă pe baza unor criterii subiective şi abuzive, fiind prejudiciaţi astfel membrii săi de sindicat, care nu pot beneficia de numărul de bilete corespunzător numărului total de salariaţi din învăţământ. Un alt motiv de nelegalitate a ordinului respectiv vizează încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) coroborate cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, în sensul neîndeplinirii de către pârâţi a obligaţiei de publicare a actului administrativ cu caracter normativ în M. Of. al României, Partea I.
Prin întâmpinare, pârâtul M.M.S.S.F. a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că art. 6 alin. (1) din HG nr. 494/2001 nu cuprinde nici o referire cu privire la stabilirea proporţiilor pe categorii de beneficiari în funcţie de numărul de asiguraţi din fiecare ramură socio - profesională din care provin. Totodată, pârâtul a precizat că ordinul a cărui anulare se solicită nu are caracter normativ, ci este un ordin intern, emis în baza art. 16 din HG nr. 412/2005, astfel că nu era obligatorie publicarea acestuia în M. Of. al României.
În raport cu prevederile art. 4 şi art. 6 alin. (1) din HG nr. 494/2001, Instanţa de Fond a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamantei referitoare la nelegalitatea art. 1 din ordinul atacat, având în vedere că prevederile hotărârii Guvernului în executarea cărora a fost emis actul administrativ, nu cuprind referiri la stabilirea proporţiilor pe categorii de beneficiari în funcţie de numărul de asiguraţi din fiecare ramură socio - profesională din care provin potenţialii beneficiari.
Totodată, Instanţa de Fond a reţinut că Ordinul nr. 336/2006 nu este un act administrativ cu caracter normativ, astfel că nu exista obligaţia publicării acestuia în M. Of. al României, Partea I conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată. Aşa fiind, nepublicarea acestui act în M. Of. al României nu poate fi reţinută ca motiv de nelegalitate care să atragă sancţiunea anulării acestuia.
Împotriva sentinţei civile nr. 183 din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recursul reclamanta F.S.L.Î., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
1. Recurenta susţine că Instanţa de Fond a aplicat greşit prevederile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că HG nr. 494/2001 nu cuprinde referiri la stabilirea proporţiilor pe categorii de beneficiari în funcţie de numărul de asiguraţi din fiecare ramură socio - profesională.
S-a ignorat faptul că prin art. 1 al Ordinului M.M.S.S.F. nr. 336/2006 nu s-au stabilit proporţiile pe categorii de potenţiali beneficiari, lăsându-se la latitudinea direcţiilor teritoriale de muncă să stabilească criterii ilegale şi discreţionare în baza cărora să se atribuie potenţialilor beneficiari. În aceste condiţii textul menţionat este nelegal, contravenind art. 6 alin. (1) din HG nr. 494/2001 raportat la art. 4 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 76 - 77 din Legea nr. 24/2000.
2. Al doilea motiv de recurs vizează calificarea greşită a actului administrativ atacat.
Instanţa de Fond a considerat că ordinul în discuţie nu este act normativ deşi legea îl califică astfel, are formula introductivă prevăzută de art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, dispozitivul prevăzut de art. 42 şi art. 45 alin. (1) din aceeaşi lege şi este atestat conform art. 44 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Ordinul a produs efecte juridice faţă de toţi beneficiarii legali ai acestui drept de asigurări sociale (dreptul de a beneficia de bilete de odihnă), fiind aplicat unui număr de peste 900.000 de subiecte de drept.
3. A treia critică se referă la pretinsa omisiune a Instanţei de Fond de a motiva respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâţilor la emiterea unui ordin prin care să se stabilească proporţiile pe categorii de beneficiari ai biletelor de odihnă, în funcţie de numărul de asigurări din fiecare ramură socio - profesională din care provin potenţialii beneficiari.
4. În fine, ultimul motiv de recurs combate apărările pârâtului din întâmpinare depusă la fondul cauzei, se susţine că nelegalitatea ordinului este demonstrată prin chiar faptul existenţei unor comisii, în cadrul direcţiilor teritoriale de muncă, comisii care nu pot emite acte administrative, dar distribuie biletele după bunul plac.
Instanţa nu a avut rol activ şi deşi art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. îi impunea să solicite pârâtului să depună la dosarul cauzei un regulament de organizare şi funcţionare a acestor comisii, aprobat prin ordin al Ministrului, totuşi, a păşit la soluţionarea cauzei în lipsa acestuia.
Prin întâmpinare, intimatul M.M.S.S.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând rezumativ considerentele hotărârii atacate, iar cu prilejul dezbaterilor a susţinut că recursul nu mai are obiect întrucât Ordinul în discuţie s-a aplicat numai în anul 2006.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată:
Ordinul nr. 336 din 2 mai 2006 al M.M.S.S.F., este emis în aplicarea art. 6 din Normele şi criteriile pe baza cărora se acordă bilete de odihnă prin sistemul organizat şi administrat de M.M.S.S.F., aprobate prin HG nr. 494/2001.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Norme: „biletele de odihnă se distribuie persoanelor îndreptăţite prin direcţiile teritoriale de muncă şi solidaritate socială, pe baza solicitărilor acestora, în proporţiile stabilite prin ordin al M.M.S.S.F.
Textul atacat, art. 1 din Ordinul nr. 336/2006 al M.M.S.S.F., are următorul conţinut: „biletele de odihnă contractate pentru anul 2006, se repartizează pe staţiunii, seri, zile de prezentare şi unităţi de cazare după cum urmează:
- 74% se repartizează direcţiilor judeţene de muncă, solidaritate socială şi familiei, proporţional cu numărul persoanelor îndreptăţite a beneficia de această prestaţie socială şi se distribuie de către acestea în colaborare cu reprezentanţii desemnaţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, pentru salariaţii din ramurile socio - profesionale pe care acestea le reprezintă;
- 16% se repartizează direcţiilor judeţene de muncă, solidaritate sociale şi familiei, pentru soluţionarea cererilor persoanelor îndreptăţite care nu fac parte din confederaţii sindicale;
- 10% se utilizează de C.N.P.A.S. pentru administraţia centrală".
Apărarea intimatului din recurs în sensul că pricina ar fi rămas fără obiect, întrucât ordinul s-a aplicat numai în anul 2006, va fi înlăturat întrucât, pe de o parte obiectul recursului îl constituire sentinţa primei Instanţei şi, pe de altă parte, legalitatea unui act administrativ se apreciază prin raportare la normele în vigoare la data emiterii sale. La data formulării cererii de chemare în judecată, 13 iulie 2006, actul administrativ era în vigoare, recurenta reclamantă justificând toate condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile.
1. Nici unul din cele două acte normative indicate de recurentă, Legea nr. 19/2000, în art. 117 alin. (7) şi HG nr. 494/2001, nu cuprind referiri cu privire la stabilirea proporţiilor pe categorii de beneficiari în funcţie de numărul de asiguraţi din fiecare ramură socio - profesională din care provin potenţialii beneficiari. Criteriul „numărul de asiguraţi pe fiecare ramură socio - profesională", deşi nu este prevăzut ca atare în actele normative cu forţă juridică superioară, a fost totuşi avut în vedere de emitentul actului atacat, care, a stabilit că cele 74 de procente care se repartizează direcţiile judeţene, se distribuie în continuare „proporţional cu numărul persoanelor îndreptăţite a beneficia de această prestaţie socială".
Pretenţia recurentei ca în ordinul în discuţi să se menţioneze explicit numărul de asiguraţi (indicând în acţiune 402.600 salariaţi din ramura învăţământ, potrivit buletinului statistic al I.N.S. pe luna aprilie 2006) excede reglementărilor indicate în cadrul acestui motiv de recurs.
În plus, alin. (2) al art. 6 din Normele aprobate prin HG nr. 494/2001, conferă ministrului de specialitate chiar posibilitatea de a aproba ca pentru anumite unităţi sau categorii de beneficiari distribuirea biletelor de odihnă să se realizeze de organizaţiile sindicale ale beneficiarilor.
2. Acest motiv de recurs este fondat.
Într-adevăr, Ordinul nr. 336 din 2 mai 2006 emis de M.M.S.S.F., este un act normativ, emis în vederea executării Legii nr. 19/2000 şi a HG nr. 494/2001, care stabileşte în ce condiţii şi proporţii se acordă biletele de odihnă beneficiarilor legali, o categorie generică şi abstractă de subiecte de drept. Ordinul produce efecte faţă de toţi beneficiarii legali ai acestui drept de asigurări sociale consacrat de art. 109 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 19/2000, dreptul de a beneficia de bilete de odihnă.
De asemenea, ordinul corespunde întrutotul criteriilor legale instituite prin art. 75 - 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Fiind un act normativ, ordinul examinat trebuia publicat, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în M. Of. al României, Partea I. Nepublicarea nu atrage însă nulitatea actului, ci inopozabilitatea acestuia, întrucât intrarea în vigoare este condiţionată (de art. 11 din aceeaşi lege, nr. 24/2000) de publicare.
3. Respingerea cererii de anulare a Ordinului nr. 336/2006 emis de M.M.S.S.F. a determinat respingerea cererii subsecvente, de obligare a pârâţilor la emiterea unui nou ordin, conform solicitării reclamantei.
Dată fiind legătura de dependenţă care exista între cele două capete de cerere, respingerea primului a făcut ca examinarea celui de-al doilea să devină inutilă.
4. În acest ultim motiv de recurs se critică modul în care funcţionează comisiile din cadrul direcţiilor teritoriale de muncă în vederea distribuirii biletelor repartizate de C.N.P.A.S.
Instanţa de Fond nu a fost învestită cu o cerere de examinare a legalităţii actului administrativ de constituire a acestora, ci doar cu examinarea legalităţii art. 1 din Ordinul nr. 336/2006, astfel că nu i se putea pretinde, ca în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să solicite pârâtului depunerea documentaţiei aferente.
Dimpotrivă, recurenta - reclamantă era cea care în condiţiile art. 132 C. proc. civ. şi cu respectarea art. 7 din Legea nr. 554/2004 putea să ceară Instanţei să verifice legalitatea actului administrativ respectiv.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat, substituind în acelaşi timp, în parte, motivarea Instanţei de Fond în ceea ce priveşte considerentele expuse în analiza celui de-al doilea motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.S.L.Î. împotriva sentinţei civile nr. 183 din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2313/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2334/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
