ICCJ. Decizia nr. 24/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 24/2007
Dosar nr.3063/2/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 1506 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 3063/2006 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea SC O.T. SRL având ca obiect anularea Deciziei nr. 120 din 28 februarie 2006 a pârâtului C.N.A. prin care reclamanta a fost amendată contravenţional cu suma de 5000 lei pentru încălcarea art. 29 din Legea nr. 29 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că reclamanta a invocat în primul rând, pe cale de excepţie, nulitatea deciziei sub aspect formal, sub incidenţa OG nr. 2/2001 cu care Legea nr. 504/2002 se completează, întrucât în act nu sunt menţionate elementele de identificare ale societăţii amendate şi nici termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune contestaţia.
Instanţa a considerat neîntemeiată această susţinere, reţinând că deciziile emise de CNA sunt acte administrative de autoritate ale căror fond şi formă se raportează la Legea nr. 504/2002, derogând astfel de la dreptul comun în materia contravenţională care este OG nr. 2/2001.
A constatat, astfel, Instanţa că din contextul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 rezultă un regim derogatoriu al contravenţiilor constatate şi sancţionate de C.N.A. iar, potrivit art. 93 alin. (1) teza I şi alin. (2) şi (3), deciziile luate de C.N.A. pot fi atacate la Instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac şi termenul, ca şi Instanţa, fiind stabilite de lege şi fiind aplicabile indiferent dacă sunt sau nu menţionate în Decizia de sancţionare.
Instanţa a mai reţinut că în al doilea rând, în fond, reclamanta a invocat netemeinicia şi nelegalitatea deciziei, întrucât la emisiunea din data de 14 februarie 2006 radiodifuzorul SC O.T. SRL (prin postul O.T.V.) şi-a respectat obligaţiile legale de informare corectă şi de asigurare a pluralismului de opinii, prin prezentarea ambelor puncte de vedere, atât al vrăjitoarelor, cât şi al autorităţii;
Pe de altă parte, întrucât alţi radiodifuzori la alte posturi de televiziune au invitat vrăjitoare renumite care şi-au prezentat serviciile oferite, fără a fi amendaţi pentru aceasta.
Instanţa a considerat neîntemeiată şi această susţinere, reţinând că nu constituie un motiv de anulare a actului de sancţionare comparaţiile cu alte situaţii de încălcare a legislaţiei în domeniul audiovizualului de către alţi difuzori.
De asemenea, a reţinut Instanţa că raportul de monitorizare al C.N.A. din data de 14 februarie 2006 reprezintă o dovadă concludentă că pârâta a reţinut corect fapta reclamantei ca o încălcare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002.
în privinţa individualizării sancţiunii, a reţinut Instanţa că C.N.A. a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 90 alin. (4) din lege, astfel cum rezultă atât din raportul de monitorizare, cât şi din procesul - verbal al şedinţei C.N.A. din 28 februarie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal timbrată şi invocând drept temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea cererii, recurenta susţine că:
Din textul art. 29 alin. (1) lit. h) al Legii nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, reiese fapta pentru care a fost sancţionată SC O.T. SRL şi anume „publicitatea, inclusiv publicitatea autopromoţională, şi teleshopingul, trebuie să respecte următoarele condiţii: să nu promoveze direct sau indirect practici oculte". In acelaşi context, art. 90 alin. (1) enumera contravenţiile sub imperiul legii audiovizualului, mai precis art. 90 alin. (1) lit. d) vizează fapta pentru care a fost sancţionată recurenta;
Dispoziţiile art. 90 alin. (3) din Legea audiovizualului cu modificările şi completările ulterioare statuează că „în cazul în care Consiliul decide că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somaţie publică de intrare în legalitate";
Emisiunea în cuprinsul căreia s-au întâmplat aşa - zisele promovări de practici oculte, este o emisiune cu caracter informativ. În contextul în care a fost difuzat un reportaj referitor la războiul autorităţilor cu vrăjitoarele, faptul că pe o copertină se citea inscripţia „aici locuieşte ghicitoarea M.C.", nu poate genera promovarea practicilor oculte sau publicitatea acestora, deoarece pe acea copertină nu era adresă sau un număr de telefon;
În situaţia în care ştirea difuzată era războiul autorităţilor contra vrăjitoarelor, în virtutea dreptului la pluralismul de opinie, era necesară consultarea unei persoane care să reprezinte interesele persoanelor avizate. Atât timp cât primarul şi-a expus punctul de vedere cu privire la intenţiile autorităţilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, şi vrăjitoarele aveau dreptul la replică;
Ştirea prezentată dezvăluia detalii referitoare la activitatea acelor persoane, la faptul că legea fiscului prevede impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice cât şi prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, însă acest fapt nu denotă promovarea practicilor oculte;
Postul de televiziune O.T.V. nu a făcut altceva decât să respecte dreptul la replică al persoanelor vizate de primar, indiferent de activitatea acestora;
C.N.A. nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 90 din Legea nr. 504/2002, respectiv acelea de a emite mai întâi o somaţie publică de intrare în legalitate, iar nu să aplice direct sancţiunea amenzii, printr-o decizie cu un conţinut vag.
Recursul nu se fondează.
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002, publicitatea trebuie să nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.
Decizia C.N.A. a constatat şi sancţionat încălcarea interdicţiei sus menţionate de către recurentă, pe baza raportului de monitorizare din data de 14 februarie 2006 care consemnează o emisiune postului de televiziune O.T.V., în care a fost invitată o persoană prezentată ca „fiica d-nei O., cea mai puternică ghicitoare din România", ea însăşi prezentându-se ca o vrăjitoare, vorbind „în numele vrăjitoarelor autentice" şi al „practicantelor autentice de magie albă".
Acelaşi raport consemnează discursul aceleiaşi invitate în legătură cu performanţele sale de predicţie a viitorului şi cu practicile sale.
În condiţiile în care ştirea iniţială se referea la intenţia primarului sectorului 1 de a împiedica evaziunea fiscală şi înşelătoria practicate de ghicitoarele domiciliate în acel sector, se constată că discursul ghicitoarei invitate, departe de a fi un drept la replică punctual, vizând aspectele de ordin fiscal al activităţii sale, este o propagandă a practicilor oculte şi a rezultatelor lor spectaculoase, o reclamă pe care invitata şi-a făcut-o în emisiune.
Aşa fiind, se constată că faptele descrise în raport şi necontestate de reclamantă, corespund abaterii de promovare indirectă a practicilor oculte şi contravenţiei prevăzute de art. 90 lit. d) din lege.
Difuzarea discursului ghicitoarei nu are nici o legătură cu pluralismul de opinie, câtă vreme autoritatea locală a adus în discuţie evaziunea fiscală a persoanelor practicante ale activităţii de ghicit şi vrăjitorie, iar replica uneia dintre persoanele vizate conţine o apologie a acestei activităţi în general şi a propriei vocaţii de ghicitoare în special.
În ceea ce priveşte nerespectarea de către C.N.A. a dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, critica nu se fondează, întrucât aplicarea somaţiei publice de intrare în legalitate, ca măsură premergătoare sancţiunii amenzi într-un sistem gradual de sancţionare, intervine numai când fapta este minoră.
Legiuitorul a vrut ca prin această sintagmă să asigure aplicarea graduală a măsurilor coercitive, în raport cu gravitatea faptei.
Sub acest aspect, în speţă se constată că fapta reclamantei nu poate fi considerată minoră, având în vedere câteva elemente specifice domeniului audiovizualului, pe care şi raportul de monitorizare le-a identificat: prezentarea serviciilor vrăjitoarelor într-o emisiune de ştiri; transmiterea la o oră de maximă audienţă a unor practici oculte; prezentarea unor preziceri care au indus în eroare publicul în legătură cu anumite aspecte de natură politică şi socială, inducând anumite aşteptări din partea acestuia.
În fine, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din lege prevăd trei criterii orientative: gravitatea faptei; efectele acesteia; sancţiunile primite anterior, în decurs de un an.
Sub primul aspect sunt relevante cele arătate mai sus cu privire la gravitatea faptei.
În ceea ce privesc efectele faptei, se constată că din modul în care au fost prezentate serviciile vrăjitoarelor de către o membră a acestei bresle, rezultă că activitatea lor, cu cauze şi efecte ce ţin de supranatural, este o necesitate a existenţei cotidiene, dar şi un potenţial pericol pentru cei care o împiedică.
Or, atât prezentarea oferită astfel, cât şi predicţiile făcute în emisiune, conţin îndemnul evident de a apela la practici oculte, ameninţarea voalată a celor care nu cred în ele, dar şi transmiterea unei stări de panică prin prezicerea unor calamităţi naturale sau a unor situaţii sociale conflictuale.
Sub ultimul aspect prevăzut de art. 90 alin. (4), se constată că, deşi Decizia nu consemnează sancţiunile anterioare primite de postul O.T.V. în ultimul an, acest aspect nu afectează legalitatea individualizării sancţiunii, din două motive: existenţa primelor două criterii prevăzute de text conturează suficient o faptă gravă şi justifică aplicarea sancţiunii amenzii; amenda aplicată – 5000 RON echivalentul a 50 milioane lei vechi - reprezintă nivelul minim al amenzii, prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1506 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2398/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2404/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
