ICCJ. Decizia nr. 2419/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2419/2007
Dosar nr. 8626/2/2006
Şedinţa publică din 10 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1941 din 25 septembrie 2006 a admis cererea formulată de S.I.F. M. SA în contradictoriu cu D.G.A.M.C. şi, pe cale de consecinţă a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 119 din 4 iulie 2006, până la pronunţarea Instanţei de Fond.
Pentru a hotărî astfel Instanţa a reţinut că în speţă sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente în sensul că, pe de o parte emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită, s-a făcut în aceleaşi condiţii cu o emitere a unei decizii anterioare şi, care a fost anulată în urma contestaţiei formulate de reclamantă, iar pe de altă parte pentru că executarea deciziei ce face obiectul prezentei cauze ar împiedica reclamanta să fie listată la bursă, fapt ce poate fi apreciat ca o pagubă iminentă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.A.M.C.
Prin motivele de recurs, se invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de S.I.F. M. SA, având în vedere faptul că împotriva reclamantei s-a declarat procedura de executare silită, iar suspendarea executării silite se poate obţine numai în cazul unei contestaţii la executare conform art. 168 şi următoarele C. proCod Fiscal coroborat cu art. 403 C. proc. civ.
Recurenta invocă nelegalitatea hotărârii atacate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în speţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Motivele invocate de reclamantă în ceea ce priveşte cazul bine justificat nu pot fi primite, întrucât nu sunt decât critici aduse Deciziei de impunere nr. 119 din 4 iulie 2006, tinzându-se în acest fel ca prin soluţia dată suspendării să se prejudicieze fondul, contrar art. 14 Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte a două condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, susţine recurenta că în cauză nu este îndeplinită.
Astfel faptul că, prin executarea deciziei de impunere reclamanta ar fi lipsită de o parte considerabilă a lichidităţilor băneşti de care dispune nu poate să îndrituiască Instanţa la admiterea cererii de suspendare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât exercitarea căii suspendării executării silite nu conduce la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ, prevăzută are caracter general prin art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Prima Instanţă a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, având în vedere că în cazul de faţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 şi art.3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Motivul de recurs privind inadmisibilitatea cererii ce are ca obiect suspendarea executării actului administrativ nu poate fi reţinut.
Împrejurarea că împotriva reclamantei - intimate s-a declarat procedura executării silite nu conduce la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Prin legea contenciosului administrativ este reglementat dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ al unei autorităţi publice de a se adresa Instanţei de contencios administrativ.
Suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară Instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ.
La această reglementare cu caracter general se adaugă în materia specială a suspendării executării actului administrativ fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proCod Fiscal
Criticile de nelegalitate privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate în parte.
Dacă în privinţa cazului bine justificat susţinut de reclamanta şi reţinut de prima Instanţă se poate constata că există argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, deci existenţa unui indiciu temeinic de nelegalitate ca urmare a împrejurării că Decizia de impunere a fost emisă în aceleaşi condiţii ca şi Decizia anterioară, anulată de recurentă prin admiterea contestaţiei formulate în acest sens, nu aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţa sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a activităţii şi producerea unui prejudiciu material, nu pot fi reţinute în primul rând că nu există o astfel de tulburare nici paguba dovedită, pe cifra de afaceri este mare contribuabil şi pe de altă parte nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, motiv pentru care cererea de suspendare a executări este nefondată.
Prin admiterea recursului în baza art. 312 C. proc. civ. va fi casată hotărârea recurată şi pe fond respinsă cererea de suspendare, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.A.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 1941 din 25 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta S.I.F. M. SA Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2414/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2427/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
