ICCJ. Decizia nr. 2427/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2427/2007
Dosar nr. 7319/42/2006
Şedinţa publică din 10 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti de reclamanta SC P. SRL Târgovişte s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie 2006 emisă de D.G.F.P.D. şi a titlului executoriu nr. 1784 din 1 iunie 2006 emis de A.F.P.T.
Prin sentinţa nr. 14 din 31 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, acţiunea reclamantei, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie 2006 emisă de D.G.F.P.D. şi s-a dispus deblocarea conturilor bancare ale societăţii.
S-a luat act că reclamanta a renunţat la judecare capătului de cerere privind titlu executoriu nr. 1784 din 1 iunie 2006 emis de A.F.T. şi s-a dispus restituirea cauţiunii achitată de reclamantă, în termen de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ şi pe cale administrativă la organul de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ, însă, prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2006, a A.N.A.F. a fost suspendată soluţionarea contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală.
Deşi în cazul cererii de suspendare, Instanţa nu este îndreptăţită să analizeze susţinerile care vizează fondul actului administrativ fiscal, se observă că reclamanta contestă suma stabilită în sarcina sa cu titlu de T.V.A. şi a atacat actul administrativ în baza căruia a fost obligată la plata T.V.A., deoarece suma datorată este stabilită estimativ pe baza unor presupuse venituri ce le-ar fi realizat în baza documentelor primare din anul 2002, ce au fost pierdute de salariaţii societăţii reclamante, documente ce nu au fost folosite în activitatea firmei şi pentru care reclamanta a făcut dovada pierderii prin publicarea în M. Of.
Stabilind în sarcina reclamantei o sumă datorată cu titlu de T.V.A., calculată estimativ pe baza unor documente primare care nu mai există şi prin blocarea conturilor societăţii reclamante, Instanţa de Fond a considerat că se creează posibilitatea producerii unei pagube iminente prin blocarea activităţii societăţii, iar reclamanta ar fi lipsită de mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii.
Prin aceasta s-a apreciat că cele două cerinţe prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P.D., sentinţă pe care o consideră nelegală.
Se invocă faptul că, în mod greşit, Instanţa de Fond a reţinut că ar fi îndeplinite în cauză cele două cerinţe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 pentru că nu s-a administrat nici o probă concretă din care să rezulte existenţa cazului bine justificat şi producerea unei pagube iminente.
Simpla susţinere a reclamantei că nu datorează suma la care a fost obligată şi împrejurarea că executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societăţii nu sunt de natură a satisface cerinţele legii.
S-a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de suspendare a executării.
Examinând actele aflate la dosarul cauzei, motivele de recurs invocate, dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie2006 emisă de D.G.F.P.D. prin care a fost obligată la plata sumei de 674.258 RON, reprezentând T.V.A. datorat statului, în condiţiile în care contestaţia administrativă formulată a fost suspendată de A.N.A.F. prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2006, în temeiul art. 184 corelat cu art. 186 alin. (4) din OG nr. 92/2003.
Cererea de suspendare a fost întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Fiind în discuţie un act fiscal sunt aplicabile dispoziţiile art. 185 C. proCod Fiscal potrivit cărora introducerea contestaţiei pe cale administrativă nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind soluţionată după plata unei cauţiuni.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere Instanţei competente să dispună suspendarea executării actului până la pronunţarea Instanţei de Fond.
Legea a instituit două condiţii pentru admisibilitatea cererii de suspendare: cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Dacă în privinţa celei de-a doua condiţii „prevenirea unei pagube iminente", nu ar trebui să existe probleme de interpretare pentru că, chiar art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 a definit „paguba iminentă" ca fiind prejudiciul material viitor, previzibil cu evidenţa sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public, în legătură cu cea a „cazului bine justificat", pentru că nu există o definiţie în lege, această condiţie se analizează de Instanţă în raport de fiecare speţă.
Oricum, prin „caz bine justificat" nu se poate înţelege o analizare a legalităţii actului administrativ contestat pentru că s-ar ajunge ca judecătorul care dispune suspendarea să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ, deşi o altă Instanţă va fi investită cu aceasta.
Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, chiar dacă ar exista „caz bine justificat", suspendarea nu se poate dispune decât dacă este dovedită şi cea de-a doua condiţie, aceea a „pagubei iminente".
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii pentru că afirmaţia că, s-ar bloca activitatea societăţii şi ar lipsi mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii datorită întocmirii actului fiscal, nu dovedesc „paguba iminentă" în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci trebuiesc dovezi în acest sens.
În motivarea soluţiei de către Instanţa de Fond şi din actele aflate la dosar nu a existat nici o referire la situaţia economică concretă a societăţii reclamante pentru a putea verifica dacă executarea ar produce o „pagubă iminentă".
Instanţa de Fond, deşi a precizat că în cazul cererii de suspendare nu pot fi analizate susţineri care vizează fondul actului administrativ fiscal atacat, a procedat la o asemenea analiză, deşi nici contestaţia administrativă nu a fost soluţionată, fiind suspendată până la soluţionarea unei cauze penale.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., constatând că soluţia Instanţei de Fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată, şi, pe fond, va fi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P.D. împotriva sentinţei civile nr. 14 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC P. SRL Târgovişte.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2419/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2430/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
